Compania OMV Petrom a fost găsită vinovată și condamnată pentru uciderea unui copil de opt ani

8

Dimensiune font:

| 14-12-2022 13:08

Compania OMV Petrom a fost găsită vinovată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în urma incidentului care s-a petrecut în 2016 în comuna Cobia şi care a avut ca urmare decesul unui copil, informează compania printr-un comunicat remis marţi Bursei de la Bucureşti.

"Judecătoria Găieşti a pronunţat sentinţa în dosarul în care OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Acuzaţia priveşte incidentul ce a avut loc în comuna Cobia în 2016, şi care a avut ca urmare decesul unui copil. Compania îşi exprimă regretul profund pentru această pierdere. OMV Petrom a fost găsită vinovată şi a fost condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 28.000 lei. În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom SA de 50% şi a obligat compania să plătească daune morale în valoare totală de 135.000 euro către familia victimei şi daune materiale şi alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 lei" se precizează în comunicatul citat.

Potrivit OMV Petrom, instanţa a dispus pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 1 an a sondelor petroliere de exploatare de pe raza judeţului Dâmboviţa care la data rămânerii definitive a hotărării nu vor avea un perimetru complet închis şi încuiat sau cărora le va lipsi grătarul beciului sondei, precum şi publicarea hotărârii de condamnare, în extras.

Hotărârea nu este definitivă. Compania va formula apel împotriva deciziei instanţei. "Menţionăm că, în prezent, nu există sonde de exploatare aparţinând OMV Petrom care să nu fie îngrădite sau cărora să le lipsească grătarul beciului sondei", subliniază sursa.

Incidentul s-a petrecut în luna aprilie din 2016, când un copil de opt ani şi opt luni din comuna Cobia, judeţul Dâmboviţa, a decedat după ce a căzut în beciul sondei Cobia nr. 2971.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:46

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
După trei ani, DIICOT spune că investighează în continuare cine a șters declarația lui Ciucă, în care spunea că nu va intra niciodată în politică, de pe site-ul Radio România
21/09/2024 04:17

Pe 21 octombrie 2021, Nicolae Ciucă a fost desemnat premier de către presedintele Klaus Iohannis. Pe 22 octombrie, de pe site-ul Radio Romania a dispărut inregistrarea unei emisiuni in care Nicolae Ciucă sp ...

Cum a reușit să scape Mario Iorgulescu de condamnarea de 13 ani de închisoare. Înalta Curte de Casație și Justiție: a fost un „eveniment” cu „caracter imprevizibil”
20/09/2024 15:44

Mario Iorgulescu a scăpat de condamnarea de 13 ani si 8 luni de inchisoare in cazul accidentului provocat pe 8 septembrie 2019. Judecătorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au motivat decizia explica ...

A fost prins incendiatorul de la Palatul Parlamentului! Cine este bărbatul care a dat foc
18/09/2024 11:00

Politistii au reusi să-l identifice si să-l captureze pe bărbatul care a dat foc la Palatul Parlamentului. Potrivit surselor judiciare, bărbatul este de loc din Vaslui. Individul in varstă de 58 de ani se ...

Primăria Câmpulung, anchetată de Parchetul lui Kovesi? Elena Lasconi: 'Înţeleg că este o verificare in rem'
14/09/2024 05:31

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, respinge afirmaţiile conform cărora Primăria Campulung ar fi anchetată de Parchetul European pentru modul in care au fost folosite fondurile in cad ...

35 de ani de la cea mai mare catastrofă navală din istoria României: scufundarea navei de pasageri „Mogoșoaia”. Numărul morților, neclar
11/09/2024 00:24

Pe 10 septembrie 1989, nava de „Mogosoaia” făcea o cursă intre Portul Galati si localitatea tulceană Grindu. Imediat după ce a iesit din port, pe o ceată densă, nava de pasageri s-a ciocnit cu un impi ...

A fost sau nu procesul Ceaușeștilor o mascaradă. Istoricul Lavinia Betea și avocatul Bogdan Bărbuceanu, noi dezvăluiri
07/09/2024 11:45

Despre dosarul Revolutiei s-a vorbit extrem de mult... insă niciodată indeajuns. Insă in cazul "dosarului Ceausescu", istoricii si profesionistii din lumea Dreptului incă incearcă să pună piesele cap la ...

Se amână întoarcerea lui Dan Diaconescu în televiziune: Ce decizie a luat instanţa
07/09/2024 07:04

Zilele trecute, la Judecătoria Constanta, a avut loc un nou termen in procesul in care Dan Diaconescu, fostul proprietar al televiziunii OTV, este judecat pentru acuzatia de act sexual cu un minor. Sedinta de ...

Scandal-monstru în Dosarul 2 Mai - Avocatul familiilor victimelor îl acuză de cinism pe apărătorul lui Pascu, care a spus că tinerii ucişi erau beţi
05/09/2024 00:24

Avocaţii din dosarul accidentului de la 2 Mai se contrazic cu privire la alcoolemia victimelor. După ce unul dintre avocaţii lui Vlad Pascu a susţinut că tinerii morţi aveau „cantităţi destul de mari ...

 Bulai primește o nouă șansă să vorbească - Va fi dus joi dimineață din nou la audieri la procuror - Acesta a uzat de dreptul la tăcere
05/09/2024 00:21

Sociologul Alfred Bulai retinut, miercuri, pentru folosirea abuzivă a functiei in scop sexual si agresiune sexuală, va fi dus joi dimineată, din nou, la audieri după ce miercuri, a refuzat dialogul cu anche ...

Alina Gorghiu, după reţinerea lui Alfred Bulai: Societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de astfel de infracţiuni! E doar un început de drum!
05/09/2024 00:16

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, după reţinerea sociologului Alfred Bulai, că infracţiunile sexuale sunt absolut odioase şi astăzi societatea a primit un mesaj bun, sănătos lega ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei