Debra Dean, Madonele din Leningrad

Pentru iubitorii de arta, volumul Madonele din Leningrad de Debra Dean este o vizita la muzeul Ermitage si o privire cu ochii sufletului asupra unora dintre cele mai importante picturi pe care le-a creat omenirea.
Eroina cartii, Marina, este afectata in ultima parte a vietii de boala Alzheimer, dar reuseste sa-si pastreze intacta o importanta fesca a memoriei din perioada tineretii sale, cand era angajata la muzeu si razboiul al doilea se declansase.

Cartea se vrea o descriere-document a tuturor privatiunilor suportate de oamenii din Leningrad in timpul acestei conflagratii mondiale, cand orasul era izolat de restul tarii, iar singurele semne care ajungeau acolo erau bombele armatei nemtesti aflata in expansiune. Pentru Marina nimic nu mai e important in prezent, lucrurile simple sunt uitate, oamenii isi pierd identitatea, dar tot ceea ce e legat de acel timp capata contur si prinde viata. Iubirea sa pentru operele lui Fragonard, Caraffe, Rembrandt, Rubens, Rafael etc. este o iubire atat de clara, asemanandu-se numai cu iubirea mamei pentru copiii sai.

De teama distrugerii pe care ar putea-o produce bombardamentele, Marina ajuta pana la epuizare la strangerea operelor de arta si depozitarea lor in locuri sigure. Desi peretii sunt goi in salile muzeului, ea stie sa descrie fiecare tablou care a existat inainte pe acesti pereti, percepe culorile si – ce e mai important – simte emotia, pe care ti-o transmite in asa fel, incat e ca si cum privesti opera in sine. In mijlocul acestui zbucium, se tese povestea de dragoste dintre ea si un prieten permanent din copilarie, dar tarele razboiului apar, dupa o noapte de dragoste, el este inrolat si pleaca la razboi. Amanuntele vietii sunt zguduitoare, cei de langa ea mor pe rand, foametea si bolile fac ravagii,ramane singura si grijile se amplifica atunci cand constata ca inauntrul ei palpita o noua viata.

Marina retraieste toate aceste intamplari, cu intoarceri in prezent, unde participa la o nunta in familie si unde i se par straini chiar fiul si fiica ei; numai Dmitri e acelasi, imbatranit acum, iubirea ei pe care a regasit-o dupa terminarea razboiului, intr-un lagar, dupa ce si ea fusese  inchisa, si caruia i-a citit mirarea pe fata cand i l-a prezentat pe fiul lor, un baietel speriat si el. Viata de acum e prea linistita pentru amintirile ei. De aceea par a fi lucruri inutile, desi ar vrea sa le tina minte, constata ca nu mai stie nimic despre prezent si e constienta de asta, luptand mereu sa nu observe ceilalti.

Dincolo de amanuntele povestite, de trecerile rapide de la trecut la prezent, de uraciunea razboiului necunoscuta de multi dintre noi si surprinzand prin cinism, ramai fermecat de posibilul refugiu intr-o lume a frumosului care dainuie indiferent de toanele omenirii: evadarea in lumea artei.

Sursa: http://nemirabooks.ro