CNADNR a reziliat contractul pentru construcţia primului lot al Autostrăzii Nădlac-Arad
Dimensiune font:
CNADNR a reziliat contractul pentru construcţia primului lot al Autostrăzii Nădlac-Arad
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat contractul cu asocierea SC Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia e Construcao SA - SC Donrep Construct SRL pentru construcţia primului lot din Autostrada Nădlac - Arad, informează, joi, CNADNR.
Potrivit Companiei Naţionale de Drumuri, rezilierea contractului a fost cauzată de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către antreprenor, în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor, dar şi referitor la alte deficienţe constatate.
'Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă rezilierea contractului 'Proiectare şi execuţie Autostrada Nădlac - Arad şi drum de legătură, Lot 1, km 0+000 - km 22+218', semnat cu asocierea SC Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia e Construcao SA - SC Donrep Construct SRL. Menţionăm că în data de 08.11.2012, CNADNR-SA a transmis Înştiinţarea de reziliere a contractului în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 15.2 din Condiţiile Speciale ale Contractului. Decizia de transmitere a Înştiinţării de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor - în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor - dar şi referitor la alte deficienţe constatate.
Precizăm că opţiunea beneficiarului de a rezilia contractul nu prejudiciază niciun alt drept al CNADNR SA prevăzut în contract', se menţionează în comunicatul citat.
Reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor au declarat, recent, pentru AGERPRES, că lucrarea este într-un stadiu incipient, doar 20 la sută fiind realizat, ceea ce a atras şi o corecţie de 37,5 milioane de euro de la Comisia Europeană, din cauza neregulilor în ceea ce priveşte modul în care a fost organizată licitaţia.
Consorţiul Romstrade - Monteadriano Engeharia e Construcao şi Donep Construct trebuia să finalizeze în 18 luni cei 22 de kilometri ai tronsonului.
Valoarea totală a lotului 1 este de 382,959 milioane lei fără TVA, din care contribuţia Uniunii Europene reprezintă 85%. Data finalizării lucrărilor este de 10 aprilie 2013.
Lungimea totală a autostrăzii este de aproximativ 38 de kilometri. Celălalt tronson al Autostrăzii este realizat de compania Alpine Bau. AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau