default

Dimensiune font:

1,11 miliarde de lei din rambursarea TVA

| 14-08-2014 10:41

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a programat rambursări de TVA în sumă totală de peste 1,11 miliarde lei în luna august, precizează un comunicat al instituţiei.

Potrivit ANAF, au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este până la data de 22 iunie 2014, excepţie făcând deconturile de TVA aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 25 iulie 2014. Sumele de restituit, exceptând compensările, totalizează 848 milioane lei, iar plata efectivă a fost programată în două tranşe - prima pe 12 august - 316,03 milioane lei, iar a doua pe 28 august - 531,97 milioane lei.

Deconturile cu compensare şi restituire totalizează 901,76 milioane lei, din care se compensează suma de 53,76 milioane lei, deconturi cu compensare integrală sunt în valoare de 114,79 milioane lei, iar deconturile cu compensare parţială însumează 101,89 milioane lei, iar suma de 866,50 milioane lei se va restitui în perioada următoare.

În iulie 2014, încasările la buget din TVA au fost mai mari faţă de perioada similară a anului 2013, pentru operaţiunile interne cu 4,20% (219,71 milioane lei) şi cu 4,34% (27,58 milioane lei) la importul de bunuri. Volumul restituirilor de TVA a fost cu 51,60 milioane lei (+3,61%) mai mare, respectiv de la 1,428 miliarde lei în luna iulie 2013 la 1,48 miliarde lei în luna iulie 2014.


 

 

 

 

 

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Ludovic Orban a făcut anunțul: Când se vor redeschide mall-urile
06/06/2020 11:56

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că o decizie in privinţa redeschiderii mall-urilor va fi luată de autorităţi cu 3-4 zile inainte de data de 15 iunie şi se va fundamenta pe evaluarea Institutul ...

„A sosit momentul să desfiinţezi Amazon”: Compania  a fost luată în vizor de Elon Musk, fondatorul companiilor Tesla şi SpaceX
05/06/2020 21:29

 Elon Musk, directorul executiv din cadrul Tesla şi SpaceX, a declarat că a sosit momentul ca Amazon să fie desfiinţat, potrivit CNBC. Miliardarul a postat joi un mesaj pe Twitter prin care subliniaz ...

Antibiotice Iasi premiată la Gala Romanian CSR Awards 2020
05/06/2020 15:21

  Proiectul “Alege să fii farmacist” derulat anul trecut de compania Antibiotice in parteneriat cu Facultatea de Farmacie din cadrul Universitătii de Medicină si Farmacie Grigore T. Popa Ia ...

Leul a început luna în forță
02/06/2020 21:15

Redeschiderea pietei locale a fost de bun augur pentru leu, după sfarsitul de săptămană prelungit de Ziua Copilului, dar si după decizia de politică monetară a BNR de reducere a dobanzii sale de politic ...

Nici Uniunea Europeană nu le-a putut lua țăranilor porcii din bătătură!
01/06/2020 22:35

* „Plecand de la realitatea că romanul isi intarcă copilul cu lapte si carne de porc si văzand că buruienile si urzicile sau lucernele au luat locul culturilor de porumb din grădinile oamenilor, ne p ...

Șase din zece locuri de muncă, în pericol!
31/05/2020 19:40

* conform simulărilor făcute de specialisti, 70 la sută dintre cele 29.000 de companii de impact din Romania vor intra in dificultate in perioada imediat următoare * cele 29.000 de companii reprezintă 79% ...

Dobânzile vor continua să scadă
31/05/2020 19:38

* evolutia leului din perioada următoare va fi marcată de decizia de vineri a BNR de a reduce dobanda sa de politică monetară de la 2 la 1,75%, mai jos cu 0,75 puncte procentuale fată de inceputul lui ma ...

 Dan Armeanu (ASF): Pandemia Covid-19 - Impact scăzut asupra sistemului de pensii private
28/05/2020 10:21

                Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private - domnul Dan Armeanu, a declarat:   "Impactul pandemiei cu COVID-19 asupra ...

Leul dă noi semne de slăbiciune
20/05/2020 21:59

* moneda naţională a avut ieri o evolutie descendentă fată de principalele valute, in conditiile cresterii cererii comerciale * nivelul lichiditătii din piata monetară continuă să fie ridicat, in urma o ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!