Comisia Europeană anunţă criză în România

criza-colaps-economic

Dimensiune font:

| 19-11-2020 07:48


Comisia Europeană a cerut, miercuri, monitorizarea atentă a situaţiei economice a 12 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv a României, în contextul observării unor dezechilibre macroeconomice semnificative,transmite Mediafax. Comisia Europeană a prezentat Pachetul de toamnă în materie de politici economice. În Raportul privind mecanismul de alertă (RMA), recomandă elaborarea unor analize aprofundate privind situaţia a 12 state membre UE, "pentru identificarea şi evaluarea severităţii posibilelor dezechilibre macroeconomice". Statele vizate sunt: România, Croaţia, Republica Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia. "Aceste ţări au fost deja identificate ca având dezechilibre sau dezechilibre excesive în februarie 2020", precizează Comisia Europeană, conform unui document postat pe site-ul instituţiei.

"Actuala criză a exacerbat anumite provocări existente şi generează noi riscuri. Acest lucru evidenţiază necesitatea de a utiliza în cel mai bun mod măsurile de susţinere oferite de UE şi a asigura că investiţiile şi reformele din zona euro funcţionează în sensul contracarării dezechilibrelor", subliniază Comisia Europeană. Executivul UE notează că, deşi actualele bilanţuri financiare par stabile în pofida şocului crizei coronavirusului, tendinţa de reducere a datoriilor externe s-a oprit. În plus, datoriile companiilor şi persoanelor fizice sunt în creştere, în contextul scăderii valorii PIB-ului.

"România s-a aflat sub procedura deficitului excesiv din aprilie 2020 din cauza încălcării în 2019 a plafonului deficitului stabilit prin Tratatul UE. Tendinţa creşterii deficitelor publice a fost generată de măsurile expansioniste adoptate înainte de începerea pandemiei. În prognoza pe anul 2020, Comisia Europeană estimează că deficitul României va depăşi 10% din PIB în 2020 şi va creşte în continuare în următorii ani", se arată în raport.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE ÎN CADRUL UBY MOB S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE UTILAJE ȘI ECHIPAMENTE –  ANUNȚ DE PRESA
21/04/2021 10:20

 ANUNT DE PRESA Data: 21.04.2021 LA LANSAREA PROIECTULUI ”CRESTEREA CAPACITĂTII  DE PRODUCTIE ÎN CADRUL UBY MOB S.R.L. PRINACHIZITIA DE UTILAJE SI ECHIPAMENTE”  

LICTRANS INTERNAȚIONAL SRL anunță lansarea proiectului  “CAPITAL DE LUCRU”
21/04/2021 09:46

 LICTRANS INTERNATIONAL SRL anuntă lansarea proiectului ,,CAPITAL DE LUCRU”  

Ministerul mediului lansează astăzi  programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru anul 2021
21/04/2021 09:00

Ministerul Mediului va lansa miercuri, incepand cu orele 9,00, in cadrul unui eveniment programat in faţa sediului instituţiei, programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru anul 2021. Acţiunea va avea lo ...

SC SER CONSTRUCT SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ” Sustinere activitate” proiect nr. RUE 4979, înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
21/04/2021 09:00

SC SER CONSTRUCT SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ” Sustinere activitate” proiect nr. RUE 4979, inscris in cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG ...

Anunț privind începerea proiectului finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capi-tal de lucru acordate IMM-urilor”  pentru societatea MUNCHEN HOLDING AGENCY SRL
21/04/2021 09:00

Anunt privind inceperea proiectului finantat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru societatea MUNCHEN HOLDING AGENCY SRL

GOLD FOOD R.D.F. SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ”GOLD” proiect  nr. RUE 7686 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
21/04/2021 09:00

 GOLD FOOD R.D.F. SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ”GOLD” proiect  nr. RUE 7686 inscris in cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 13 ...

Pădurarii ies în stradă. Ei cer Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor alocații pentru administrarea ariilor protejate și susținerea împăduririlor
21/04/2021 08:48

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva (FSSS) organizează miercuri pichetarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală. Una din ...

S.C. Galaxy Design S.R.L – ANUNȚ ÎNCEPERE PROIECT „Grant pentru capital de lucru”
20/04/2021 18:05

 Comunicat de presă 20.04.2021 ANUNT ÎNCEPERE PROIECT „Grant pentru capital de lucru”   

OSCAR EIGO FOOD SRL – Anunț începere proiect finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”
20/04/2021 17:35

Comunicat de presă 20.04.2021 Anunt incepere proiect finantat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru OSCAR EIGO FOOD SRL

FOTO - Poza zilei - prietenii în natură
20/04/2021 15:29

Sursa foto - Drumetii in natură (Facebook)

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei