Dosar penal pentru 7 administratorii de firme şi un funcţionar bancar
Dimensiune font:
La propunerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a confirmat începerea urmăririi penale faţă de mai mulţi patroni şi un funcţionar bancar. Potrivit IPJ, Viorel H. de 39 de ani, Daniel C. de 44 ani, Liviu O. de 34 de ani, Ioan C., de 44 de ani, Maria I. de 39 de ani, Emil I. de 53 de ani, Doruţ H. de 32 de ani, sunt urmăriţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu în formă calificată. Astfel, în perioada decembrie 2008 - februarie 2009, societăţile comerciale din comuna Voitinel, administrate de Viorel H., Liviu O. şi Maria I., au obţinut în mod fraudulos trei credite în valoare totală de 1.600.000 lei de la o unitate bancară, cu sprijinul lui Doruţ H., consilier client microîntreprinderi la sucursala bancară. Potrivit anchetatorilor, în scopul inducerii în eroare a unităţii bancare, învinuiţii au folosit mai multe facturi fiscale false emise de către firmele din comuna Voitinel, administrate de Daniel C. şi din comuna Vicovu de Jos, administrată de Ioan C.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau