default

Dimensiune font:

„Piesele de muzeu” continuă să salveze vieţi

| 08-03-2017 12:35

 Medicii mai multor spitale din Iaşi salvează pacienţi cu aparatură medicală veche, pe care o folosesc de decenii * ar fi nevoie de alte aparate noi, dar, din lipsă de fonduri, se descurcă aşa cum pot * în unele cazuri, există un singur aparat pentru toată regiunea, care trebuie să scape de suferinţă mii de oameni * spre exemplu, unele aparate sunt atât de vechi, încât, dacă bolnavii n-ar avea nevoie de ele, ar putea fi trecute cu uşurinţă la categoria „piese de muzeu” * cu toate acestea, listele de aşteptare cu pacienţi se întind pe luni de zile şi bani pentru aparatură nouă nu sunt

Aparatura medicală este arma de care orice medic are nevoie în lupta pentru salvarea vieţii pacienţilor. În timp ce în Occident medicii operează în adevărate laboratoare şi dispun de aparatură de ultimă oră, la Iaşi, sunt profesionişti din sănătate care au învăţat să se descurce pe aparate vechi de zeci de ani. Deşi lucrurile au evoluat favorabil în ultimii ani şi la Iaşi, spitalele fiind dotate, încă mai sunt locuri în care există aparate de peste 20 de ani. Acestea dau bătăi de cap medicilor, dar încă mai oferă şansa la o viaţă normală pacienţilor. Managerii unităţilor le-ar schimba, dar, din păcate, costă foarte mult.

Aparat de spart pietre la rinichi din 1991
Fabricat în anul 1991 şi instalat în anul 1992 la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi, aparatul de litotriţie extracorporeală este singurul de acest tip în toată regiunea Moldovei şi face parte din lista aparaturii vechi, pe care medicii încearcă, aşa cum pot, „s-o ţină încă în viaţă”. Piese de schimb nu se mai fabrică de foarte mult timp pentru el, iar specialiştii care îl folosesc apelează la diverşi ingineri care să îi ajute să îl repare. De ani de zile, conducerea unităţii încearcă, prin demersuri la Ministerul Sănătăţii, să obţină fonduri pentru unul nou, dar în zadar. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Ionuţ Nistor, aparatul are aviz de funcţionare, dar se strică des. În afară de asta, dacă medicii ar avea unul nou, mult mai mulţi pacienţi ar beneficia de tratamentul necesar, mai ales că numărul persoanelor cu litiază renală este în creştere. „Acest aparat foarte vechi este extrem de necesar, fiind singurul de acest gen din toată regiunea, dintr-un spital de stat. Din păcate, unul nou ajunge la aproximativ 400.000 de euro, cu service pe cinci ani de zile şi întreţinere completă, suma fiind extrem de mare. Ar fi şi mai ieftine, dar fără service, iar fără service nu se poate, pentru că trebuie să fim siguri că nu se întrerupe activitatea. S-au făcut mai multe demersuri pentru unul nou, dar până în prezent nu s-au concretizat. Şi anul acesta, este unul din proiectele propuse pentru finanţare la Consiliul Local”, a explicat dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „Dr. C. I. Parhon”. Practic, acest aparat salvează miile de oameni din regiune de litiază renală. Mai exact, cu ajutorul său, pietrele la rinichi se fragmentează şi pot fi eliminate ulterior fără intervenţie chirurgicală. Pe an, 600 de pacienţi sunt trataţi cu el. Numărul ar fi şi mai mare cu unul nou şi, în plus, nu ar mai fi întreruperi din cauza defecţiunilor dese. „Numărul pacienţilor cu litiază renală e în creştere deosebită. Este o listă de aşteptare care se întinde pe aproximativ trei luni de zile la acest aparat. Dacă ar fi unul nou, cu siguranţă, mult mai mulţi pacienţi ar beneficia de tratament, mai repede”, a mai declarat dr. Ionuţ Nistor.
În total, aparatul a asigurat de-a lungul timpului tratament la peste 30.000 de pacienţi cu litiază aflaţi în evidenţa unităţii.

Serio-angiograf care ar trebui schimbat la Neuro
Şi Spitalul de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu” din Iaşi are un aparat care ar trebui schimbat, pentru că „şi-a făcut veacul”. Este vorba de un serio-angiograf, vechi de peste zece ani. Din păcate, unul nou şi mai performant ajunge la nu mai puţin de un milion de euro, iar spitalul nu are fonduri pentru acesta. Aşa, medicii se descurcă cum pot. „Spitalul deţine aparatul de peste 10 ani, fiind folosit în diagnosticul şi tratamentul anevrismelor şi malformaţiilor atero-venoase cerebrale. Pe lună, cam 20-30 de pacienţi îl folosesc. Ar trebui altul mai performant, acesta făcându-şi treaba, dar unul nou e foarte scump, ajungând la aproximativ un milion de euro”, a explicat managerul Spitalului de Neurochirugie, dr. Lucian Eva.

Accelerator de particule de peste 15 ani
Şi Institutul Regional de Oncologie are o piesă veche, dar extrem de valoroasă. Este vorba de un accelerator de particule vechi de 15 ani, care se află la Spitalul „Sf. Spiridon”. Acesta se defectează foarte des, periclitând tratamentul a zeci de bolnavi de cancer. Cu toate însă că este uzat, nu prezintă niciun risc în urmarea şedinţelor de radioterapie a pacienţilor. Institutul mai are încă două acceleratoare mai noi, dar numărul mare de pacienţi face ca şi acesta să fie în continuare extrem de utilizat, având în vedere şi numărul crescut al pacienţilor bolnavi de cancer care sunt înscrişi pe liste de aşteptare la tratament. „Acceleratorul este destul de vechi, funcţionând de 10 ani de zile. Este mai vechi, dar este folosit, fiind 40-50 de pacienţi pe zi care beneficiază de şedinţe, iar listele de aşteptare se întind pe aproximativ două luni de zile. Se mai defectează, dar se repară”, a explicat dr. Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iaşi.

Copii trataţi cu vechituri
De aparatură veche nu duce lipsă nici Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Dincolo de faptul că spre exemplu, la Chirurgie Plastică e nevoie de o serie de aparate noi pe care spitalul nu le are deloc şi medicii se descurcă cu ce au, mai sunt şi aparate vechi. Astfel, în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului există un singur aspirator de secreţie. Analizorul din dotare este din 2007, achiziţionat prin Banca Mondială, şi nu mai poate fi folosit, întrucât consumabilele şi reactivii specifici sunt foarte scumpi. „Am tot achiziţionat aparatură şi nu pot spune că avem aparate depăşite. Avem însă un analizor de laborator mai vechi, dar soseşte cel nou, luat cu fonduri norvegiene. E vorba de o trusă laparoscopică mai veche şi avem în vedere ca printr-un nou proiect să luăm altul nou”, a punctat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iaşi. De altfel, potrivit unui raport de control al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), şi paturile din structura UPU sunt depăşite funcţional, fiind necesară înlocuirea lor, inclusiv a patului de resuscitare şi a tărgilor din dotare.

De aparatură veche dispun şi Maternitatea „Elena Doamna” şi Spitalul de Recuperare din Iaşi. Dacă la cel din urmă s-au făcut dotări constant, la maternitate, potrivit managerului Cristina Dobre, este nevoie ca multe aparate să fie schimbate, fiind depăşite. Spitalul de Recuperare are, spre exemplu, două aparate Roentgen digitale vechi, care se folosesc la radiografii. Sunt însă uzate şi se fac demersuri pentru achiziţia unui aparat nou. „Aparatele sunt vechi, de aceea am făcut şi solicitare pentru unul nou. Nu ştiu cu exactitate de câţi ani sunt, dar e destul. Vreau o modernizare a acestora, fiindcă sunt învechite. Un aparat nou ne-ar fi de mare ajutor, scurtând perioada de aşteptare la explorările radiologice, diminuând costurile cu materialele consumabile şi dozele de radiaţii la care sunt expuşi medicii şi pacienţii”, a explicat ec. Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare din Iaşi.
„Piese de muzeu” ar fi şi mai multe în spitalele ieşene, dacă toţi managerii şi directorii de spitale ar recunoaşte asta. Din păcate, mulţi se feresc s-o facă de teamă ca oamenii să nu se sperie că au aparatură veche. Roxana NĂSTASĂ

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ANUNT LICITATIE. SC TOPCAR SRL- in faliment, prin lichidator judiciar CII Burcoveanu Laura Mihaela, cu sediul in Iasi, str. A.Panu nr. 13-15, mezanin, telefon 0741232516, e-mail laura.burcoveanu@yahoo.ro, in dosarul 3299/99/2017, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, la data de 29.07.2020, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar din Iasi, strada Anastasie Panu nr. 13-15, mezanin, a bunului mobil AUTOTURISM MARCA BMW 740D BERLINA, culoare albastra, an fabricatie 2003, motorina, nr. locuri 5, capacitate cilindrica 3901 cmc, tapiterie scaune piele, stare buna de functionare. Bunul poate fi vazut in parcarea restaurantului La Castel. Valoarea pornire de licitatie - 22765 lei, fara TVA, reprezentand 100% din pretul de evaluare. Daca bunul nu va fi adjudecat, o a doua licitatie va avea loc la data de 30.07.2020 – ora 10.00, la acelasi sediu si la acelasi pret. Daca bunul nu va fi adjudecat, alte licitatii vor avea loc la 10.08.2020- ora 10.00 si la 11.08.2020 - ora 10.00, la 90% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 20488,5 lei, iar ulterior la 31.08.2020- ora 10.00 si la 01.09.2020-ora 10.00, la 80% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 18212 lei. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunului au obligatia, sub sanctiunea decaderii, sa faca dovada acestui fapt pana la data de 28.07.2020, ora 12, la sediul lichidatorului judiciar. Caietul de sarcini se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, in baza unei cereri prealabile formulate cu 24 de ore inainte, la pretul de 50 de lei. Garantia de participare este de 10% din valoarea de pornire. Informatii suplimentare la telefon 0741232516 sau la sediul lichidatorului judiciar.
ANUNT privind organizarea licitatiei publica-pasune domeniul public. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta: UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MIRONEASA cu sediul administrativ in Mironeasa, cod postal 707300, judetul Iasi, cod fiscal 4540453, telefon 0232228600, fax: 0232228652, e-mail: contact@primariamironeasa.ro. 2. Informatii generale privind obiectul inchirierii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Proprietati publice, teren pasune, 2 loturi, identificate astfel: 1. Lotul I - 30.00 ha - CF 61847/1; 3. Lotul III - 0.45 ha CF 60701. Inchirierea se face conform art. 333, art. 335 din O.G. 57/2019 si conform HCL nr. 84/07.06.2020; 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Primariei Comunei Mironeasa. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul autoritatii contractante, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Primariei Comunei Mironeasa, comuna Mironeasa, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 lei, ce se achita cu numerar la casierie. 3.4. Data limita privind solicitarea clarificarilor: 31.07.2020, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data limita de depunere a ofertelor: 07.08.2020, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primaria Comunei Mironeasa, registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 07.08.2020, ora 10.00, Primaria Comunei Mironeasa, judetul Iasi. 5. Instanta competenta in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalulu Iasi, Strada Elena Doamna, nr. 1A, cod postal 700398, telefon: 0332403642, fax: 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro. 6. Data transmiterii anuntului de licitatie catre instantele abilitate, in vederea publicarii: 16.07.2020.
Primăria Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi, scoate la vânzare în data de 14.08.2020, ora 10, la sediul său din Comuna Tomeşti, suprafaţa 268 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 10, Parcela Arabil 455/5, nr. cadastral 66629, la ora 10:30, suprafața de 247 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 47, Parcela Arabil 2489/8, nr. cadastral 66957, iar la ora 11, suprafața de 147 mp, situată în intravilan Sat Vlădiceni, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 5, Parcela Arabil 114. Terenurile se află în domeniul privat al Comunei Tomeşti. Documentația de atribuire se pune la dispoziție pe suport de hârtie, contra unui preț de 50 de lei. Ofertele se pot depune până la data de 13.08.2020, ora 15, la sediul Primăriei Tomești, într-un exemplar. Taxa de participare la licitaţie este de 50 lei. Garanţia de participare este de 3% din preţul de pornire la licitaţie pentru întreaga suprafaţă. Preţul de pornire al licitaţiei este de 7000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 268 mp,3000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 247 mp, și 3292 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 147 mp. Prezentul anunț se va transmite pentru publicare instituțiilor publice abilitate, în data de 14.07.2020. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi. Tel. 0232/290434, int.211.
Poliția a confirmat faptul că trupul neînsuflețit găsit în apele Someșului îi aparține minorului dat dispărut
03/08/2020 23:37

Deznodămant tragic. Trupul neinsufletit găsit de pompieri duminică dimineată ii apartine minorului de 16 ani care era dat dispărut de cateva zile, anuntă Inspectoratul Judetean de Politie Satu Mare. Adol ...

Un bărbat din București este suspectat că a încercat să-și ucidă soția, apoi a dat foc casei
03/08/2020 17:22

Luni, 3 august, in jurul orei 14:00, in Sectorul 5 al Capitalei, un apel la 112 anunta că există un conflict monstru intre doi soti. La etajul doi al unui bloc, cei doi soti in varstă de 52 de ani si 54 de ...

Taximetrist din Sectorul 3, snopit în bătaie de doi tineri: apoi l-au și jefuit; Poliția anchetează cazul pentru vătămare corporală
03/08/2020 14:49

 Un taximetrist a fost rănit in ultima unei altercaţii cu două persoane, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, bărbatul fiind transportat la spital, unde a rămas internat, informează Agerpres. & ...

Mafia lemnului, călcată de Poliție în perioada 24-30 iulie: 84 de dosare penale întocmite şi amenzi de peste 300.000 de lei
03/08/2020 14:46

Poliţiştii au inregistrat, in perioada 24-30 iulie, 84 de dosare penale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale in valoare de 315.000 lei in urma acţiunilor pentru protejarea fondului forestier, prevenir ...

Tânăr de 28 de ani, prins drogat la volan
03/08/2020 14:43

 Un tanăr de 28 ani din Galaţi a fost depistat la volan sub influenţa cannabisului, pe numele său fiind deschis dosar penal, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean(IPJ) Galaţi. Potrivit ...

Accident rutier mortal pe DN1 în sensul către București: un biciclist a fost spulberat de o autoutilitară
03/08/2020 13:31

 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informează că pe sensul către Capitală al DN1 Bucuresti-Brasov, la kilometrul 49+550 de metri, in apropierea localitătii Romanesti, jud ...

Accident teribil pe varianta de ocolire a orașului Țăndărei: un autotren a intrat în coliziune frontală cu un cap de pod
03/08/2020 13:30

 Un accident rutier grav a avut loc luni, 3 august, pe varianta de ocolire a orasului Tăndărei, din Ialomita.   Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informează c ...

Alcoolemie uriașă la volan pentru o persoană care nu deținea permis de conducere. Polițiștii au intervenit
03/08/2020 13:29

În timp ce actionau pentru siguranta participantilor la traficul rutier, politistii au depistat un bărbat, de 42 de ani, din orasul Bals, in timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Barza, fără a ...

DNA intră în Romsilva: Mai mulți șefi dintr-un ocol silvic, arestați pentru mită de aproape 5 milioane de lei
03/08/2020 11:50

 La solicitarea procurorilor din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacău, judecătorii Curtii de Apel Bacău au dispus măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de ...

Familia bărbatului care a SĂRIT pe geam de la etajul 6 la o descindere a MASCAȚILOR a depus plângere penală
03/08/2020 10:32

 Familia bărbatului care a sărit de la etajul 6 al apartamentului in care locuia, după o descindere a mascatilor, a depus plangere penală la politie. La Politia Capitalei a fost deschisă o anchetă cu ...