Parchetul European a pus ochii pe familia lui Paul Stănescu
Au fost percheziții, ieri, în județul Olt, în dosarul în care este vizată familia secretarului general al PSD, mafiotul Paul Stănescu. Oamenii legii au descins la firma deținută de nepoții acestuia, copiii lui Alexandru Stănescu.
Se zice ca ar fi vorba despre decontări cu probleme, la două dintre firmele familiei Stănescu din Corabia, satul Vișina.
La acest moment, cercetările sunt făcute in rem, iar procurorii ridică documente de la societatea familiei Stănescu din Corabia.
Alexandru Stănescu, fiul liderului PSD, a declarat că „este vorba despre o neînțelegere”. Acesta a spus că nu dorește să facă alte precizări.
Alexandru Stănescu a fost la un moment dat în cărți pentru o funcție publică.
Reamintim că, în luna martie, Parchetul European a cerut blocarea plăților către două firme apropiate familiei lui Paul Stănescu, ce solicitau finanțare pentru stuful din Delta Dunării.
Asta după ce, în luna ianuarie, instituția condusă de Laura Codruța Kovesi, a cerut de la Agenția de Plăți și Intervenție documentele privind cererile de subvenții europene depuse de cele două firme.
Cu ce afaceri se ocupă familia lui Paul Stănescu
Familia lui Paul Stănescu are afaceri în domeniul agricol. Ștefan Alexandru Stănescu, fiul acestuia, deține parțial două companii agricole care exploatează a doua cea mai mare suprafață agricolă și a patra cea mi mare suprafață agricolă din topul APIA pentru subvenții.
Ambele firme ale lui Ștefan Stănescu sunt în top 5 zone sgricole exploatate și au primit de-a lungul timpului bani de la statul român pentru a face agricultură.
De asemenea, fratele secretarului general PSD, Alexandru Stănescu, deține firma Agromec Bucinișu, situată în satul Bucinișu, județul Olt. Aceasta a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei și un profit de 1,4 milioane de lei.
Firmele controlate de familia Stănescu au primit, în 2019, aproape 600.000 de euro din fonduri europene.
Afacerea cu stuf din Deltă
Ministerul Agriculturii a dispus în ianuarie anchetarea afacerii cu stuf din Deltă în care ar fi implicată familia lui Paul Stănescu, după ce situația ar fi intrat în vizorul Parchetului European. Ministrul Agriculturii a solicitat ca din echipa de control să facă parte şi inspectori Antifraudă.
După ce APIA a blocat plățile si a dat acces procurorilor la dosare, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, l-a demis pe Ionuț Lupu din funcția de șef al APIA motivând criterii de incompetență și negând că decizia ar fi avut legătura cu afacerile familiei Stănescu.
Pe de altă parte, o propunere legislativă cu privire la abrogarea unor prevederi din OUG 34/2013 prin care terenurile mlăştinoase şi stufărişurile au fost incluse în categoria pajiştilor a fost adoptată, pe 5 februarie, la Senat.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Prima femeie general trece în rezervă. Nicușor Dan a semnat
Lovitură de teatru în justiție: Decret semnat de Klaus Iohannis, anulat de instanță. Judecătorii: actul a fost emis nelegal
SRS: Bomba cu ceas din dosarul lui Călin Georgescu
Cornel Nistorescu: Cazul Adriana Stoicescu în dosarul hăituitului Călin Georgescu
Avocatul Toni Neacșu, acuzaţii grave la adresa procurorului general: „Divulgarea datelor din dosar este interzisă de lege”
Dr. Răzvan Constantinescu, către Colegiul Medicilor Iași: Să se dispună autorităților și organizațiilor în cauză să recunoască eroarea, să-și retragă acuzațiile și să-și ceară scuze public, după cum tot public am fost denigrat
CCR analizează pe 24 septembrie sesizările AUR împotriva legilor asumate de Guvernul Bolojan
Lovitură pentru românii condamnați care fug din țară - România obține o victorie majoră la CJUE. Alina Gorghiu: 'Simt o satisfacţie uriaşă'
OpenAI, chemată în judecată după sinuciderea unui adolescent. ChatGPT i-ar fi dat instrucțiunile finale: nodul de spânzurătoare și scrisoarea de adio
COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului MODERNIZAREA, REABILITAREA ȘI EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR PUBLICE DIN ORAȘUL GURA HUMORULUI - CLĂDIRE INTERNAT COLEGIUL ALEXANDRU CEL BUN Cod SMIS: 342747 2
Toni Neacșu cere Parchetului General să se sesizeze în cazul anulării alegerilor
Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani trebuie să renunțe la 85% din pensie Citeşte întreaga ştire: Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani tre
Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Iașul pierde Romsilva: centrul regional se mută la Neamț. Reforma de 19 milioane de lei/an care ar putea fi copiată peste tot: din trei județe rămâne unul
Lucrări interzise la bloc!
Comisia Europeană intenționează să propună un sistem de urgență pentru transportul militar transfrontalier și o inițiativă de punere în comun a mijloacelor de transport ale statelor membre care să faciliteze deplasarea trupelor și a echipamentelor pe conti
Naționala României încheie parcursul din preliminariile Cupei Mondiale 2026 cu meciul împotriva San Marino, programat pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Cine transmite Romania - San Marino.
Proiectil descoperit în Campusul „Tudor Vladimirescu”
Avertisment de la IRO Iaşi: Tot mai puţine femei ajung la medic după pierderea calităţii de co-asigurat
Ieșenii, mari consumatori de fast-food
O țară devastată de trei războaie simultane
O alegere de stil care nu se misca, o bratara fixa!
Leul rezistă la încetinirea economiei românești
Răsturnare definitivă în „războiul autostrăzii A8”: UMB pierde contestația
Prime speciale pentru milioane de pensionari, în decembrie
Cu cifre de vânzări excelente și fabricat la Craiova, Puma Gen-E devine acum și mai performant
Liceul de Informatică din Iași formează lideri care inspiră. Orașul devine laboratorul noii generații de antreprenori
Demisii în masă la stațiile antigrindină din Iași, Botoșani și Vaslui
Iașul, la mâna PNRR. Lista investițiilor salvate
Statul pierde lupta. Consumul de droguri ia proporții. Ministerul Sănătății, chemat să facă ordine
Prețul a două rate neachitate la leasing: dosar penal și mașină indisponibilizată
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Postul de director al Palatului Culturii din Iași, scos la concurs
Situație alarmantă: trei focare active de rabie în județul Iași
Mascaradă pe bani publici, în Copou. Poli Iași, între rușine sportivă și faliment moral
Iașul încetinește. Tot mai mulți locuitori aleg să trăiască în ritm lent
O întreagă comunitate se unește pentru a ajuta o fetiță care are nevoie de un tratament costisitor
Rămășitele ultimului domn al Moldovei, repatriate
Proiectul de munte al Autostrăzii Unirii prinde contur
Tibor Selymes, noul antrenor principal al Politehnicii Iași, promite disciplină și profesionalism
În ce condiții poți fi scos din succesiune, deși ești copilul defunctului
Sondaj INSCOP Research: 64% dintre tineri ar vota cu AUR, SENS și USR, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare
LOTO-Numerele câștigătoare de duminică, 9 noiembrie 2025
Dani Mocanu, arestat împreună cu fratele său au fost arestați la Napoli (oficial)
Tony, executat. La Poli, furierii ostili performanței rezistă
Actrița din Generația de Aur, după care Ion Iliescu era topit, nu a avut liniște nici după moarte. Mormântului ei a fost cuprins de flăcări
USR propune schimbarea Codului Civil - În caz de divorț, soția să poată păstra numele fără acordul soțului
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a revenit acasă, la Iaşi
Piața imobiliară ieșeană își revine miraculos, după majorarea TVA
De doi bani recalculare. Ieșenii au cheltuit mii de lei pe adeverințe pentru a încasa câțiva lei în plus la pensie!
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Postul de director al Palatului Culturii din Iași, scos la concurs
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
CNIR semnează pentru 105 kilometri noi de drumuri de mare viteză în regiunea Moldovei!
Actualitate
Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani trebuie să renunțe la 85% din pensie Citeşte întreaga ştire: Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani tre
Lucrări interzise la bloc!
Comisia Europeană intenționează să propună un sistem de urgență pentru transportul militar transfrontalier și o inițiativă de punere în comun a mijloacelor de transport ale statelor membre care să faciliteze deplasarea trupelor și a echipamentelor pe conti
Proiectil descoperit în Campusul „Tudor Vladimirescu”
Avertisment de la IRO Iaşi: Tot mai puţine femei ajung la medic după pierderea calităţii de co-asigurat
Leul rezistă la încetinirea economiei românești
Ultima Ora
Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani trebuie să renunțe la 85% din pensie Citeşte întreaga ştire: Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani tre
