microsoft_2_27172300

Dimensiune font:

Dosarul Microsoft va fi reluat de la zero. Prejudiciul depăşeşte 50 de milioane de euro

| 28-01-2020 16:25

Magistrații instanței supreme au decis să reia de la zero întreaga cercetare judecătorească în dosarul Microsoft III, deoarece judecătoarea Geanina Arghir urmează să se pensioneze, au precizat avocații din dosar Alexandru Chiciu și Dan Chitic.

Geanina Arghir, magistrat în dosarul Microsoft III (în care sunt judecați Dinu Pescariu, Gabriel Sandu, Călin Tatomir și Claudiu Florică) urmează să se pensioneze. În aceste condiții, instanța supremă a decis reluarea de la zero a cercetării judecătorești. Informația a fost confirmată, pentru Mediafax, de avocații din dosar Alexandru Chiciu și Dan Chitic. DNA a dispus, în luna septembrie a anului 2017, trimiterea în judecată a fostul ministru Gabriel Sandu, a fostului şef al Microsoft România Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul „Microsoft III”.

"În condiţiile în care, în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea inculpaţilor Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, a depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software”, a arătat DNA la acea vreme.

Acest lucru nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, au mai precizat procurorii.

În acest context, Pescariu şi Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Cocoş Dorin şi Sandu Gabriel pentru trafic de influenţă).

„În urma înţelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare". Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte şi firma Dim Soft SRL”, a mai precizat sursa menţionată. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ANUNT LICITATIE. SC TOPCAR SRL- in faliment, prin lichidator judiciar CII Burcoveanu Laura Mihaela, cu sediul in Iasi, str. A.Panu nr. 13-15, mezanin, telefon 0741232516, e-mail laura.burcoveanu@yahoo.ro, in dosarul 3299/99/2017, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, la data de 29.07.2020, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar din Iasi, strada Anastasie Panu nr. 13-15, mezanin, a bunului mobil AUTOTURISM MARCA BMW 740D BERLINA, culoare albastra, an fabricatie 2003, motorina, nr. locuri 5, capacitate cilindrica 3901 cmc, tapiterie scaune piele, stare buna de functionare. Bunul poate fi vazut in parcarea restaurantului La Castel. Valoarea pornire de licitatie - 22765 lei, fara TVA, reprezentand 100% din pretul de evaluare. Daca bunul nu va fi adjudecat, o a doua licitatie va avea loc la data de 30.07.2020 – ora 10.00, la acelasi sediu si la acelasi pret. Daca bunul nu va fi adjudecat, alte licitatii vor avea loc la 10.08.2020- ora 10.00 si la 11.08.2020 - ora 10.00, la 90% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 20488,5 lei, iar ulterior la 31.08.2020- ora 10.00 si la 01.09.2020-ora 10.00, la 80% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 18212 lei. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunului au obligatia, sub sanctiunea decaderii, sa faca dovada acestui fapt pana la data de 28.07.2020, ora 12, la sediul lichidatorului judiciar. Caietul de sarcini se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, in baza unei cereri prealabile formulate cu 24 de ore inainte, la pretul de 50 de lei. Garantia de participare este de 10% din valoarea de pornire. Informatii suplimentare la telefon 0741232516 sau la sediul lichidatorului judiciar.
ANUNT privind organizarea licitatiei publica-pasune domeniul public. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta: UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MIRONEASA cu sediul administrativ in Mironeasa, cod postal 707300, judetul Iasi, cod fiscal 4540453, telefon 0232228600, fax: 0232228652, e-mail: contact@primariamironeasa.ro. 2. Informatii generale privind obiectul inchirierii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Proprietati publice, teren pasune, 2 loturi, identificate astfel: 1. Lotul I - 30.00 ha - CF 61847/1; 3. Lotul III - 0.45 ha CF 60701. Inchirierea se face conform art. 333, art. 335 din O.G. 57/2019 si conform HCL nr. 84/07.06.2020; 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Primariei Comunei Mironeasa. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul autoritatii contractante, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Primariei Comunei Mironeasa, comuna Mironeasa, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 lei, ce se achita cu numerar la casierie. 3.4. Data limita privind solicitarea clarificarilor: 31.07.2020, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data limita de depunere a ofertelor: 07.08.2020, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primaria Comunei Mironeasa, registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 07.08.2020, ora 10.00, Primaria Comunei Mironeasa, judetul Iasi. 5. Instanta competenta in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalulu Iasi, Strada Elena Doamna, nr. 1A, cod postal 700398, telefon: 0332403642, fax: 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro. 6. Data transmiterii anuntului de licitatie catre instantele abilitate, in vederea publicarii: 16.07.2020.
Primăria Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi, scoate la vânzare în data de 14.08.2020, ora 10, la sediul său din Comuna Tomeşti, suprafaţa 268 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 10, Parcela Arabil 455/5, nr. cadastral 66629, la ora 10:30, suprafața de 247 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 47, Parcela Arabil 2489/8, nr. cadastral 66957, iar la ora 11, suprafața de 147 mp, situată în intravilan Sat Vlădiceni, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 5, Parcela Arabil 114. Terenurile se află în domeniul privat al Comunei Tomeşti. Documentația de atribuire se pune la dispoziție pe suport de hârtie, contra unui preț de 50 de lei. Ofertele se pot depune până la data de 13.08.2020, ora 15, la sediul Primăriei Tomești, într-un exemplar. Taxa de participare la licitaţie este de 50 lei. Garanţia de participare este de 3% din preţul de pornire la licitaţie pentru întreaga suprafaţă. Preţul de pornire al licitaţiei este de 7000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 268 mp,3000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 247 mp, și 3292 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 147 mp. Prezentul anunț se va transmite pentru publicare instituțiilor publice abilitate, în data de 14.07.2020. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi. Tel. 0232/290434, int.211.
Nimic nu-i mai sperie pe șoferii inconștienți!   În comă alcoolică la volan și fără permis
05/08/2020 11:35

 La data de 5 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au oprit pentru control, pe raza municipiului Paşcani, un moped care nu avea montate plăcuţe cu numărul de inregistrar ...

Mascații descind la această oră la clanul Vancică. Zeci de percheziții domiciliare în București, Ilfov și Constanța
05/08/2020 10:42

Politistii Serviciului Grupuri Infractionale Violente – D.G.P.M.B. si procurorii D.I.I.C.OT. – Structura Centrală au efectuat 37 de perchezitii domiciliare, in municipiul Bucuresti si judetele Il ...

Șefa DIICOT redeschide dosarul 10 august, în care sunt vizați șefii din Jandarmerie
05/08/2020 10:40

 UPDATE De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.   Pe de altă parte, procurorul şef al D ...

SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-ar fi ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!
05/08/2020 10:33

 În noaptea de luni spre marti, Florin Mototolea, zis Emi Pian, unul dintre capii clanului Duduianu, a fost ucis in Sectorul 6 al Capitalei, după o ceartă la barbut. Emi Pian a fost injunghiat in p ...

Rețineri de ultim moment în Capitală, după filtrele organizate de poliție: Un pistol și mai multe arme albe au fost confiscate
05/08/2020 10:27

 Cinci persoane in masinile cărora au fost găsite, in timpul filtrelor de marti noaptea, din Capitală, un pistol cu bile, o bată de baseball si alte arme albe au fost duse la audieri, fiind intocmite d ...

Acțiune de amploare a DIICOT: Zeci de percheziții în București și două județe, la două grupuri infracționale
05/08/2020 10:00

 Miercuri dimineată, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Structura Centrală impreună cu ofiteri de politie judiciară din cadrul Servici ...

O crimă a șocat lumea politică. O fostă primăriță a fost găsită moartă
04/08/2020 15:57

Fosta primăriţă a unui oraş belgian din apropiere de Bruxelles a fost găsită moartă, a anunţat marţi procurorul de caz, precizand că un bărbat s-a predat poliţiei afirmand că a ucis-o, relatează d ...

Un transport de material lemnos a fost oprit de AUTORITATI
04/08/2020 15:52

Un transport de material lemnos a fost oprit de Garda Forestieră Brasov. Operatorul a fost amendat, iar marfa a fost confiscată. Garda Forestieră Brasov, in timp ce desfăsura o actiune specifică de contro ...

Acțiune ca în filme: Hoți care au spart magazine de electronice în șapte județe și în București, trimiși în judecată
04/08/2020 15:07

 Cinci persoane au fost trimise in judecată de procurorii Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce, la sfarşitul anului trecut şi inceputul acestui an, au comis fur ...

Un bărbat din Botoșani și-a ucis tatăl după ce l-a lovit de 30 de ori cu pumnul în cap
04/08/2020 15:03

Potrivit politistilor, agresorul susţine că şi-a lovit tatăl deoarece l-a văzut pe diavol in acesta. În varsta de 74 de ani bătranul a murit azi-noapte pe sectia de terapie intensivă a spitalului ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!