De luni, acești angajați pot depune cererile pentru pensia anticipată
Dimensiune font:
Persoanele care au lucrat în condiții deosebite se pot pensiona mai repede decât înainte. De aceea, recent, Casa Națională de Pensii Publice a confirmat că persoanele interesate să iasă la pensie, beneficiind, astfel, de noul mod de calcul, conform Legii nr. 215/2019, pot depune deja cereri în acest sens.
Prin prevederile lui, respectivul act normativ acordă persoanelor care au lucrat în condiții deosebite de muncă un spor de stagiu de cotizare. Cu alte cuvinte, ele vor fi răsplătite cu o lună în plus de vechime pentru fiecare an lucrat în aceste condiții, respectiv cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite, față de situația anterioară, când se acordau doar trei luni.
Ministrul Muncii dă asigurări: pensiile se vor plăti la timp
De asemenea, documentul ce modifică legea pensiilor din România stabilește și reducerea vârstei de pensionare pentru perioadele mai mici de șase ani în care a fost desfășurată activitate încadrată în condiții deosebite de muncă.
Nu în ultimul rând, după cum subliniază și Casa Națională de Pensii Publice, noul mod de calcul aduce o reducere mai mare a vârstei standard de pensionare.
De precizat că reducerea vârstei de pensionare pentru munca în condiții deosebite este posibilă, conform Legii pensiilor, numai la pensionarea pentru limită de vârstă.
Este important de știut că de aceste noi reguli privind pensionarea pot beneficia doar persoanele care se pensionează din data intrării în vigoare a Legii nr. 215/2019, respectiv din 17 noiembrie 2019. Așadar, cei pensionați pentru limită de vârstă înainte de această dată nu vor putea beneficia de noul mod de calcul, deoarece legea nu prevede nicio măsură de recalculare pentru cei deja pensionați.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau