De la BăsEmil, la IohanniSică!

 

Dorian OBREJA

Am trecut în revistă editorialele pe care le-am comis în vremea din urmă şi am constatat că nu prea am mai abordat, ca subiect, politica băştinaşă, cred că de pe la alegerile prezidenţiale şi înlocuirea guvernului pesedist cu unul penelisto-pedelist.

Ceea ce ar putea însemna, la prima percepţie, desigur, superficială!, că ambele momente menţionate şi-au atins obiectivul: în sfârşit, e linişte în ţară; avem preşedintele „meu”, majoritatea „mea” (chiar dacă subţirică şi instabilă tare), guvernul „meu” ş.a.m.d. Probabil, dacă cineva cu auzul foarte fin şi-ar apropia urechea de pământul carpato-danubiano-pontic, ar auzi oarece zgomote ciudate, dar constante şi tot mai puternice, iar specialiştii ar trage concluzia, de îndată, că se formează izvoarele din care, în întreaga ţară, vor curge lapele, mierea şi alte produse (alimentare sau nu).

În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Mai degrabă e vorba de mişcări tectonice, prin care glia (că doar nu poporul, care îşi vede de treburile lui) se pregăteşte să răspundă politicienilor care o zgândăresc. Mai nou, cu dorinţa de alegeri legislative anticipate. Părându-i-se că se află pe un val aşa de înalt, încât nu poate fi întrecut de un altul, coaliţia penelisto-pedelistă nu se mulţumeşte că a ajuns la putere, dar ar vrea să-şi asigure rămânerea pentru un mandat întreg, nu doar aşa, interimar.

Caz în care se folosesc toate mijloacele şi se apelează la toţi traseiştii. A-ţi „înnoi” şi „întări” formaţiunea politică prin aducerea, şi încă din start în funcţii de importanţă (direct membri în conducerea centrală), a unor personaje altădată considerate odioase şi arătate cu degetul, precum un locotenent al deţinutului Dragnea (pentru puţină vreme, chiar premier) sau un locotenent al varanului Voiculescu mi se pare a fi nu incalificabil, ci descalificant.

Există – cu siguranţă că nu doar în ţara noastră, dar noi discutăm acum despre ceea ce ne e mai aproape şi ne doare – două tendinţe, ambele la fel de nefaste”. Prima ar putea fi definită „două capete, un singur cap, o singură voinţă”, iar a doua – „două capete, doi capi, două voinţe”. Pentru a nu lăsa lucrurile neclare, aduc aminte că, în dicţionare, capete este pluralul la extremitatea superioară a corpului omenesc, iar capi – pluralul de la şefi, căpetenii, lideri.

Mă opresc, de această dată, pentru că aşa cere situaţia, la prima tendinţă. Care a fost ilustrată perfect, după 1990, de tandemul BăsEmil. Şi care, astăzi, este şi mai bine pusă în practică de cuplul IohanniSică. Şeful executivului încearcă să braveze - asemenea şoricelului care a tras la măsea şi ameninţă că va arăta el motanului – declarând, să te umfle râsul, nu alta, că „EU şi preşedintele am decis că cel (cacofonică exprimare...) mai bine pentru România este să organizăm alegeri anticipate”. În fapt, mai toate comunicatele de presă rezumă că, în ziua cu pricina, „Ludovic Orban a fost chemat de urgenţă la Cotroceni”; iar locatarul principal al palatului numit, la întrebarea dacă tot L.O. va fi prima sa opţiune şi după alegeri (fie ele anticipate sau la termen), a răspuns, edificator: „dacă aveţi altă întrebare”!!!

Oricum, e limpede că lucrurile merg pe calea cea bună. De sus în jos, desigur, şi nu foarte jos. Din această lună, Klaus Iohannis va lua un salariu mărit, de circa 27.000 lei, de majorări substanţiale beneficiind şi parlamentarii, miniştrii, preşedinţii de consilii judeţene.

În asemenea circumstanţe, e „normal” să nu se mai găsească bani pentru mărirea alocaţiilor copiilor sau a salariilor pălmaşilor; cât despre pensii, poate la toamnă, că până atunci sunt şanse să mai scadă numărul beneficiarilor...