INCHIDE

Amenzile date în Delta Dunării s-au dublat

Amenzile date în Delta Dunării s-au dublat

Valoarea contravenţiilor aplicate anul trecut de inspectorii comisariatelor regionale ale Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a fost de cel puţin două ori mai mare decât cea din anul precedent. 

Astfel, dacă în anul 2021, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, au fost constatate 92 de contravenţii, în valoare totală de 52.600 de lei, anul trecut numărul lor a fost de 149, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 135.300 de lei.

De asemenea, în baza altor acte normative aplicabile pe teritoriul rezervaţiei, inspectorii comisariatelor regionale ale ARBDD au constatat 79 de contravenţii în valoare de 37.345 de lei, în timp ce, anul trecut, numărul lor a fost de 149, iar valoarea lor s-a ridicat la 80.900 de lei.

Creşterea sumelor atrase la bugetul de stat în urma aplicării amenzilor se explică inclusiv prin modificarea cuantumului sancţiunilor ca urmare a alinierii acestuia la cel aplicabil în ariile naturale protejate, conform hotărârii de Guvern nr. 1.194/2022.

În perioada comparată, numărul dosarelor penale înregistrate a scăzut de la cinci, în 2021, la două, în anul 2022, iar cel al infracţiunilor a scăzut de la opt, în anul 2021, la zero, în anul 2022.

În timpul verificărilor, anul trecut, inspectorii ARBDD au ridicat în vederea confiscării 3.258 de kilograme de peşte, faţă de 3.095 kilograme, în anul precedent, 4.317 unelte de pescuit, faţă de 4.345 unelte confiscate în 2021, precum şi o ambarcaţiune, faţă de patru, câte au fost confiscate în anul anterior.

În perioada comparată, numărul acţiunilor proprii de control a crescut de la 1.486, câte au fost efectuate în anul 2021, la 1.523, câte au fost făcute anul trecut, numărul controalelor realizate în comun cu alte instituţii ale statului fiind apropiat, 127, în anul 2021, şi 108, în anul 2022.  

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!