Documentul care dovedeşte că proiectul de OUG pentru programul Anghel Saligny a venit la Ministerul Justiţiei abia după demiterea lui Stelian Ion

m

Dimensiune font:

| 03-09-2021 14:59


Un document guvernamental oficial consultat de G4Media.ro arată că Ministerul Justiţiei a primit abia joi, 2 septembrie, adică la o zi după ce premierul Cîţu l-a remaniat pe ministrul Stelian Ion, proiectul în original de ordonanţă de urgenţă pentru lansarea programului naţional de investiţii ”Anghel Saligny”. Documentul are ca dată de intrare 2 septembrie, iar Ministerul Dezvoltării este instituţia care l-a trimis către Ministerul Justiţiei. Documentul contrazice astfel versiunea lansată de premierul Florin Cîţu, care l-a acuzat pe Stelian Ion că nu ar fi vrut să avizeze proiectul de OUG. Stelian Ion a declarat în repetate rânduri că Ministerul Justiţiei nu putea da un aviz de legalitate pentru că nu avea documentul original. Cu toate acestea, Cîţu a semnat pe 1 septembrie cererea de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei.



Astfel, în seara zilei de 1 septembrie, Florin Cîţu declara la sediul guvernului că ”Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţiei a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este o ministru care, din nefericire, nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. Un exemplu este desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată. A bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu eşti de acord să dezvolţi comunităţile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin Programul de Guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie şantajat”.

 

Tot miercuri, înainte de revocare, Cîţu declarase că originalul ordonanţei privind Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” a fost transmis Ministerului Justiţiei pe 25 august. „Am verificat cu ministrul Dezvoltării. Pe 25.08 am primit copia că a fost trimis originalul acestei ordonanţe la Ministerul Justiţiei”, a spus premierul, citat de Agerpres.

În replică, Stelian Ion spunea pe 1 septembrie că a primit, de la Ministerul Dezvoltării, o copie privind Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, nu originalul: „De la Ministerul Dezvoltării nu a venit decât o copie a acelui document. Potrivit Hotărârii de Guvern 561/2009, care reglementează această activitate, de elaborare şi adoptare a actelor normative la nivel de Guvern, ultima instituţie avizatoare în acest lanţ de avizare este Ministerul Justiţiei. Ca atare, de fiecare dată ne vin la avizare proiectele de acte normative cu toate semnăturile şi toate avizele luate de la toate ministerele. De data aceasta, deşi adresa de înaintare a conţinut în mod eronat, consider că este o greşeală, care poate fi rectificată, nu-mi imaginez că a fost cu intenţie acea menţiune că s-ar fi trimis originalul, s-a trimis în realitate o copie. În documentaţia noastră, în registrele noastre figurează acel dosar ca fiind copie”, potrivit Agerpres.

Mai mult, Stelian Ion a spus că în acea zi au fost trimise aceleaşi documente şi către Ministerul Transporturilor şi către Ministerul Justiţiei. „Deci, nu avea cum să fie originalul împărţit la mai multe ministere”, a arătat ministrul Stelian Ion.

Acesta a subliniat astfel că la Ministerul Justiţiei există o adresă de înaintare „şi în spatele ei este actul semnat doar de către domnul ministru Cseke Attila, fără celelalte avize, deci este o copie”. „Nu avea cum să fie transmis către Consiliul Legislativ un original, de vreme ce la noi ar fi fost originalul”, a mai arătat ministrul. 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ludovic Orban a fost ales  preşedintele Forţa Dreptei
21/04/2024 07:36

Ludovic Orban a fost ales, sambătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei. Vicepreşedinţi ai ...

Sistemul de asistență socială va fi total reformat
18/04/2024 15:27

  Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată marţi, prin decret, de preşedintele Romaniei, urmand să intre in vigoare odată ...

 Protest al tinerilor din PSD: „Fără penali la Consiliul Județean Iași”!
18/04/2024 12:53

  Tinerii social-democrati au organizat un nou protest impotriva actualului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Alexe Costel, din dorinta de a promova etica, moralitatea si bunul simt intr-una dintre ...

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac în funcția de președinte al PMP
18/04/2024 12:33

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac in functia de presedinte al PMP, la congresul din februarie 2022. Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au respins de ...

De ce Belarus nu a invadat Ucraina alături de armata lui Putin? Explicația lui Lukașenko: 'Am face jocurile NATO'
17/04/2024 13:33

Alexander Lukasenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre in războiul din Ucraina, declansat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicand că in acest fel „am face jocurile NATO”. Lu ...

'Piedone, un fel de Șoșoacă cu barbă'. Liderul PMP îl ironizează pe 'favoritul' la Primăria Capitalei / Ce spune despre Cătălin Cîrstoiu
17/04/2024 13:14

PSD si PNL au căzut cu zece procente in sondajele interne ale Aliantei Dreapta Unită, declară presedintele PMP, Eugen Tomac. El spune că vede la cele două partide "isterie si criză", apropo de sustinerea ...

Organizațiile media din SUA îi presează pe Biden și Trump să se angajeze la o dezbatere televizată
17/04/2024 09:17

Peste 10 institutii de presă din SUA au cerut candidatilor prezumtivi la presedintia SUA să se angajeze să participe la dezbateri televizate inainte de alegerile din noiembrie. Declaratia nu i-a numit pe Jo ...

Ciucă: S-a menţinut decizia în coaliţie, Cîrstoiu va fi candidat la Primăria Capitalei. Nu-l susţinem pe Piedone
17/04/2024 09:06

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, respinge varianta susţinerii candidaturii lui Cristian Popescu-Piedone la Primăria Capitalei in cazul in care actualul candidat comun al coaliţiei PNL-PSD, Cătălin Cirsto ...

BEC a respins candidatura la europarlamentare a lui Octavian Jurma și partidului lui Florin Călinescu. „Sinergistul” a exagerat numărul de semnături strânse, exact ca-n pandemie
17/04/2024 08:55

Candidatura lui Octavian Jurma a fost respinsă de către Biroul Electoral Central (BEC), după ce a constatat că sinergistul pandemiei s-a prezentat cu o listă care continea doar 2.081 de semnături, din cel ...

Un preot, candidatul AUR la Primăria Suceava
17/04/2024 08:31

Campania electorală agresivă a partidului condus de George Simion a scos in evidentă si anumite candidaturi surpriză, cum este cea de la Primăria Suceava. AUR-ul lui George Simion a propus un candidat sur ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei