BNR va păstra filtrele prudenţiale privind provizioanele bancare şi în 2013, afirmă Ion Drăgulin

default

Dimensiune font:

| 28-11-2012 00:00

BNR va păstra filtrele prudenţiale privind provizioanele bancare şi în 2013, afirmă Ion Drăgulin

 

 

Banca Naţională va menţine politica sa de filtre prudenţiale şi în 2013, în ceea ce priveşte provizioanele băncilor comerciale, în contextul trecerii la standardele internaţionale de contabilitate (IFRS), a declarat, vineri, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR, Ion Drăgulin.

 


Trebuie să avem o trecere lină la IFRS. Anul 2013 este al doilea an în care vor fi menţinute filtrele prudenţiale privind provizioanele, a explicat Drăgulin.
'După trecerea la IFRS, la 1 ianuarie 2012, indicatorul de solvabilitate din sistemul bancar local ar fi urcat cu aproximativ 4 puncte procentuale, de la circa 14%, cât era la la finalul lunii decembrie 2011, la nivelul de 18 la sută, dacă nu s-ar fi aplicat filtrele prudenţiale, iar nivelul provizioanelor ar fi fost mult mai mic', a explicat acesta.

Oficialul BNR a arătat că, pentru a nu fi eliberate sume importante din provizioanele constituite de băncile comerciale, prin simpla trecere la noul standard de contabilitate (IFRS), în condiţiile în care nivelul de neperformanţă era acelaşi, BNR a introdus filtre de prudenţialitate, care să limiteze în cea mai mare parte această eliberare de provizioane.

Drăgulin a reamintit că acest aspect este inclus în 'Raportul asupra stabilităţii financiare' pentru anul 2012 al BNR, care menţionează ca, în vederea luării unei decizii cu privire la menţinerea filtrelor prudenţiale şi după 1 ianuarie 2013, a fost efectuată o analiză pentru determinarea impactului aplicării acestora.

Analiza a fost efectuată pe baza datelor disponibile pentru 31 decembrie 2011, respectiv 31 martie 2012 şi s-a concentrat pe impactul produs de introducerea filtrelor asupra indicatorului de solvabilitate al instituţiilor de credit.

Potrivit documentului, au fost determinate valorile aferente indicatorilor de solvabilitate în absenţa filtrelor prudenţiale, în scopul comparării acestora cu cele determinate conform reglementărilor prudenţiale în vigoare. Astfel, au fost stabilite diferenţele existente între cele doua tratamente. Indicatorul de solvabilitate agregat aferent lunilor decembrie 2011 şi martie 2012, determinat cu luarea în considerare a ajustărilor pentru depreciere, calculate conform IFRS, înregistrează un nivel net superior celui calculat în condiţiile aplicării filtrelor prudenţiale (cu 3,9 puncte procentuale în decembrie 2011, respectiv 4,1 puncte procentuale în martie 2012, ecartul menţinându-se relativ constant).

Potrivit BNR, nivelul determinat al provizioanelor pentru luna decembrie 2011 conform IFRS este de 18,75 la sută, faţă de 14,85 la sută prin aplicarea filtrelor prudenţiale, iar pentru luna martie 2012 este de 18,74 la sută (faţă de 14,63 la sută).

Ion Drăgulin a participat la seminarul EU-COFILE 2012, organizat la Sinaia de Alpha Bank, BNR şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB). AGERPRES

 

 

http://www.agerpres.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:37


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
Guvernul schimba
28/11/2020 15:26

 Secretarul de stat pentru turism Razvan Pirjol considera legala masura de restituire a voucherelor de vacanta sub forma de bani, acum Guvernul vine si schimba legea, astfel incat sa fie impiedicat acest l ...

 Dan Armeanu (ASF): Educația financiară reprezintă un factor important al dezvoltării economice pe termen lung și al asigurării bunăstării
27/11/2020 14:16

  Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private - domnul Dan Armeanu, a declarat:   "Nu este un secret faptul că Romania are un grad redus de educatie financiară, iar efec ...

Qatar va prelua 10% din acţiunile Bursei de la Istanbul. Decizia este unei serii de achiziții de 300 de milioane de dolari în Turcia
27/11/2020 13:51

Guvernul turc a convenit cu Qatarul vanzarea unui procent de 10% din acţiunile Bursei de la Istanbul, ca parte a unei serii de achiziţii a unor proprietăţi publice turce de către Qatar pe care unele media ...

Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați
27/11/2020 11:52

Un proiect de lege care este asteptat de mult ca să fie adoptat de Camera Deputatilor, a trecut acum si de forul decizional. Noul proiect completează si modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 108/202 ...

Ungaria a interzis creșterea nurcilor. Animalele răspândesc coronavirusul
27/11/2020 08:15

Guvernul maghiar a anuntat adoptarea urgentă a unei legi care să interzică cresterea nurcii pentru a proteja sănătatea publică in urma dovezilor stiintifice care atestă că aceste animale au un rol activ ...

Planul Național de Redresare și Reziliență  Documente
26/11/2020 23:19

 Circa 250 de km de autostradă si drum expres isi propune Guvernul să realizeze cu circa 3,54 miliarde de euro prin Planul National de Redresare si Rezilientă, programul national ce se bazează pe fondu ...

Digitalizarea impune adaptarea modelelor de supraveghere pentru prevenirea vulnerabilităților
26/11/2020 12:58

 Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu, Presedintele Autoritătii de Supraveghere Financiară: Digitalizarea impune adaptarea modelelor de supraveghere pentru prevenirea vulnerabilitătilor  Comisia Europeană ...

 HS Timber Group asigură stabilitate pentru angajații și pentru partenerii săi chiar și în perioade dificile
26/11/2020 12:11

  HS Timber Group asigură stabilitate pentru angajatii si pentru partenerii săi chiar si in perioade dificile   HS Timber Group inregistrează cel mai mare număr de angajati de p ...

Concedieri masive la IBM. Câți oameni vor ajunge pe drumuri
26/11/2020 09:00

Una dintre cele mai mari firme din domeniul tehnologiei intentionează să elimine circa 10,000 de locuri de muncă. Astfel peste 20% dintre angajati vor ajunge someri.   Grupul informatic american I ...

 ASF: Educația financiară, prioritate strategică la nivel național și European
25/11/2020 16:50

  Îmbunătătirea gradului de educatie financiară a devenit o misiune fundamentală, de importantă strategică in Romania, deopotrivă pentru autorităti, companii si mediul academic, fiind un pil ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei