Creditele românilor continuă să se scumpească. Indicele ROBOR la 3 luni își menține trendul ascendent și ajunge la o valoare-record în ultimii aproape nouă ani

se-dau-bani-840x500

Dimensiune font:

| 23-03-2022 17:28

 Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul unor creditelor de consum ale românilor, a crescut, din nou, miercuri, un avans de peste 1,5 procente față de cel raportat la începutul anului, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

 Indicele ROBOR la 3 luni a urcat, miercuri, la 4,55% pe an, față de 4,53%, cât era marți, continuând creșterea constată, care duce la scumpirea creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă.

Conform statisticilor BNR, ultima dată când nivelul a fost la aceeaași valoare era în 29 iulie 2013, deci acum aproape nouă ani.

În prima zi lucrătătoare din anul 2022, acesta era 3,01% pe an, iar, cu un an în urmă, în ianuarie 2021, acesta era 1,98%, față de 3,19%, în 3 ianuarie 2020, înaintea pandemiei de COVID-19.

Indicele la 6 luni, folosit la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat, miercuri, la 4,65% pe an, de la 4,64% pe an, nivelul de marți. În 3 ianuarie 2022, prima zi lucrătoare a anului, ROBOR la 6 luni era 3,14%.

ROBOR la 12 luni a ajuns la 4,72%, faţă de 4,69% pe an cu o zi înainte.

Valorile au început să crească mai accelerat de la momentul la care BNR a crescut dobânda-cheie. Mai concret, Consiliul de Administrație al BNR a decis, acum o lună, în 9 februarie, în unanimitate, ca, începând din 10 februarie, rata dobânzii de politică monetară să fie majorată la nivelul de 2,50 la sută, de la 2,00 la sută. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,50 la sută, de la 3,00 la sută și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 1,50 la sută, de la 1,00 la sută, precum și păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit, după cum a anunțat BNR.

În acea zi, 10 februarie, indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la 3,53%, în creștere de la 3,29%, în ziua precesentă.

Începând din 11 noiembrie 2019 ratele dobânzilor pieţei monetare interbancare ROBID (la depozitele atrase)/ROBOR (la depozitele plasate) sunt calculate zilnic, în baza Regulilor privind stabilirea ratelor de referință ROBID/ROBOR.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC). În mai 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019, cea care a modificat modul de calcul al ratei pentru creditele în lei cu dobândă variabilă. Prin aceasta se stabilește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare. Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) este acum de 1,17% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
19/04/2024 09:10

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
19/04/2024 09:00

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul
18/04/2024 11:40

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 31364 ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Leul, afectat de ieșirile de capital speculativ
15/04/2024 22:00

Afirmatia făcută de oficialii de la Teheran că nu mai urma un nou atac asupra Israelului si intarzierea unui răspuns armat din partea Ierusalimului a calmat intr-o anumită măsură pietele internationale, ...

Cine este fondatoarea farmaciilor Catena. Afacerista este a doua cea mai bogată femeie din România
15/04/2024 14:41

In spatele succesului uluitor pe care il au farmaciile Catena, se află Anca Vlad, a doua cea mai bogată femeie din Romania. In cadrul unui interviu, afacerista a povestit cum a reusit să facă un business de ...

Benzina, în continuă scumpire
15/04/2024 12:37

Preţul mediu al unui litru de benzină continuă să crească. Faţă de luna trecută, majorarea este de 3,2%. În Bucureşti, un litru de benzină standard se vinde cu preţuri intre 7 lei şi 28 de ba ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei