Animalele din Bistrița riscă să moară de foame și de sete

VacheCorseTete-fill-549x549

Dimensiune font:

| 29-07-2022 13:30

 

Din cauza secetei, mai mulți fermieri care se ocupă cu creșterea animalelor au probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă și furaje.

Șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin, anunță că au apărut mai mule sesizări venite din partea fermierilor cu privire la problemele pe care aceștia le întâmpină la resursele de apă și de furaje pentru unele ferme de ovine și bovine.

„Există câteva sesizări, dar nu foarte concrete. În zona de câmpie, sunt unele turme, de ovine în special, care se descurcă foarte greu cu apa. Și cu furajele încep să fie problem. Avem două cazuri la ferme de bovine din zona Lechința. Producția este foarte slabă și se află în dificultate de a găsi de unde să le achiziționeze”, explică Bogolin.

La rândul său, comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, Constantin Florea, a făcut referire la situațiile gestionate de către primării, în care oamenii au cerut să le fie adusă apă menajeră sau pentru animale după ce fântânile le-au secat, menționând faptul că în cele mai multe cazuri este vorba despre persoane care au preferat să nu se branșeze la sistemul public de alimentare cu apă.

„Până în momentul de față, din datele pe care le-am cules de la UAT-uri, fiind în dinamică situația, cam toate UAT-urile, prin serviciile voluntare și autospecialele pe care le au în dotare, dar și prin alți recipienți sau alte autospeciale, gen vidanje, au rezolvat aceste probleme, au dus apă în zonele unde a fost nevoie. Și cetățenii s-au descurcat, în sensul că au dus bidoane de apă de la Maieru sau din alte zone unde sunt izvoare, pentru că mare parte din fântâni au secat sau nu mai au apă”, a completat Florea.

Potrivit acestuia, la nivelul ISU s-a primit o singură solicitare de transport de apă, din partea unui fermier din comuna Dumitra, motivul fiind acela că localitatea rămăsese pentru o zi fără apă din cauza unei avarii, iar serviciile voluntare pentru situații de urgență au dus apa menajeră și pentru animale în localitățile Sângeorz-Băi, Livezile, Monor și Dumitrița. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Fost șef din ANAF, trimis în judecată de către DNA
06/12/2022 18:07

Dan Stroe, fost director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost trimis in judecată de procurorii Direcţiei Naţio ...

Protest la Petromidia
06/12/2022 17:56

Protestul declanşat marţi, 6 decembrie, de salariaţii de la rafinăria Rompetrol Petromidia a luat sfarşit, sindicaliştii convenind cu patronatul o creştere salarială cu 1.500 de lei incepand cu 1 martie ...

Cadou ROMSILVA de Mos Nicolae
06/12/2022 16:15

 invitatie MUZEUL CINEGETIC AL CARPATILOR POSADA EXPOZITIA  - STRĂMOSII LU RUDOLF 6-24 DECEMBRIE   Sărbătorile de iarnă si in mod special Crăciunul il aduce in atentia nostră pe cel m ...

Spăgar de 6 milioane de lei! DNA trimite în judecată un fost director ANAF
06/12/2022 15:26

Un fost director din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a fost trimis in judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce a cerut şi a primit de la trei oamen ...

Leonardo Badea (BNR): Inversarea regimului banilor ieftini implică ajustări ale tendințelor piețelor financiare internaționale
06/12/2022 13:49

Pentru o foarte lungă perioadă de timp activitatea pe pietele financiare internationale a fost dominată de asteptările privind mentinerea de către principalele bănci centrale din economiile dezvoltate a u ...

Franţa s-ar putea confrunta cu întreruperi ale curentului electric. Macron: „Nu intraţi în panică! Nu ajută la nimic”
06/12/2022 11:54

Preşedintele Franţei, Emanuel Macron a ţinut să liniştească populaţia ţării sale in legătură cu riscurile de intrerupere a energiei electrice in următoarele săptămani. „Nu intraţi in panică ...

Maia Sandu a cedat totul enclavei ruse de la Tiraspol
06/12/2022 11:52

Semnarea contractului Energocom-MGRES, anuntat ieri de vicepremierul Andrei Spinu, a starnit un val de critici. „La inceputul lunii ianuarie 2023 regimul separatist fără asa zis export al energiei electr ...

Din 2023 nu vor mai fi scutiri la Sănătate pentru șomeri, deținuți, beneficiarii de ajutor social, personalul monahal și cei cu pensii mici vor plăti CASS
06/12/2022 11:52

Guvernul incepe să strangă surubul si mai tare. Persoane considerate pană acum intangibile din punctul de vedere al Taxei pentru Sănătate (CASS) vor trebui să plătească din 2023 pentru a mai avea asig ...

Șeful Finanțelor, Adrian Câciu: ‘Această creștere de 12,5% n-a fost scoasă din joben și a existat un calcul în spate pe care nu l-am spus prezentat în spațiul public’
06/12/2022 11:50

Ministrul Finantelor, Adrian Caciu, a explicat cum a fost stabilit procentul de 12,5% pentru majorarea pensiilor. Răspunzand criticilor care sustin că a fost un calcul scos din joben, Caciu a explicat că a ...

Fost ministru de Finanțe: Se dau comisioane și la importul de cărbune
06/12/2022 11:42

Gheorghe Ialomitianu, fost ministru de finante, a vorbit despre inchiderea centralelor pe cărbune, si sustine că există presiuni si la nivelul guvernamental, si la nivelul ministerelor pentru a se merge pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei