O poliţistă din Timiş a fost atacată şi bătută de o femeie - Agresoarea a fost arestată preventiv pentru ultraj

27jpg

Dimensiune font:

| 06-11-2023 14:07

O poliţistă din judeţul Timiş care a încercat să aplaneze un conflict în localitatea Beregsău Mare a fost atacată şi bătută de o femeie. Agresoarea a fost arestată preventiv, 30 de zile, fiind acuzată de ultraj, potrivit news.ro.

Poliţista a reuşit să îşi cheme colegii în ajutor, iar aceştia au imobilizat-o pe agresoare.

„În data de 04.11.2023, în jurul orei 19:50, în timp ce inculpata se afla în localitatea Beregsău Mare, judeţul Timiş, a agresat-o fizic pe persoana vătămată, agent principal de poliţie, ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timpul programului de lucru, lovind-o, în repetate rânduri, cu pumnii, picioarele şi trăgând-o de păr, într-un loc public, cauzându-i victimei leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale”, se precizează într-un comunicat de presă, de luni al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Agresoarea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pentru ultraj.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
ÎCCJ: Decizia judecătorului care l-a salvat pe Nicolae Ciucă de verificarea doctoratului suspect de plagiat: ”o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material”
15/10/2024 19:46

Decizia prin care, in iunie 2022, judecătorul Marius Iosif de la Curtea de Apel Bucuresti a anulat sesizările mai multor persoane care cereau analiza suspiciunilor de plagiat din doctoratul liderului PNL Nico ...

Nicolae Ciucă, explicații despre cazul Nelu Tătaru și cazurile Mihai Chirica și Costel Alexe care nu au fost scoși de pe liste înainte de alegeri
14/10/2024 15:49

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni la Iaşi, referindu-se la situaţia lui Nelu Tătaru, cercetat pentru luare de mită, că acest caz arată că instituţiile işi fac treaba, adăugand că toţi ce ...

Lovitură pentru Mircea Geoană de la CCR: judecătorii i-au respins contestația / Veștile proaste continuă pentru Șoșoacă
14/10/2024 15:40

Judecătorii CCR au respins solicitarea candidatului independent la alegerile prezidentiale Mircea Geoană de a avea reprezentanti in sectiile de vot. „In sedinta din data de 14 octombrie 2024, Curtea Consti ...

Judecătoarea din Suceava, filmată când se droga de față cu copiii ei, dă în judecată Tribunalul unde lucrează. Care este motivul acțiunii
14/10/2024 14:45

Ana Maria Chirilă a deschis un proces chiar impotriva Tribunalului Suceava, instanta la care ea este angajată. Judecătoarea Ana Maria Chirilă, acuzată că se droga impreună cu infractorii intr-un dosar i ...

Nelu Tătaru: 'N-am atins niciun ban' / Avocat: 'Știa că în spital sunt băieți cu ochi albaștri'
14/10/2024 12:50

Fostul ministru PNL al Sănătătii, Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită de la pacienti, a declarat luni, inaintea sedintei Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor in care se va discuta solicitarea de ...

Fenomenul Șoșoacă cuprinde CCR. Judecătorii judecă din nou candidatura la prezidențiale
14/10/2024 12:24

Curg contestatiile impotriva neinregistrării candidaturii Dianei Sosoacă la alegerile prezidentiale la CCR. Curtea va discuta si contestatia lui Mircea Geoană. La punctul 5 al ordinii de zi a şedinţei se ...

Rareș Bogdan, reacție după ce Nelu Tătaru a fost acuzat de luare de mită: 'Dacă iei un ou sau bani, e acelaşi lucru. Nu ne-a picat bine'
13/10/2024 08:09

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a comentat situaţia fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită, şi a afirmat că „dacă iei un ou, iei o găină, un cocoş şi o cu ...

Gigantul american Amazon, înfrângere majoră în România - Trebuie să plătească sute de mii de lei unui angajat
12/10/2024 08:10

Un manager al Amazon Development Center Romania, centrul de dezvoltare din Iasi al gigantului american, a castigat in instantă un proces prin care compania este obligată la plata unor daune morale in valoare ...

Vlad Voiculescu: 'Am fost zguduit de ceea ce i s-a întâmplat lui Nelu Tătaru. De ce ai lua o găină?'
12/10/2024 07:59

Fostul ministru USR al Sănătătii, europarlamentarul Vlad Voiculescu, a declarat vineri, despre anchetarea fostului ministru PNL al Sănătăţii Nelu Tătaru, pentru luare de mită, că in randul corpului me ...

Tăriceanu, achitat de Înalta Curte
11/10/2024 09:23

Fostul premier şi lider PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie in dosarul in care era acuzat că a primit foloase materiale in valoare de 800.000 de dolari de la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei