Dolarul american, la maximul ultimilor trei ani
Dimensiune font:
Moneda americană a continuat să se aprecieze ieri faţă de cea europeană, după încetinirea inflaţiei din Germania, de la 1,4% în august la 1,2% în septembrie. Astfel, media ei a urcat de la 4,3488 la 4,3605 lei, nou maxim al ultimilor aproape trei ani.
Cotaţiile euro de pe pieţele asiatice au coborât marţi dimineaţă până la un minim de 4,3739 lei, însă piaţa locală s-a deschis la 4,747 lei. Transferurile s-au realizat în culoarul 4,745 – 4,753 lei, astfel că media a urcat de la 4,7511 la 4,7512 lei.
Moneda elveţiană s-a depreciat la 1,087 – 1,092 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3759 la 4,3555 lei.
Uncia de aur a scăzut pe pieţele specializate la 1.450 – 1.460 dolari, ceea ce a făcut ca BNR să stabilească un preţ al gramului de aur în scădere de la 208,1085 la 205,6787 lei.
După mişcările mai ample din ultimele zile, piaţa interbancară s-a liniştit ieri iar indicii ROBOR nu au suferit modificări.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,09%, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,15%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,20%, iar cel la 12 luni la 3,25%.
BNR a stabilit la începutul săptămânii valoarea Indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRRC) pentru ultimele trei luni ale acestui an. Acesta a urcat de la 2,63 la 2,66%, după ce în perioada în al doilea trimestru valoarea a fost de 2,36%.
Monedele din regiune se apreciau uşor faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona în culoarul 4,367 – 4,379 zloţi iar cea maghiară fluctua între 334,2 şi 335,4 forinţi.
Contractarea activităţii industriale şi reducerea inflaţiei din Germania au provocat deprecierea euro până la 1,0879 dolari, nivel care nu a mai fost atins din mai 2017.
După scăderea de acum două zile la 7.800 dolari, bitcoin a urcat pe platformele specializate la 8.200 – 8.500 dolari, mai jos cu circa 4.000 dolari comparativ cu iulie. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau