Avere făcută din iaurt vândut ca medicament

2015_06_26_cumalegețiuniaurtsănătos_rsz_crp

Dimensiune font:

| 29-03-2021 11:37

Povestea fondatorului Isaac Carasso şi a iaurtului Danone, pe care l-a creat şi vândut iniţial în farmacii, ca medicament, îşi are începuturile în urmă cu peste un secol. De atunci, compania s-a extins pe zeci de pieţe şi a ajuns unul dintre cele mai cunoscute branduri la nivel mondial.

Isaac Carasso s-a născut în anul 1874, în Salonic, Grecia, într-o cunoscută familie de evrei hispanici. În 1916, după Războaiele din Balcani, el s-a mutat alături de familie în Barcelona, unde a deschis o fabrică de iaurturi, numită Danone, de la Danon, numele de alint în spaniolă al fiului său, Daniel. Ideea afacerii a avut drept sursă de inspiraţie lucrările imunologului rus Élie Metchnikoff din cadrul Institutului Pasteur, care descoperise beneficiile culturilor lactice în tratarea indigestiilor şi afecţiunilor intestinale, iar motivul pentru care a decis să înceapă producţia a fost numărul mare de copii din Spania care sufereau de astfel de probleme. Iniţial, el a vândut iaurturile Danone în farmacii, ca medicament, deoarece europenii din Vest nu erau familiarizaţi cu acest produs.

În 1919 a pornit compania Danone, căreia cu timpul i s-a alăturat şi fiul său, după ce şi-a finalizat studiile în Franţa. La 10 ani distanţă, Daniel Carasso a fondat Societatea Pariziană a Iaurtului Danone şi a deschis primul magazin din Franţa al companiei, pe strada Andre Messager din Paris. Pe 19 aprilie 1939, Isaac Carasso a murit, lăsând businessul în mâinile fiului său.

După 2 ani, Daniel Carasso a traversat Atlanticul împreună cu soţia sa şi s-a stabilit la New York. Aici a cumpărat un magazin de iaurturi de la un cuplu grec şi a pornit filiala americană a companiei. În 1958, întors în Europa, semnează un acord cu Charles Gervais, fondatorul producătorului de brânzeturi cu acelaşi nume, în urma căruia începe distribuţia lactatelor Danone pe tot teritoriul Franţei. La câţiva ani distanţă, în 1972, îl întâlneşte pe Antoine Riboud, fondatorul companiei BSN, alături de care decide să unească cele două businessuri într-un singur grup: BSN-Gervais-Danone, redenumit, în 1994, simplu: Danone.

Începând cu 1979, odată cu o serie de achiziţii făcute de-a lungul Europei, compania îşi consolidează poziţia de lider pe mai multe pieţe, printre care: Franţa, Germania, Italia, Portugalia şi Luxemburg. Odată cu căderea Zidului Berlinului, businessul se extinde şi în ţările est-europene, iar mai apoi în Asia şi America Latină.

În România, brandul a intrat în anul 1999, iar de atunci a evoluat la o cifră de afaceri anuală de peste 610 milioane de lei (2019). Pe plan internaţional, grupul Danone a înregistrat, în acelaşi an, venituri de peste

25 de miliarde de euro. Compania, prezentă în circa 120 de ţări, are o echipă de peste 100.000 de angajaţi.

 Sursa - www.businessmagazine.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Royal Laundry SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de finisare a materialelor textile “, cod SMIS 313613, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord
23/04/2024 10:50

 Royal Laundry SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de finisare a materialelor textile “, cod SMIS 3 ...

O nouă masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană deasupra României
23/04/2024 10:20

În perioada 23 aprilie ora 09 – 24 aprilie ora 13, circulatia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer incărcată cu particule de praf de ori ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”    Spitalul Județean de Urgență Vaslui ,
23/04/2024 09:30

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Spitalul Judetean de Urgentă Vaslui

ANUNȚ DE SELECȚIE PARTENER ÎN VEDEREA ACCESĂRII  GRANTURILOR PENTRU SPRIJINIREA ANTREPRENORILOR ÎN DEZVOLTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE AVANSATE  	 AGROPAN IMPEX S.R.L, cu sediul social în Municipiul Iaşi, Calea CHIŞINĂULUI, Nr. 29, Bloc Corp C4, Judet
22/04/2024 15:48

 ANUNT DE SELECTIE PARTENER ÎN VEDEREA ACCESĂRII GRANTURILOR PENTRU SPRIJINIREA ANTREPRENORILOR ÎN DEZVOLTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE AVANSATE   AGROPAN IMPEX S.R.L, cu sediul ...

 ”Viitorul producției agroalimentare”, conferință internațională
22/04/2024 14:43

Consulatul Regatului Tărilor de Jos de la Iasi, in parteneriat Ambasada Regatului Tărilor de Jos in Romania, Universitatea de Stiintele Vietii "Ion Ionescu de la Brad" Iasi (USV Iasi) si cu OFA UGI ...

Anunț de selecție partener în vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate
22/04/2024 13:38

Anunt de selectie partener in vederea accesării granturilor pentru sprijinirea antreprenorilor in dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate

Euro rămâne la trei bani de „cota” 5 lei
21/04/2024 22:17

* un raport recent al unei bănci comerciale estimează, pentru finalul anului un curs, un curs al euro de „5,05 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent incă mare, d ...

Cine sunt cei mai mari angajatori de la stat? Ministerul Finanţelor: Aproape 1,29 milioane
21/04/2024 13:29

Numărul posturilor ocupate in instituţiile şi autorităţile publice din Romania era, in februarie 2024, de 1.289.965, cu 1.827 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024, aproape 64% dintre acestea fiind in ad ...

20/04/2024 13:07

Ne vom revedea foarte curand la Business Days, care revine in tară cu sloganul "Beyond Business Evolution" pentru a apropia regiunile si a creste performanta Romaniei! Cel mai asteptat eveniment de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei