Clienţii Bank of Cyprus îşi pot retrage banii
Dimensiune font:
Cei care au depozite la Bank of Cyprus ce au fost transferate la Marfin Bank România îşi pot retrage banii, începând de luni. Bank of Cyprus a transferat către Marfin Bank România active brute în valoare de 82 milioane de euro şi depozite de 77 milioane de euro, precum şi tot personalul aferent serviciilor contractelor relevante, au anunţat vineri cele două bănci. Marfin Bank precizează că este entitate juridică română, ce activează în deplin acord cu legile din România, precum şi cu reglementările Băncii Naţionale a României. Consiliul Concurenţei a anunţat, vineri, că a emis o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurenţei prin care Marfin Bank România SA poate prelua controlul asupra Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia Sucursala România (BoC) înainte de obţinerea autorizării din partea autorităţii de concurenţă. Sucursala România a Bank of Cyprus şi-a reluat activitatea începând de vineri, 26 aprilie. Acesta a anunţat că va deservi clienţii ai căror contracte nu au fost transferate la Marfin Bank (România) S.A. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau