ASF: Piețele de capital, rol cheie în redresarea din criza COVID-19

Nicu Marcu

Dimensiune font:

| 28-04-2021 18:20

Autoritatea de Supraveghere Financiară, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, derulează proiectul privind “Strategia națională pentru piața de capital”, finanțat din fonduri europene, având drept consultant Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Până în prezent a fost parcursă o primă etapă, dedicată analizei caracteristicilor-cheie aferente sectorului corporativ și evoluției piețelor de oferte publice primare și secundare, pieței de obligațiuni corporative și pieței de capital privat.

Raportul ”OECD Capital Market Review of Romania” arată că șocul economic global cauzat de pandemia COVID-19 a accentuat provocările structurale pe termen lung în sectorul corporativ și pe piețele de capital din România. O privire comparativă între România și alte piețe din regiune ne arată limpede că finanțarea prin piața de capital autohtonă de către sectorul corporativ este mai limitată. Iar acest fapt reprezintă o barieră în calea creșterii economice durabile și a inovării în economia românească. Așa cum arată Raportul OCDE, piețele de capital vor juca un rol cheie atât în redresarea din criza COVID-19, cât și în crearea rezilienței corporative pe termen lung și vor contribui la canalizarea economiilor gospodăriilor către sectorul real, facilitând investițiile care pot îmbunătăți productivitatea și competitivitatea României.

”România are nevoie de o piață de capital puternică, care să poată finanța nevoile de dezvoltare a companiilor românești. Strategia, realizată în colaborare cu OCDE, trasează direcții clare de acțiune, care ne vor conduce, sunt convins, spre o piață de capital performantă și competitivă. O economie de piață puternică nu poate exista fără o bursă pe măsură” a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu. 

Proiectul OCDE vizează și elaborarea unui diagnostic privind problemele structurale ale pieței de capital din România, însoțit de recomandări pentru realizarea strategiei de dezvoltare a acesteia.

Această cartografiere OCDE a pieței de capital a României oferă o imagine cuprinzătoare a stării de fapt, atât înainte, cât și în timpul crizei COVID-19 și pune la dispoziție date și analize detaliate despre peisajul corporativ. Raportul a fost finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului de sprijinire a reformelor structurale și implementat de OCDE în cooperare cu Direcția Generală pentru sprijinirea reformelor structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene. Raportul publicat astăzi de către OCDE este diponibil aici.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Lear Corporation Iasi angajeaza URGENT!
09/12/2022 16:10

 Fabrica ce se afla in localitatea Letcani face angajari pentru posturile de: confectioneri textile;  croitori; operatori calitate; operatori logistica; ingineri debutanti / tehnicieni (cu si far ...

IMPACT Developer & Contractor, cel mai sustenabil dezvoltator imobiliar al anului
09/12/2022 15:58

 Bucuresti, 09.12.2022: IMPACT Developer & Contractor (simbol bursier IMP), primul dezvoltator imobiliar din Romania si totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori Bucuresti, ...

Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu echipamente de protecție medicală de tip măști de protecție medicală, dezinfectanți, precum și alte echipamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2
09/12/2022 13:31

Dotarea unitătilor de invătămant preuniversitar de stat cu echipamente de protectie medicală de tip măsti de protectie medicală, dezinfectanti, precum si alte echipamente de acest tip, necesare pentru a p ...

PROFISALE NETWORK SRL – Comunicat de presa lansare proiect  Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD
09/12/2022 12:41

 Comunicat de presă  09.12.2022 Comunicat de presa lansare proiect  Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD  in cadrul PROFISALE NETWORK SRL  

Comunicat de presă, demarare proiect cu titlul ,,Nu renunța, implica-te!”, cod proiect F-PNRAS-1-2022-2101
09/12/2022 10:36

Comunicat de presă, demarare proiect cu titlul ,,Nu renunta, implica-te!”, cod proiect F-PNRAS-1-2022-2101

Salariul minim pe economie va crește la 3.000 de lei
09/12/2022 10:35

Salariul minim brut va fi mărit, de la 1 ianuarie, la 3.000 de lei, comparativ cu 2.550 in prezent, potrivit unei hotărari adoptate ieri de executiv. De această prevedere vor beneficia aproape 2,2 milioane ...

M.O.I.S.I.L. - Măsuri Operative și Igienice pentru Siguranță în Liceul Teoretic de Informatică Grigore Moisil, Iași, codul MySMIS al proiectului 145981
09/12/2022 09:00

 M.O.I.S.I.L. - Măsuri Operative si Igienice pentru Sigurantă in Liceul Teoretic de Informatică Grigore Moisil, Iasi, codul MySMIS al proiectului 145981

Anunț privind lansarea proiectului „CAPITAL DE LUCRU” –   S.C. FOOD COM S.R.L.
09/12/2022 09:00

 Anunt privind lansarea proiectului „CAPITAL DE LUCRU” –   S.C. FOOD COM S.R.L.

Panică pe piața bancară austriacă după ce a România a fost blocată la intrarea în Schengen
08/12/2022 21:30

 Seful grupului bancar austriac Erste, care detine cea mai mare bancă din Romania, BCR, Willi Cernko, reactionează după ce Consiliul Justitie si Afaceri Interne (JAI) a blocat, joi, aderarea Romaniei si ...

LOTO 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 8 decembrie, 2022
08/12/2022 21:19

  Numerele extrase, joi, 8 decembrie, 2022: Loto 6/49:  24  29  38  5  25  35   Loto 5/40:  34  14  16  13  12  5   Joker:  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei