Dan Armeanu (ASF): Prin legea privind pensiile ocupaționale am pus bazele „Pilonului IV” de pensii în România

Dan Armeanu

Dimensiune font:

| 12-12-2019 15:19

Vicepreședintele A.S.F. al Sectorului Sistemului de Pensii Private, domnul Dan Armeanu, a anunţat că Parlamentul a aprobat miercuri, 12.12.2019, proiectul de lege privind pensiile ocupaționale, care transpune directiva UE 2016/2341, IORP II în legislația națională, contribuind astfel la diversificarea universului pensiilor facultative, pe bază de acumulare, cu componenta ocupațională.

"Astfel, ne aliniem la practica europeană cu privire la fondurile de pensii ocupaționale și introducem un element nou menit să consolideze relația dintre angajat - angajator, materializat printr-o schemă de pensii ocupaționale propusă de acei angajatori care dispun de capacitatea financiară necesară, în beneficiul propriilor angajați.

 

În timp ce fondurile de pensii facultative pilon III, sunt axate în special pe componenta individuală de retail, fondurile de pensii ocupaționale pilon IV, se bazează pe componenta corporate, fiind constituite la inițiativa angajatorului. Acesta achită contribuțiile pentru toți angajații săi și reprezintă interesele angajaților în relația cu administratorul, care înființează și administrează fondul de pensii ocupaționale. 

În cadrul procesului de transpunere a directivei s-a avut în vedere adaptarea la modul de funcționare a sistemului de pensii private în România, prin constituirea unui fond, cu evidențierea contribuțiilor în conturi individuale, astfel încât să primeze siguranța activelor fondului, prin separarea acestora atât de patrimoniul angajatorului cât și de cel al administratorului și menținerea acestora la un depozitar. Activitatea administratorilor și a fondurilor de pensii ocupaționale va fi supravegheată de către A.S.F.

 

Prevederile legii privind pensiile ocupaționale permit o flexibilitate ridicată a condițiilor schemei de pensii, astfel încât angajatorii, în calitate de plătitori de contribuții să poată decide cu privire la tipul de contribuții pe care le propun, definite sau definite cu garanții, la cuantumul contribuției, care poate varia în funcție de criterii precum vechimea, funcția deținută și drepturile salariale.

 

Suplimentar față de angajator, și angajații pot contribui la același fond de pensii ocupaționale pentru o creștere mai accentuată a valorii activului personal și implicit a cuantumului viitoarei pensii.  Mecanismul de evidență pe baza conturilor individuale oferă o anumită mobilitate, nu numai cu privire la posibilitatea de transfer a activului personal de la un fond de pensii ocupaționale la un alt fond, în cazul schimbării angajatorului, ci și transferul la un fond de pensii facultative și permite totodată păstrarea activelor la mai multe fonduri, cu posibilitatea de cumulare la momentul deschiderii dreptului la pensie.

 

În vederea eficientizării activității de administrare din punct de vedere al costurilor, pot contribui la același fond mai mulți angajatori, în cazul în care acceptă condițiile prospectului, cât și alte persoane care exercită activități independente.

Toate aceste prevederi sunt menite a spori atractivitatea fondurilor de pensii ocupaționale, atât pentru angajatori cât și pentru angajați, a impulsiona prin condițiile flexibile constituirea unei scheme de pensii ocupaționale în beneficiul angajaților, în calitate de viitori pensionari.

Faptul, că un angajator contribuie la un fond de pensii ocupaționale pentru salariații săi, poate fi atât un stimulent cât și un factor de retenție, putând în anumite cazuri regla în favoarea angajatorului raportul dintre cerere și ofertă pe piața muncii.

Astfel, pensiile ocupaționale pot reprezenta un adevărat punct de referință în relația dintre angajat și angajator și un criteriu de selecție al angajatorului, în special în condițiile în care forța de muncă este insuficientă în unele domenii’’.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:01

Comunicat de presă la lansarea proiectului ,,DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚII ZETRIX STREET S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE UTILAJE PENTRU LUCRĂRI DE PREGĂTIRE A TERENULUI”
23/10/2020 15:22

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 23.10.2020 LA LANSAREA PROIECTULUI  ,,DIVERSIFICAREA ACTIVITĂTII ZETRIX STREET S.R.L. PRIN ACHIZITIA DE UTILAJE PENTRU LUCRĂRI DE PREGĂTIRE A TERENULUI” &nb ...

Comunicat de presa la lansarea proiectului “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII GRAIN BAGS SRL
23/10/2020 14:51

 COMUNICAT DE PRESA Data: 23.10.2020 LA LANSAREA PROIECTULUI  “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂTII SOCIETĂTII GRAIN BAGS SRL”  

Autoritatea de Supraveghere Financiară: Activele sistemului de pensii private au depășit 14 miliarde de euro
23/10/2020 14:37

  Valoarea activelor totale, aflate in administrare la nivelul intregului sistem de pensii private, a ajuns la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, in crestere cu 17,96% fată de septembrie 201 ...

 România, lider european la importurile de laptopuri
23/10/2020 13:00

  Importurile de laptopuri ale Romaniei in primele şapte luni ale anului au inregistrat un avans de 38% comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceasta fiind cea mai mare creştere procentuală ...

VIDEO -  O pasăre a zburat neîntrerupt din Alaska în Noua Zeelandă
23/10/2020 12:45

  Noul record mondial pentru cel mai lung maraton migrator a fost stabilit de o pasăre care a zburat fără intrerupere din Alaska pană in Noua Zeelandă. Departamentul pentru conservare din Noua Z ...

VIDEO -  Încă 15 milioane de lei pentru barajul de la Runcu, cel mai mare construit în România după 1989
23/10/2020 11:15

  Valoarea creditelor rambursabile pentru obiectivul de investiţii acumularea Runcu din judeţul Maramureş a fost majorată, in cadrul rectificării bugetare din acest an, la 15 milioane de lei, iar luc ...

Comunicat de presa la lansarea proiectului “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚII MEGASTEP SRL”
23/10/2020 10:10

  COMUNICAT DE PRESA Data: 23.10.2020 LA LANSAREA PROIECTULUI  “DIVERSIFICAREA ACTIVITĂTII MEGASTEP SRL”   MEGASTEP S.R.L., cu sediul inMunicipiul Iasi, Romania, Str. Prof. Ioa ...

Documentatie Tehnico-economica pentru restaurarea si Consolidarea Palatului Mitropolitan
23/10/2020 09:01

Documentatie Tehnico-economica pentru restaurarea si Consolidarea Palatului Mitropolitan

Atenție, fermieri! Astăzi este ultima zi pentru depunerea cererilor în cadrul în cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional
23/10/2020 08:10

 Data limită pentru depunerea cererilor in cadrul in cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi in mod deosebit de criza COVID ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei