Cum explică DIICOT redeschiderea dosarului 10 August! Nereguli grave în dosar: probele au fost lăsate de izbeliște și s-au deteriorat

download (1)

Dimensiune font:

| 05-08-2020 13:46

Procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ''10 august'' şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii, se arată în ordonanţa de redeschidere a anchetei în acest caz, semnată de procurorul-şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, relatează Agerpres.

Giorgiana Hosu a infirmat parţial marţi soluţia de clasare dispusă de procurorul Doru Stoica şi a dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de foştii şefi din Jandarmerie implicaţi în dosarul protestului din 10 august 2018 - colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi fostul secretar de stat Mihai Dan Chirică.


Giorgiana Hosu arată că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii, atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

De asemenea, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali - şi anume Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spune Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar.

"Examinând materialul probator administrat în cauză, se constată că, deşi urmărirea penală în cauză ar trebui să o facă procurorul competent, cu preponderenţă administrarea probatoriului s-a realizat în faţa procurorilor militari, iar acesta, pe de o parte nu a fost readministrat în faţa procurorilor DIICOT şi nu a fost coroborat cu alte probe utile soluţionării cauzei, în considerentele ordonanţei de clasare. Relevante sunt, sub acest aspect, volumele numerele 47-87, 92, 96, 98 din dosarul numărul 18/P/2018 al Secţiei Parchetelor Militare, în care sunt consemnate plângerile şi declaraţiile persoanelor vătămate, precum şi volumele numerele 3, 5, 9-13, 16-18, 20-31, 33-42, 88, 92-95, 97, 106 din acelaşi dosar, în care sunt consemnate declaraţiile martorilor audiaţi", arată DIICOT.


Conform DIICOT, o pondere semnificativă a martorilor audiaţi în dosar sunt de fapt lucrători ai Jandarmeriei Române, coordonaţi de către cei patru suspecţi în ziua de 10 august 2018, astfel încât era cu atât mai necesară coroborarea acestor declaraţii cu poziţia şi conduita coordonatorilor.

"Cu toate că în ordonanţă se reţine că doar suspectul Cazan Laurenţiu Valentin a coordonat acţiunile desfăşurate de către lucrătorii Jandarmeriei (fila 121 din ordonanţă), în fapt se constată că, atât din înregistrările video aflate la dosar, cât şi din declaraţiile unora dintre martori (vol. 26 filele 15-17, 19-31, 46-55, vol. 93 fiele 118-131), rezultă prezenţa la faţa locului şi a suspecţilor Sindile lonuţ Cătălin şi Cucoş Gheorghe Sebastian", se mai arată în decizia şefei DIICOT.

Giorgiana Hosu mai spune că nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

"Mai mult, deşi la 10.06.2020 s-a procedat la vizionarea imaginilor înregistrate pe mediile de stocare a datelor şi s-a constatat că un hard disk pus la dispoziţie de Poliţia locală Sector 3 nu poate fi accesat, 3 DVD-uri şi 2 CD-uri reprezentând înregistrări înaintate de B1 Tv sunt neînregistrate, un suport optic tip CD înregistrat cu nr. 38/27.08.2018 nu poate fi accesat întrucât este deteriorat, un suport optic tip CD înregistrat cu nr. 147/15.10.2018 nu poate fi accesat întrucât este deteriorat, nu s-au făcut demersuri pentru obţinerea datelor conţinute de aceste suporturi optice de la sursa iniţială. Cu toate că suspecţii nu au dat declaraţii, iar percheziţia terminalelor mobile nu a putut fi efectuată, nu au fost solicitate mijloace de probă de natură tehnică, respectiv obţinerea datelor de trafic şi de localizare, prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pentru a clarifica existenţa comunicărilor între suspecţi", precizează Hosu.

Aceasta explică faptul că nu trebuie pierdut din vedere că liniile directoare adoptate de OSCE privind adunările publice prevăd că violenţele unui grup restrâns nu transformă un eveniment paşnic într-un eveniment care nu e paşnic.

Pe de altă parte, deşi în cuprinsul ordonanţei de clasare perioada analizată faţă de conduita şefilor Jandarmeriei este cea de după ora 23,08, din cuprinsul plângerilor, din declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor audiaţi în dosar se constată că, începând cu orele 19,30, dispozitivele de jandarmi amplasate în faţa sediului Guvernului şi în zonele adiacente au folosit asupra mulţimii gazele iritant-lacrimogene.


"În opinia noastră, trebuie dat prevalenţă cercetărilor în cauza nou constituită ca urmare a declinării competenţei de efectuare a urmăririi penale către Secţia Parchetelor Militare, astfel încât să fie lămurite toate aspectele cauzei, să fie administrate unitar toate probele pertinente, concludente şi utile pentru aflarea adevărului, să fie evitată situaţia adoptării unor soluţii diferite. Altfel spus, suspecţii şi făptuitorii jandarmi trebuie să beneficieze de o procedură echitabilă şi să dispună de aceleaşi mijloace pentru a-şi susţine interesele procesuale în condiţii de coerenţă şi celeritate, efectuarea urmăririi penale de către acelaşi parchet, cel Militar, faţă de toţi participanţii fiind de natură să asigure continuitate anchetei penale, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracţiunilor săvârşite, aflate în relaţie de interdependenţă", se mai arată în ordonanţa semnată de Giorgiana Hosu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Ancuţa Popoviciu, cea care a întrebat dacă victima lui Vlad Pascu este în sala de judecată
17/04/2024 10:13

Inspectia Judiciară cere suspendarea din functie a judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, de la Tribunalul Mangalia, cea care are in lucru dosarul 2 Mai. Sectia pentru Judecători in Materie Disciplinară ur ...

Prof. Dr. Mircea Beuran, declarat nevinovat de acuzațiile aduse de DNA: Fapta nu există
17/04/2024 08:47

Tribunalul Giurgiu a dispus joi achitarea medicului Mircea Beuran, intr-un dosar in care a fost trimis in judecată de DNA sub acuzaţia că a primit de la un alt medic bani şi bunuri in valoare de peste 10.00 ...

Țuică și cârnăciori, mita oferită de un pădurar șefului Gărzii Forestiere
16/04/2024 20:40

Un pădurar este cercetat pentru dare de mită după ce a oferit produse procesate din carne, peste şi ţuică pentru a nu fi sancţionat pentru neregulile constatate cu ocazia unui control silvic, conform unu ...

Alina Gorghiu i-a transmis procurorului general al PÎCCJ cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi a lui Gelu-Voican Voiculescu
16/04/2024 20:13

Ministrul Justiţiei Alina Ştefania Gorghiu i-a transmis, marţi, procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) cererile de urmărire penală primite de la pre ...

Alina Gorghiu, despre cazul Vlad Pascu: Ni se cere să intervenim, dar nu ministrul Justiţiei stabilește sentinţe
15/04/2024 17:51

Ministrul Justitiei, Alina Gorghiu, a declarat că ea şi colegii săi din institutia pe care o conduce nu pot interveni in cursul unui proces, referindu-se la cazul Vlad Pascu. Ea le-a cerut seriozitate celor ...

Strigător la cer: Tatăl drogatului asasin Vlad Pascu dă vina pe victimele fiului său. Avocatul criminalului susține că e vorba despre „o culpă comună”. Vlad Pascu ar putea ieși din pușcărie în trei ani
15/04/2024 06:51

Mihai Pascu (foto), tatăl tanărului care, drogat fiind, a ucis doi tineri pe 19 august 2023, sustine că vina pentru accidentul de la 2 mai ar apartine…victimelor, deoarece acestia „nu se intorceau de la ...

Oamenii se revoltă! Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se judecă dosarul accidentului de la 2 Mai
13/04/2024 21:43

Aproximativ 200 de persoane care poartă tricouri albe participă, sambătă seară, la manifestaţia de protest din Piaţa Victoriei, faţă de modul in care se judecă dosarul accidentului de la 2 Mai. Ei au ...

'L-am ridicat pe băiatul dumneavoastră de pe șosea, ne datorați 5 milioane'. Tatăl lui Sebi, băiatul ucis de Vlad Pascu face destăinuiri tulburătoare
13/04/2024 17:41

Rudele şi prietenii celor doi studenţi ucişi cu maşina in staţiunea 2 Mai de Vlad Pascu, tanărul care s-a urcat drogat la volan se vor strange in această seară in Piaţa Victoriei, in semn de protest pe ...

Monica Macovei, condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, unde a intrat cu mașina într-un motociclist
12/04/2024 12:32

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost condamnată, vineri, la şase luni de inchisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, in urma căruia un motociclist a fost rănit, transmite News. ...

Scandal monstru între LIDL și MAPN. Retailerul german a construit un depozit care bruiază radarul unei baze NATO. Ministerul Apărării cere dărâmarea construcției, instanța tocmai a dat sentința!
10/04/2024 00:15

Gigantul Lidl a reusit să intre intr-un scandal de proportii cu MApN, după ce si-a construit, in 2021, un depozit logistic la Carcea. Abia după ce clădirea era aproape finalizată, misterul a cerut să se o ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei