ÎCCJ a stabilit o altă dată - Când aflăm dacă e voie să iei polițiștii la mișto

27

Dimensiune font:

| 19-02-2024 16:56

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, luni, pronunţarea în cazul recursului formulat de Inspecţia Judiciară împotriva deciziei Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a acţiunii exercitate în legătură cu „dialogul” pe care Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al CSM, l-a purtat cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.

Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că Instanţa supremă a amânat pronunţarea la data de 26 februarie.

„Albit” de colegii din CSM, după ce a amenințat polițiștii

Pe 8 noiembrie 2023, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins acţiunea exercitată de Inspecţia Judiciară privindu-l pe Daniel Horodniceanu.

În data de 27 iunie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Potrivit unui comunicat al IJ, inspectorii judiciari au reţinut ca abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea 303/2022 raportat la art. 104 din Legea 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare, comportamentul procurorului, care, fiind oprit în trafic de agenţi de poliţie, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat.

De asemenea, inspectorii au reţinut că procurorul, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii, ceea ce constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea 303/2022.

„Eu sunt în măsură să fac orice!”

Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire. Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el i-a întrebat pe poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor. În momentul în care unul dintre poliţişti a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a susţinut că nu a încălcat nicio normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:56

C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Ce riscă Ioana Băsescu, notarul care a încheiat tranzacțiile imobiliare dubioase din afacerea Nordis. Fiica fostului președinte Traian Băsescu a scăpat de închisoare cu ajutorul unei decizii CCR
07/02/2025 18:25

Ioana Băsescu s-a prezentat la sediul DIICOT luni, 3 februarie, pentru a fi audiată in dosarul escrocheriei imobiliare de la Nordis. Fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu a fost chemată la DI ...

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, a fost reținut în Istanbul
05/02/2025 16:07

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionut Costea, fost director Eximbank, a fost retinut, miercuri, in Istanbul. Acesta fusese văzut zilele trecute in zonă, insă nu fusese retinut. Astăzi, 5 februarie, in urma sc ...

Bubuie dosarul Nordis în capul ANAF. DIICOT: Inspectori de la Fisc au ascuns transferuri suspecte de 40 milioane lei
05/02/2025 11:30

Patru inspectori ANAF riscă acuzatii de favorizarea infractorului, după ce au ignorat grave nereguli la grupul de firme Nordis, desi acestea fuseseră identificate incă din 2021.DIICOT a descoperit că inspe ...

Procurorii fac publică lista zborurilor plătite din banii Nordis
05/02/2025 11:14

Anchetatoril au identificat in dosarul Nordis - in care fosta şefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor Laura Vicol şi soţul ei, Vladimir Ciorbă au fost reţinuţi - cheltuieli cu achiziţii de ...

 Familia Ciorbă-Vicol, eforturi pentru a-și ușura situația - Mai mulți demnitari ar fi fost ținta denunțurilor
04/02/2025 07:54

In ultimele luni, actionarul majoritar al Nordis, Vladimir Ciorbă, a dus o foarte prolifică muncă de denuntare a unor fapte presupus penal, dezvăluie surse judiciare. Asistat de mai multi avocati, printre c ...

Ioana Băsescu e suspectă de sprijinirea unui grup infracțional în Dosarul Nordis
03/02/2025 18:09

Ioana Băsescu, fiica fostului presedinte Traian Băsescu, e suspectă de sprijinirea unui grup infractional in Dosarul Nordis, conform unor informatii pe surse. Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, s-a p ...

Percheziții la Ioana Băsescu și Andreea Cosma, în dosarul Nordis
03/02/2025 10:14

Procurorii DIICOT efectuează zeci de perchezitii in Dosarul Nordis, iar printre cei vizati se numără si notarul Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, dar si Andreea Cosma, fost deputat si fiica fostului ...

Lovitură de teatru în dosarul familiei Pascu: Judecătorii au anulat rechizitoriul DIICOT
30/01/2025 15:00

Decizie bombă in dosarul familiei Pascu. Curtea de Apel Bucuresti a anulat joi, 30 ianuarie 2025, rechizitoriul DIICOT prin care Vlad Pascu si părintii săi, Miruna si Claudiu Mihail Pascu, fuseseră trimisi ...

Anunț crucial făcut de Ministerul Energiei: Justiția a respins cererea Greenpeace de suspendare a lucrărilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră
30/01/2025 12:54

Justitia a respins cererea organizatiei Greenpeace de suspendare a lucrărilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „VICTORIE PENTRU INDEPENDENTA ENE ...

Victor Ponta reînvie scandalul Colectiv, după furtul Tezaurului: De fapt, asta e problema!
29/01/2025 18:00

Victor Ponta, fost premier al Romaniei, spune că de fapt vina pentru furtul Tezaurului Dacic apartine statului roman,care nu a securizat operele de artă. Ponta readuce in discutie cazul Colectiv si punctează ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei