Ce facem cu contractele de leasing pe fondul pandemiei de COVID 19?

 Ne găsim în faţa unei perioade excepţionale de pe parcursul istoriei, iar aceasta determină autorităţile publice să recurgă la o serie de măsuri de limitare a activităţilor socio-economice, astfel încât, se impune şi reglementarea unor soluţii de cenzurare a efectelor negative determinate de pandemia de Coronavirus.

Printre punctele de interes în depistarea unor soluţii viabile, se numără şi soarta contractelor de leasing încheiate cu instituţiile financiar-nebancare, din a căror forţă obligatorie continuă să curgă obligaţii ce se întrevăd necesar a fi respectate, în special de către Utilizatorii din acest tip de contracte.

Astfel, contractele de leasing sunt categorisite după cum urmează:

·         Leasing financiar - a cărui epilog urmăreşte constituirea dreptului de proprietate în persoana utilizatorului care a achitat în integralitate bunul;

·         Leasing operaţional – reprezintă, în concret, o metodă de finanţare a utilizării unui bun pe o perioadă determinată, la finele căruia acesta este înapoiat locatorului-finanţator.

Indiferent pentru care dintre speciile de leasing susmenţionate s-a optat la momentul încheierii contractului, opinăm că se impune ca utilizatorii afectaţi de către pandemia COVID 19, să aibă la îndemână, în funcţie de specificul nevoilor fiecăruia, opţiunea de a suspenda plata ratelor aferente sau cea a denunţării contractului, subsidiară obţinerii Certificatului de Situaţii de Urgenţă (C.S.U.) și Avizului de forță majoră (A.F.M.).

 I.                   Se poate suspenda plata ratelor unui contract de leasing?

Pe când încetarea contractului este o alternativă asigurată de legea în vigoare actualmente, posibilitatea de suspendare a ratelor pentru contractele de leasing apare ca având o soartă cel puțin echivocă.

În sprijinul afirmaţiei anterioare, aducem în vedere aceea că, la data de 26.03.2020, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit, instituții financiar-bancare, anumitor categorii de debitori, ce urmează a fi publicată în Monitorul Oficial, moment ce va marca inclusiv intrarea în vigoare acesteia.

Drept argument de text, indicăm art. 1, lit. b) al O.U.G. susmenţionat, ce prevede, cu titlu limitativ, categoriile de persoane fizice, respectiv juridice, care se încadrează noţiunii de debitori, şi anume „persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, așa cum sunt definite la art. (2), lit. g) –i) din Ordonanța de urgențã a Guvernului nr. 44 /2008 privind desfãșurarea activitaților economice de cãtre persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, aprobatã cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 și întreprinderi mici și mijlocii, denumite în continuare IMM-uri, așa cum sunt definite la art.3, alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființãrii și dezvoltãrii întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificãrile și completãrile ulterioare, și instituții financiare nebancare definite de Legea nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare, cu modificãrile si completãrile ulterioare, incluse in Registrul General, care au calitatea de împrumutați în contractele de credit.”

Analizând teza finală a paragrafului, observăm aceea că o condiţie imperativă o constituie atributul de împrumutat al creditorului.

Or, utilizatorul dintr-un contract de leasing nu îndeplineşte această cerinţă, de a fi împrumutat al finanțatorului, natura juridică a poziţiei lui fiind, mai cu seamă, aceea a unui veritabil locatar al bunului – împrejurare din care ar rezulta că Ordonanța nu este aplicabilă și contractelor de leasing.

Așadar, la acest moment, actele normative aprobate de Guvern pe fondul pandemiei de Covid 19 nu prevăd posiblitatea de suspendare legală a plății ratelor unui contract de leasing.

Astfel, considerăm aceea că fie contractele de leasing au fost omise în mod intenţionat de către legiuitor, fie excluderea acestora are caracterul unei inadvertenţe, căci, în fond, operaţiunea de leasing nu este altceva decât o specie a contractului de credit. Distinct de scopul acestora, în cazul ambelor contracte, debitorii sunt ţinuţi la plata unor rate, obligaţie ce, în această perioadă de limitare a activităţilor economice, devine dificil, ba chiar imposibil de executat pentru anumite categorii de persoane.

De aceea, aspectul conform căruia ambele sunt forme de creditare de sorginte comună, precum şi modul analog de desfăşurare a raporturilor juridice decurgând din acestea, de lege ferenda, învederăm că se impune a fi făcută incluziunea contractelor de leasing în textul de lege al Ordonanţei de Urgenţă ce permite amânarea achitării ratelor.

În ipoteza în care Guvernul României va include și această specie de contracte în rândul celor pentru care se vor acorda facilități, reglementarea va trebui să fie una clară și precisă, astfel încât ea să răspundă cel puțin următoarelor întrebări: ratele amânate la plată se vor adăuga ratelor rămase de achitat astfel încât să se prelungească durata contractului sau dimpotrivă, sumele se vor împărți proprorțional cu ratele rămase de achitat, astfel încât durata contractului să rămână aceeași? În toată această perioadă „de grație”, se vor calcula dobânzi suplimentare la debitul principal și, în caz afirmativ, care va fi nivelul acestora?

La acest moment întrebările de mai sus sunt unele ipotetice întrucât, așa cum spuneam, contractele de leasing nu au fost incluse de Guvern între cele pentru care se prevede posibilitatea legală de suspendare.

Cu toate acestea, nimic nu împiedică utilizatorii să încerce să obțină o suspendare similară, dar de natură convențională, prin negocieri individuale purtate cu finanțatorul. Rămâne de văzut dacă toate societățile de leasing vor fi sau nu solidare.

II.               O alternativă pusă la îndemâna utilizatorilor: încetarea contractelor de leasing

Pentru categoriile de persoane juridice a căror activitate a fost limitată până la limita inexistenţei, scopul contractului de leasing a fost deturnat, întrucât bunul nu ar mai servi, efectiv, afacerii, iar obligaţiile ce decurg din acesta au devenit, practic, cu neputinţă  de executat. Operatorii economici care se regăsesc în astfel de situații pot apela la emiterea unui unui Aviz de forţă majoră, care să ateste oportunitatea încetării contractelor.

Ordonanța nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing nu conţine, sub nicio formă, referinţe cu privire la influenţa forţei majore asupra contractului de leasing, astfel încât, în speţă cadrul normativ aplicabil va fi cel general, şi anume Noul Cod civil.

Art. 1351, alin. (1) al Noului Cod civil statuează următoarele: „Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.”

Or, acordul părţilor în contractele de leasing în procent majoritar, comportă asupra forţei majore drept cauză de exonerare a răspunderii şi nu permite încetarea ex contractu. Așadar, companiile care au calitatea de utilizator nu s-ar putea raporta exclusiv la clauza contractuală pentru a obţine stingerea raportului juridic conform contractului.

Ca argument de ordin jurisprudenţial, învederăm Decizia în recurs nr. 3848/2012 din data de 09.10.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care reţine, în considerentele sale, aceea că:

 „Prin contractul încheiat părţile, în mod legal, au reglementat forţa majoră ca un caz de exonerare de obligaţiile din contract, iar nu ca un caz de încetare a contractului. Astfel, conform art. 16.1 din contract: „Părţile sunt exonerate de obligaţiile din prezentul contract în caz de forţă majoră";, prin art. 16.2 părţile au stabilit că „prin cazuri de forţă majoră se înţeleg evenimentele imprevizibile şi de neînlăturat, prin art. 16.3 şi 16.4, au reglementat procedura de invocare şi constatare a cazului de forţă majoră, iar prin art. 16.5 au convenit asupra efectelor în ce priveşte contractul, în sensul că: „ În cazul în care forţa majoră persistă mai mult de 3 (trei) luni, părţile se vor întâlni pentru a conveni menţinerea sau rezilierea contractului"

Ca atare, cererea reclamantei prin care solicită instanţei „să constate încetarea contractului de leasing financiar, ca urmare a intervenţiei forţei majore" contravine principiului forţei obligatorii a contractului, părţile reglementând cauzele de încetare în art. 15.1 din contract în două situaţii: a) prin acordul părţilor şi b) ca efect al rezilierii, prevederea art. 16.5 fiind concordantă cu această reglementare dar şi cu legea, printre cauzele legale de încetare a contractului nefiind evidenţiat cazul de forţă majoră. Forţa majoră are efect asupra răspunderii contractuale a părţii contractante debitoare, problema punându-se în termenii riscului contractului, care, pentru situaţia pieirii bunului obiect al contractului se rezolvă conform regulii: res perit debitori, neaplicabilă însă în speţa de faţă, deoarece obiectul obligaţiei reclamantei recurente nu este un bun individual determinat ci un bun de gen conform art. 6.1 şi art. 10.1 din contractul de leasing, o sumă de bani, or, genera non pereunt […].”

 Cu toate acestea, nimic nu împiedică părțile să încerce să obțină încetarea contractului de leasing ex lege și nu ex contractu, ca urmare a situației excepționale pe care o traversăm.

Astfel, plecând de la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat de către Administraţia Prezidenţială  în Monitorul Oficial la data de 16.03.2020, înţelegem aceea că, iniţial, se impune a fi făcut pasul obţinerii Certificatului de situaţii de urgenţă (C.S.U.), a cărui procedură de generare este reglementată de Ordinul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 791 din data de 24.03.2020.

Ulterior, pe baza Certificatului de situaţii de Urgenţă (C.S.U.) şi a altor acte justificative, se distinge a fi imperioasă eliberarea Avizului de forţă majoră (A.F.M.)de către Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Avizul de forţă majoră (A.F.M.) va atesta afectarea activităţii economice în contextul pandemiei COVID 19, având valenţa unei clauze de renegociere, limitare sau chiar întrerupere a unor contracte.

 III.            Impactul neechivoc al pandemiei de virus SARS - CoV 2 asupra activităţii economice

Cu titlu de observaţie, atât în ipoteza eventualei suspendări a plăţii ratelor, cât şi în ipoteza încetării contractului de leasing, trebuie avută în vedere afectarea realmente a activităţii companiei şi imposibilitatea desfăşurării fără consecinţe negative a raporturilor contractuale.

Practic, sunt societăți a căror activitate a fost afectată în mod direct (restaurante, cabinete stomatologice, saloane de înfrumusețare, barber shop etc.) sau societăți care aparent își desfășoară activitatea nestingherit, dar care în realitate sunt afectate în mod indirect de pandemia de Covid 19 (fabrici de încălțăminte, fabrici de mobilă sau alte decorațiuni interioare, transportatori persoane fizice, posibil și societățile de leasing etc.)

Ordinul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 791 din data de 24.03.2020 conţine chiar dispoziţii exprese ce condiţionează obţinerea Certficatului de Situaţie de Urgenţă (C.S.U.) de o diminuare cu un procent minimal de 25 % față de media încasărilor din perioada ianuarie - februarie 2020.

Exempli gratia, dacă societatea activează în domeniul tehnologiei informaţiei şi a contractat un leasing cu privire la echipamente IT, reprezentate de laptop-uri de ultimă generaţie, iar proiectul firmei poate se poate desfăşura cu uşurinţă prin telemuncă sau muncă la domiciliu, reiese cu puterea evidenţei aceea că utilizatorul leasing-ului nu va putea beneficia, în nici un chip, de o derogare de la principiul pacta sunt servanda în contextul pandemiei SARS-CoV2.

Pe de altă parte, un participant la circuitul economic ce desfaşoară activităţi în centre de fitness, care a contractat un leasing cu privire la o serie de aparate de fitness şi care, din cauza stopajului efectiv al afacerii, prin încetarea emiterii de abonamente pentru beneficiari, se află în imposibilitate de amortizare a investiţiei, poate proceda la accesarea unui Aviz de forţă majoră în vederea încetării contractului şi, în eventualitatea legiferării în acest sens, măcar amânarea la plată a ratelor.

 Așadar, în opinia noastră, toate aceste societăți afectate în mod direct sau indirect de pandemie ar putea să obțină încetarea contractelor de leasing în baza C.S.U., fără a mai fi obligați să plătească ratele de leasing până la final. Rămâne de văzut care va fi optica instanțelor de judecată care vor fi investite cu astfel de litigii.

 Mai există bineînțeles și o a treia categorie de societăți, care pe termen scurt înregistrează profit și nu au interes să denunțe contractele de leasing, însă pe viitor există riscul real de a intra în insolvență – și ne putem referi aici la un exemplu clasic, o fabrică de textile (îmbrăcăminte) care la acest moment se reprofilează și produce măști și echipamente de protecție și deci înregistrează creștere economică, însă ulterior, când etapa stării de urgență va fi depășită iar societatea va reveni la obiectul vechi de activitate (fabricarea de îmbrăcăminte) cifra de afaceri va fi în colaps, neexistând cerere pe piață și, mai rău, la acel moment nici nu vor mai fi instituite prin lege facilități economice. Din punctul nostru de vedere, societățile care înregistrează profit în această perioadă ar face bine să își achite în avans obligațiile de plată, pentru a preîntâmpina eventualele carențe de lichidități care ar putea surveni ulterior.

 IV.             Cu titlu de concluzii

Perioadele de excepţie cer măsuri de excepţie, aşa încât, se impune sprijinul companiilor afectate de pandemia COVID-19, prin prevederea unui complex pachet de măsuri de sprijin. Tindem să aspirăm la întregirea acestuia prin conturarea unei forme de amânări la achitare a ratelor de leasing, căci se întrevede ca fiind o măsură ce decurge din firescul situaţiei.

 

Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L.

Prin avocat Gabriela Mititelu și Ioana Ursu – in house lawyers