Buget 2019. Guvernul amână aplicarea legii prin care bugetarii primeau anual un salariu minim brut, pentru vacanţă
Dimensiune font:
Ministerul Finanţelor care lucrează în aceste zile la proiectul legii bugetului pe 2019 constată că nu mai are bani, iar în ultimele zile, sunt în circuitul de avizare mai multe acte normative prin care sunt prorogate diferite termene de aplicare a unor măsuri sau sunt îngheţate unele indemnizaţii care ar fi urcat şi mai mult cheltuielile sociale angajate, deja foarte mari.
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă “privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene“, aplicarea, începând cu 1 ianuarie 2019, a Legii 165/2018, prin care bugetarilor li se acordau bilete de valoare prin acordarea de vouchere de vacanţă cu un nivel maxim al sumei de şase salarii minime brute pe ţară, se amână până la
1 ianuarie 2021. Tot până la această dată, au fost prorogate şi dispoziţiile din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care bugetarii primeau o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu minim brut pe ţară.
Aplicarea acestor măsuri de la 1 ianuarie 2019 “va conduce la un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat şi implicit a bugetelor locale, în contextul creşterilor salariale deja produse, precum şi al majorării salariului minim pe economie. În aceste condiţii, exigenţele menţinerii echilibrului bugetar pot impune sistarea acordării acestor drepturi (...)“ arată proiectul de ordonanţă de urgenţă care propune amânarea aplicării acestor măsuri până la 1 ianuarie 2021.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau