Accident mortal cauzat de un șofer BĂUT: un om a MURIT și alți doi sunt în stare GRAVĂ

download (14)

Dimensiune font:

| 13-06-2020 11:59

 Accident extrem de grav cauzat de un șofer care s-a urcat beat la volan și a intrat pe contrasens. Un bărbat de 30 de ani a murit, iar alte trei persoane, între care și un băiat de 16 ani, au ajuns la spital, după ce un șofer s-a urcat beat la volan și a intrat pe contrasens, anunță, sâmbătă, Poliția Dolj, conform Mediafax.

 În noaptea de vineri spre sâmbătă, politiști din Dolj au fost sesizati cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Melinești.

„Din cercetările efectuate a rezultat ca un barbat de 30 de ani, din Bodăiești, Gorj, care conducea un autoturism pe DN6B, prin localitatea Melinesti, ar fi patruns pe sensul opus de mers, intrand in coliziune cu un alt autoturism, la volanul caruia se afla un barbat de 30 de ani, din Danciulesti, Gorj. Din nefericire, barbatul din Danciulesti a decedat”, potrivit sursei citate.

De asemenea, conducătorul autoturismului care ar fi patruns pe contrasens, impreuna cu alte doua persoane de 16 si 30 de ani, din Gorj, pasageri din cele două autoturisme, au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale.

„În cazul barbatului de 30 de ani, din Bodaiesti, aparatul alcooltest a indicat o concentratie de 0,10 mg/l alcool pur in aerul expirat. In cauza, politistii au intocmit un dosar penal pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, cercetarile continuand in vederea lamuririi imprejurarilor in care s-a produs accidentul”, potrivit poliției doljene.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

23:59

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SONIC MEDIA S.R.L.–societate in faliment, dosar nr. 3173/103/2014 aflat pe rolul Tribunalului Neamt-Sectia II civila, de contencios administrativ si fiscal, in temeiul dispozitiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitatie publica cu strigare bunuri mobile – Pret de pornire 40% din valoarea de piata stabilita prin Raportul de evaluare nr. 169/10.10.2018. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 15,22,29.12.2022 respectiv 05.01.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iasi, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iasi, putand participa orice persoana fizica sau juridica care va depune o oferta care va contine: cerere de participare la licitatie; dovada achitarii taxei de participare de 100 lei, fara TVA; dovada achitarii cautiunii de 10% din pretul de pornire al licitatiei, suma care se va achita in contul colector RO10PIRB2400776376001000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; actele de identificare a persoanei juridice/fizice, imputernicire pentru persoana care reprezinta societatea cu mentiunea ca are mandat de a licita indiferent de suma, stampila. Taxa de participare se va achita in contul deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar si va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
'Dosarele Twitter': Elon Musk dezvăluie mecanismul prin care echipa Biden a cenzurat informațiile despre fiul președintelui SUA
06/12/2022 12:07

Seful Twitter, Elon Musk, a publicat vineri după-amiază, prin intermediul jurnalistului Matt Taibbi, informatii care arată că Twitter a lucrat impreună cu echipa candidatului democrat la presedintie de a ...

Percheziții la preoți falși, prejudiciul fiind de 80.000 de lei - cum acționau indivizii
06/12/2022 09:09

 În această dimineată, politistii din cadrul Politiei Orasului Turceni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Targu-Jiu, efectuează 3 perchezitii domicilia ...

Anchetarea lui Musta de către DNA, praf în ochii fraierilor
01/12/2022 12:15

Vestea că medicul Virgil Musta, unul din vectorii de imagine ai campaniei de vaccinare si ai măsurilor ilegale (n.r - asa cum a decis ICCJ) de restrictii impuse in pandemie, a fost trimis in judecată de DN ...

Patru ani și niciun vinovat de la moartea prin electrocutare a unui militar pe peronul gării din Alba Iulia. Stadiul anchetei
28/11/2022 17:57

Se implinesc patru ani de la moartea prin electrocutare a militarului Alexandru Orosz, pe peronul gării din Alba Iulia, in urma unei banale manevre de descărcare a unui tanc. 23 noiembrie marchează si dat ...

Lidia Buble a fost CONDAMNATĂ la 1 an de închisoare în dosarul de mituire a polițiștilor
18/11/2022 15:18

Decizie in cazul artistei care a dat bani Politiei. Lidia Buble a fost condamnată la 1 an de inchisoare cu suspendare in dosarul de mituire a politistilor. Cantăreata trebuie să presteze muncă in folosul ...

 Percheziții divulgate pe cale oficială cu o lună înainte în dosarul Strehaia - Opinia unor avocați și magistrați privind metoda polițistului anchetator
16/11/2022 14:39

Situatie atipică fată de dispozitiile Codului de Procedură Penală are loc intr-un dosar de evaziune si spălare de bani in care sunt vizati mai multi romi din localitatea Strehaia, intre care presupuse r ...

Peste un miliard de euro, prejudiciul în dosarele DIICOT susceptibile de a fi închise în urma deciziilor CCR și Înaltei Curți privind prescripția
15/11/2022 14:26

Peste un miliard de euro este prejudiciul calculat in dosarele DIICOT susceptibile de a fi inchise in urma deciziilor CCR si Inaltei Curti privind prescriptia, anuntă Asociatia Forumul Judecătorilor. Potri ...

Tânăr urmărit naţional, condamnat pentru o înşelăciune de peste 240.000 de euro, a fost prins de poliţişti în Râmnicu Vâlcea
14/11/2022 13:06

Un bărbat de 31 de ani, urmărit naţional pentru a executa o pedeapsă cu inchisoarea pentru infracţiunea de inşelăciune, după ce a determinat un bărbat să-i trimită aproape 248.000 de euro, a fost p ...

Inculpații Hexi Pharma, condamnați la închisoare în primă instanță, au susținut la ultimul termen că faptele s-au prescris. Procurorul nu i-a contrazis
09/11/2022 14:54

Marti, 8 noiembrie 2022, la ultimul termen, presedinta completului de la Curtea de Apel a anuntat că va pronunta verdictul final pe 5 ianuarie 2023. La ultimul termen al dosarului Hexi Pharma, inainte de a ...

05/10/2022 15:15

Relaţiile lui Gorbaciov cu Romania au fost reci in perioada regimului Ceauşescu, dar s-au incălzit brusc sub Ion Iliescu. Rolul lui Mihail Gorbaciov in răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu rămane important, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei