Șefa DIICOT redeschide dosarul 10 august, în care sunt vizați șefii din Jandarmerie

download (48)

Dimensiune font:

| 05-08-2020 10:40

 UPDATE

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

 

Pe de altă parte, procurorul şef al DIICOT a menţinut soluţia de clasare privind o tentativă de lovitură de stat.

 

Dacă această decizie de redeschidere parţială a anchetei va fi aprobată de un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul va fi declinat la Secţia Parchetelor Militare.

UPDATE

Procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial marţi soluţia de clasare a dosarului ''10 august'' şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Giorgiana Hosu a decis redeschiderea urmăririi penale faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

 

DIICOT a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că, prin ordonanţa din data de 04.08.2020, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a dispus:

1. Admiterea plângerilor formulate de către petenţi împotriva Ordonanţei din data de 26.06.2020, emisă în dosarul cu nr. 2122/D/P/2019.

2. Infirmarea în parte a Ordonanţei din data de 26.06.2020 emisă în dosarul numărul 2122/D/P/2019 cu privire la dispoziţiile de:

 

• clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii maior Cazan Laurenţiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoş Gheorghe Sebastian şi colonel Sindile Ipnuţ-Cătălin a infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la fals intelectual prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la uz de fals prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 323 Cod penal, complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, respectiv,

 

• clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal şi participaţie improprie la uz de fals prev art. 52 alin. 3 rap. la art. 323 Cod penal, respectiv

• clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, cât şi

 

• clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal şi uz de fals prev. de art. 323 Cod penal,

3. Redeschiderea urmăririi penale

• sub aspectul săvârşirii de către maior Cazan Laurenţiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoş Gheorghe Sebastian şi colonel Sindile Ipnuţ-Cătălin a infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la fals intelectual prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la uz de fals prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 323 Cod penal, complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, respectiv,

 

• sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal şi participaţie improprie la uz de fals prev art. 52 alin. 3 rap. la art. 323 Cod penal, respectiv

• sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, cât şi

 

• sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal şi uz de fals prev. de art. 323 Cod penal.

4. Menţinerea soluţiei de clasare dispusă în cauză cu privire la celelalte fapte.

Ordonanţa a fost înaintată Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea confirmării, potrivit disp. art. 335 alin. 4 C.P.P., urmând ca după rămânerea definitivă, dosarul să fie declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare ”Teren iaz comunal III Oțeleni” suprafața 861 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași, extravilan, nr. cadastral 60654, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 94/ 02.09.2019 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C7” suprafața 800 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C7, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire - C10” suprafața 13 m.p aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C10, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C9” suprafața 37 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C9, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
Românii, pesimiști din cauza pandemiei și a banilor
14/01/2021 07:45

Romanii au inceput noul an cu o stare de pesimism in legătură cu situatia generală din tară, arată un sondaj realizat de Institutul Roman de Evaluare si Strategie (IRES). Potrivit datelor, romanii, chiar ...

Trei sferturi dintre români sunt de acord să ajute persoanele nevoiașe, de sărbători
16/12/2020 13:15

  Peste trei sferturi (76%) dintre persoanele intervievate in cadrul unui studiu realizat de World Vision International (WVI) la nivel global au declarat că este important ca anul acesta, de Crăciun, s ...

 Aproape 1,4 milioane de copii din România rabdă de foame
02/11/2020 12:10

  Potrivit unui comunicat transmis luni de SOS Satele Copiilor din Romania a lansat o campanie de strangere de fonduri, „Ajută copiii cei mai afectaţi de pandemie”, pentru a atrage atenţia ...

 VIDEO - 5 ani de la tragedia Colectiv
29/10/2020 15:06

  30 octombrie 2015, Romania avea să trăiască cea mai mare tragedie din istoria postdecembristă- Incendiul din clubul Colectiv. Ora 22.30 pe scenă urcă trupa Goodbye to Gravity. În timpul conc ...

Foc de armă într-un centru comercial din Voluntari. Un bărbat, căutat de polițiști
15/09/2020 16:14

Poliţiştii din Ilfov caută un bărbat care, marti, 15 septembrie, a tras cu un pistol in incinta societătii comerciale unde lucra. După focul de armă, bărbatul a fugit cu un autoturism. Biroul de presă ...

Copil torturat de mamă, live pe Facebook. Poliția s-a autosesizat și femeia este anchetată
14/09/2020 12:34

 Sute de oameni indignati de modul in care mama isi tratează copilul au scris mesaje de revoltă pe Facebook, după ce imaginile au fost făcute publice. Imaginile au fost postate de o tanără care a ...

ULTIMA ORĂ: Doi deținuți găsiți morți în celulă
14/09/2020 11:16

Unul dintre deţinuţi este din judeţul Giurgiu, iar celălalt din Bucureşti. Autoritătile desfăşoară cercetări la faţa locului pentru a stabili cum s-a intamplat incidentul. 

Un deținut din Penitenciarul Satu Mare a murit
13/09/2020 20:41

Un detinut care ispăsea pedeapsa in Penitenciarul Satu Mare a murit, duminică, la mai bine de două luni după ce a fost internat. Reprezentantii Penitenciarului spun că decesul nu are legătură epidemia C ...

DIICOT: Percheziții în București la domiciliile unor persoane acuzate de trafic de minori și proxenetism
13/09/2020 13:54

Bărbatul, in varstă de 50 de ani, a profitat de situaţia financiară si familială problematică a minorei, promitandu-i că ii va oferi ei si mamei sale o viată lipsită de griji materiale. Pentru a-i cast ...

Bărbat MORT în Vâlcea, după ce s-ar fi aruncat de la etaj
11/09/2020 17:05

Reprezentantii IPJ Valcea au anuntat că, vineri dimineată, un bărbat in varstă de 40 de ani, care s-ar fi aruncat de la etajul cinci al unui bloc de pe Bulevardul Tineretului, a murit in faţa imobilului. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei