00000 Breaking NEWS

Dimensiune font:

Decizie capitală pentru firme (motivarea CCR): Popririle și sechestrul ANAF nu mai curg până la terminarea procesului penal

| 21-01-2020 10:52

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat motivarea Deciziei nr. 581 din 1 octombrie 2019 potrivit căreia măsurile asiguratorii dispuse de organul fiscal (popririle și sechestrul ANAF pe bunuri și venituri unor firme) NU se mai prelungesc automat până la data finalizării cercetării penale sau a procesului în instanță. Judecătorii CCR spun că este neconstituțional ca o măsură administrativă să se întrepătrundă cu una penală, iar debitorul să nu mai poată ataca în instanță măsura dispusă de ANAF odată cu începerea cercetării penale. CCR spune că eventuale măsuri asiguratorii pot fi dispuse de procuror, separat. Textul declarat neconstituțional de CCR exceptează organele fiscale de la obligația de a ridica măsurile asigurătorii în ipoteza în care în termen de cel mult un an nu a fost emis și comunicat titlul de creanță, cu condiția doar ca acestea să fi sesizat organele de urmărire penală.

Societatea Miadi S.R.L. din București a reclamat la CCR prevederile art.213 alin.(8) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.



„(...) în situația în care au fost instituite măsuri asigurătorii și au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluționării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanța de judecată. După comunicarea soluției date de către organele de urmărire penală sau hotărârii judecătorești, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul fiscal competent nu se transformă în măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul care le-a dispus”, este articolul criticat la CCR.
CE A SPUS FIRMA:


În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neclare, lipsite de previzibilitate și lasă loc arbitrariului organelor fiscale. Acestea permit organului fiscal să nu mai dispună ridicarea măsurii asiguratorii dacă a formulat sesizare penală, însă, fără a face vreo referire la menținerea în continuare a obligativității organului fiscal de a emite titlul de creanță. Or, în lipsa titlului de creanță - act administrativ împotriva căruia dispozițiile legale permit contribuabilului să urmeze calea administrativă de contestare și, ulterior, de sesizare a instanței de judecată - contribuabilul nu are deschisă calea legală de a accede la justiție
Conform noii formulări, în situația în care au fost instituite măsuri asigurătorii și au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluționării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanța de judecată. Chiar și în noua formulare a textului, rămâne problema puterii discreționare a organelor fiscale, care, prin simpla sesizare a organelor penale, creează premisa prelungirii sine die a măsurilor asigurătorii, chiar dacă pericolul nu se materializează. Dacă în vechea formulare, luarea măsurilor asigurătorii de către organele de urmărire penală determina încetarea măsurilor luate de organele fiscale, în actuala reglementare, chiar dacă organele de urmărire penală nu iau o astfel de măsură, cele dispuse de organele fiscale se prelungesc în mod nedefinit, până la soluționarea cauzei, fie de organele penale, fie de instanțele de judecată.
CE A SPUS MINISTERUL PUBLIC

Acesta arată că dispozițiile legale sunt previzibile, iar constituționalitatea art.213 alin.(8) din Codul de procedură fiscală nu poate fi dedusă prin compararea sau prin împrumutare de norme de la art.213 alin.(7) din Codul de procedură fiscală. Se mai arată că autoarea excepției de neconstituționalitate pornește de la o premisă greșită în construcția excepției de neconstituționalitate, întrucât prevederile art.11 din Legea nr.241/2005 prevăd că, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii de către organele de urmărire penală este obligatorie. De asemenea, se indică faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.19 din 16 octombrie 2017 a statuat că atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie. Critica privind încălcarea dreptului de proprietate este, de asemenea, neîntemeiată. Normele care reglementează sechestrul asigurătoriu, chiar dacă afectează posibilitatea de folosire a bunurilor, se încadrează în marja de apreciere a legiuitorului în realizarea politicii penale de combatere a evaziunii fiscale.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A DECIS:

(...) în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța Guvernului nr.30/2017, Curtea reţine că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile ale debitorului, precum şi a veniturilor acestuia, după caz, sub forma popririi asigurătorii sau a sechestrului asigurător. Acestea se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, potrivit art.213 alin.(2) din Codul de procedură fiscală, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispunerea măsurilor asigurătorii nu este condiţionată de existenţa titlului de creanţă, iar ducerea lor la îndeplinire se realizează prin procedura administrativă. Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, indiferent dacă a fost emis sau nu titlul de creanţă, cel interesat poate face contestaţie, în cadrul procedurii administrative, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă [art.213 alin.(13) coroborat cu alin.(1) şi (4) din Codul de procedură fiscală]. Art.213 alin.(3) stabileşte că măsurile asigurătorii sub forma popririi şi sechestrului asigurător care au fost luate de către organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. În schimb, în situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă, acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia. Totuşi, textul legal criticat exceptează organele fiscale de la obligația de a ridica măsurile asigurătorii în ipoteza în care în termen de 6 luni, respectiv cel mult un an, nu a fost emis și comunicat titlul de creanță, cu condiția doar ca acestea să fi sesizat organele de urmărire penală. În acest caz, măsura asigurătorie luată de către organele fiscale încetează doar dacă au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. Curtea subliniază că, odată cu sesizarea organelor de urmărire penală de către organul fiscal competent, contestaţia prevăzută de art.213 alin.(13) din Codul de procedură fiscală nu mai poate fi exercitată, ea fiind specifică procedurii administrativ-fiscale, şi nu celei penale
Având în vedere cele expuse, Curtea constată că textul analizat vizează un punct de contact între procedura administrativ-fiscală şi cea penală, fiecare dintre acestea având, însă, o reglementare bine determinată. Această interferenţă între cele două proceduri este reprezentată de prelungirea în timp a unei măsuri luate în cursul procedurii administrativ-fiscale şi menţinerea acesteia în cursul procesului penal până la un moment temporal nedeterminat, cu consecinţa excluderii analizei de oportunitate a luării măsurii asigurătorii de către procuror/instanţa judecătorească în funcţie de datele cauzei. Rezultă, astfel, o nepermisă confuzie între cele două proceduri, iar măsura asigurătorie administrativă capătă valenţele unei veritabile măsuri procesuale specifice procesului penal. Or, în cadrul procesului penal, măsurile procesuale, cum sunt şi cele asigurătorii, se dispun de organele judiciare.
Totodată, Curtea observă că, în situaţia dată, organul fiscal, sesizând organul de urmărire penală, se comportă ca un organ de constatare în sensul art.61 din Codul de procedură penală, iar procesul-verbal încheiat de acesta, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, constituie un act de sesizare al organelor de urmărire penală, conform art.61 alin.(5) din Codul de procedură penală. Or, a accepta că, în lipsa actului procesual corespunzător emis de organul judiciar competent, o măsură asigurătorie dispusă de un organ de constatare în cadrul unei proceduri premergătorare începerii procesului penal subzistă, pe tot parcursul acestuia, înseamnă că s-ar recunoaşte competenţa organului de constatare de a dispune măsuri procesuale care privesc desfăşurarea procesului penal, ceea ce este inacceptabil. Prin urmare, legiuitorul nu are competenţa ca, în cursul procesului penal, să substituie acţiunea organelor judiciare în ceea ce priveşte dispunerea măsurii asigurătorii cu cea a organelor fiscale
Este adevărat că legiuitorul poate stabili că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie pentru anumite categorii de infracţiuni (...) însă dispunerea acestora se realizează de procuror în cursul procesului penal, şi nu de organele fiscale în procedură administrativă cu menţinerea valabilităţii lor pe parcursul procesului penal. Totodată, având în vedere efectele negative pe care le-ar produce încetarea măsurilor asigurătorii dispuse în fază administrativă în condiţiile sesizării organelor de urmărire penală, aşadar în condiţiile trecerii de la procedura administrativă la cea penală, Curtea nu neagă posibilitatea ca măsurile asigurătorii dispuse în procedură administrativă să îşi menţină de jure valabilitatea pe un interval temporal scurt şi tranzitoriu tocmai pentru a lăsa suficient timp procurorului pentru a aprecia dacă dispune sau nu măsuri asigurătorii în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei. Prin urmare, revine legiuitorului competenţa de a opta pentru o soluţie legislativă corespunzătoare care să asigure eficienţa măsurilor asigurătorii dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

MOTIVAREA CURȚII CONSTITUȚIONALE ESTE AICI (format PDF) .

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Bucureşti. 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Subscrisul Cabinet Individual de Insolvenţă Opriş Irina, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. SALIX FARM IMPEX S.R.L, conform Încheiere nr. 137 din data de 16.10.2018, emisă de Secţia a II a Civilă a Tribunalului Iaşi-Faliment, anunţă, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în data de 09.03.2020, orele 14.00, a imobilului situat în localitatea Popeşti, parter, ap.1, judeţul Iaşi, la 9.037,50 euro fără TVA, reprezentand 75% din valoarea de piaţă stabilită prin Raportul de evaluare. Licitaţia se va desfăşura la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Pictor Octav Băncilă, nr.1, jud. Iaşi în conformitate cu regulamentul de vânzare, ce va fi afişat la loc vizibil, cu cel puţin 5 zile înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie. Preţul de la care începe licitaţia este echivalentul în Ron la cursul BNR din ziua licitaţiei a 75% din valoarea stabilită prin Raportul de evaluare a imobilului, la care se adaugă TVA. În cazul în care la licitaţia din data de 09.03.2020 nu se va reuşi valorificarea imobilului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.03.2020, respectiv 23.03.2020 orele 14,00. Toţi cei care posedă un drept real asupra imobilului scos la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, de a face lichitatorului dovada acestuia, până în preziua licitaţiei. Imobilul se va vinde liber de orice sarcini conform art. 91 alin. 1 din Legea 85/2014. Poate participa la licitatie orice persoană fizică sau juridică care depune cu cel puţin o zi înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie, până la ora 12.00, la sediul lichidatorului documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. Garanţiei de participare este în procent de 20% din preţul de pornire la licitaţiei. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0751103771.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Peste 1 milion de contracte au fost suspendate sau au incetat de cand a fost instituita starea de urgenta
07/04/2020 17:57

 Aproape 1 milion de contracte individuale de munca au fost suspendate de la intrarea in vigoare a starii de urgenta (16 martie) si pana in prezent, iar alte aproape 200.000 au incetat, anunta Mi ...

La supermarket, în vremuri de Coronavirus - Sfaturi pentru a reduce la minim riscul de infectare
07/04/2020 15:23

 Un simplu drum la cumpărături a devenit mult mai complicat de cand a intrat in vigoare carantina generală si oamenii sunt speriati că ar putea să se infecteze după ce s-au dus să-si ia provizii de ...

Gilda Lazar, JTI: Produsele din tutun ar trebui incluse in categoria bunurilor de baza
07/04/2020 11:30

 Produsele din tutun ar trebui incluse in categoria produselor de baza, crede Gilda Lazar, director Corporate Affairs & Communications al JT International Romania, Moldova si Bulgaria. Motivul invoc ...

 Leonardo Badea (BNR): Criza actuală ne demonstrează că este necesar să creștem robustețea economiei locale
06/04/2020 12:49

Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat: „Ultimele două crize majore, cea financiară declansată in 2007 (continuată la nivel european prin criza datoriilor suverane) si criza sanitar ...

PNL ataca la CCR legile PSD de amanare a ratelor si suspendare a platii la utilitati
03/04/2020 14:12

PNL ataca la Curtea Constitutionala modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor si proiectele promovate de PSD privind amanarea platii ratelor bancare si suspendarea platii la utilitati, a anuntat, vineri, l ...

 Dan Armeanu (ASF): Pensiile private ale românilor sunt în siguranță și nu sunt afectate de volatilitățile conjuncturale ale piețelor financiare
02/04/2020 18:12

    Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private – domnul Dan Armeanu, a declarat:  ”Economia mondială este influentata de pandemia COVID – 19, intreprin ...

Leul are șase zile de vis!
01/04/2020 21:36

  Prima zi din aprilie a coincis cu a sasea sedintă consecutivă de apreciere a monedei nationale, care continuă să fie decuplată de celelalte monede din regiune care pierd terenfată de euro. ...

Primăria Capitalei, executată silit pentru suma de 3,7 milioane de euro şi 500.000 de lei! Firea solicită Guvernului sistarea pe durata stării de urgență
30/03/2020 07:42

Primăria Capitalei a anunţat, duminică seară, că este executată silit pentru suma de 3,7 milioane de euro şi 500.000 de lei, in baza unei sentinţe din 2010, care vizează o expropriere. Gabriela Firea c ...

Piaţa valutară, inundată cu dolari
29/03/2020 22:49

Evolutia de săptămana trecută a leului a fost influentată de măsurile luate de Rezerva Federală americană, care, impreună cu BCE, Banca Angliei si Banca Japoniei, au inundat piata cu dolari, ceea ce a r ...