INCHIDE

Codul Silvic va fi modificat radical

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a anunţat că vor fi operate modificări substanţiale la nivelul Codului Silvic. Principalele prevederi sunt legate de înăsprirea pedepselor pentru furtul de lemn, de o gestionare mai bună a micilor proprietăţi, de sprijinul acordat agenţilor economici pentru prelucrarea primară a lemnului în România, dar şi de compensaţii acordate proprietarilor care nu-şi pot exercita dreptul de proprietate în siturile Natura-2000. „Am demarat aceste modificări, pentru că, în România, pădurile sunt distruse. Sunt multe zone în care hoţii de lemne taie în mod ilegal pădurea, iar pierderile pe care statul român le are sunt enorme. Nu mă refer doar la pierderile de cinci miliarde euro, estimate de Curtea de Conturi în perioada 1990-2011, ci de pierderile pe care le are, până la urmă, fiecare cetăţean“, a precizat duminică Lucia Varga. Între noile prevederi ale Codului Silvic se află şi măsurile de încurajare a prelucrării lemnului, în România. Modificarea radicală a Codului era necesară, mai ales că, din nefericire, sunt foarte multe judeţe din ţară unde se taie necontrolat pădurile. Din această cauză, au fost iniţiate, până acum, controale în Argeş, în Bihor, în Cluj şi Suceava. (Alina Stan)

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!