Dispare un MONSTRU al birocrației. Dosarul cu șină va fi înlocuit treptat

Screen-Shot-2015-04-22-at-13.48.18

Dimensiune font:

| 08-04-2021 09:02

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, anunţă că în vara acestui an va fi implementat în Capitală un proiect-pilot în cadrul căruia vor fi interconectate bazele de date ale administraţiilor financiare din Bucureşti, urmând ca modelul să fie implementat ulterior pe scară largă. „De dosarul cu şină o să scăpăm treptat, vor fi din ce în ce mai puţinw instituţii care vor cere dosare”, afirmă ministrul, citat de News.ro.

„Trebuie să începem să scăpăm de hârtii. Prima dată trebuie să scăpăm de cozi pentru că o să conectăm instituţii între ele pentru a vedea, pe de o parte, cum funcţionează şi cum poate fi scalat modelul ăsta la nivel naţional. O să începem cu Bucureştiul, în iunie-iulie va fi un test-pilot de interconectare şi interoperabilitate a bazelor de date ale administraţiilor financiare din Bucureşti, unde sunt date care sunt necesare, de exemplu, pentru preschimbarea unor documente. Odată autentificat în bazele de date, nu va mai fi sarcina cetăţeanului să se mute cu hârtiile de la o instituţie la alta”, a declarat ministrul Digitalizării, miercuri seară, la Digi 24.

Ciprian Teleman a precizat că de dosarul cu şină „o să scăpăm treptat, adică vor fi din ce în ce mai puţine instituţii care vor cere dosare”.

„Aici avem nevoie – şi proiectul ăsta e pe agenda colegilor din Parlament – de unificarea a două legi, Legea arhivelor şi Legea arhivării electronice, ele trebuie să fie într-o singură lege pentru că asta ar permite ca, odată ce un document a fost emis în format electronic, să nu mai fie nevoie de o versiune fizică, de o copie fizică a lui, pentru că odată ce am dat print am distrus întreaga filosofie a stocării digitale şi atunci când nu o să mai avem obligaţia să furnizăm documente fizice însemană că circuitele astea vor funcţiona”, a mai afirmat ministrul. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
In vinerea de dinaintea Floriilor magazinele  vor avea program prelungit. Pana la ce ora putem face cumparaturi
10/04/2021 15:04

Magazinele din Bucuresti vor fi deschise pana la ora 20,00, in vinerea dinaintea Floriilor, prevede o hotarare adoptata sambata de Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta. ''Prin exceptie ( ...

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL
10/04/2021 09:00

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL

Cum a reusit un investitor de pe Wall Street sa-si piarda averea de 20 de miliarde de dolari in doar doua zile
09/04/2021 23:36

Atipic pentru un investitor de talie mondiala, Bill Hwang era unul dintre cei mai discreti traderi din jungla Wall Street-ului. Cu toate acestea, personajul a cunoscut in doar doua zile esecul vietii sale: si-a ...

Percheziții în magazinele din Iași: sute de articole vestimentare „de firmă”, confiscate
09/04/2021 21:03

Politistii ieseni au efectuat joi mai multe perchezitii domiciliare si la societăti comerciale suspectate de concurentă neloială si inselăciune. „La data de 8 aprilie 2021, poliţiştii din cadrul Se ...

Leonardo Badea (BNR):  România va avea o creștere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare
09/04/2021 13:46

  Romania va avea o creştere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare şi ajungem printre primii la imunizarea colectivă, iar acest lucru ne-ar putea aduce avantaje competitive in com ...

Pescuitul, interzis în România până pe 8 iunie
09/04/2021 13:16

Conform Ordinului Ministerului Mediului si cel al Agriculturii, de vineri este prohibitie generală in Romania in ceea ce priveste pescuitul. Prohibitia se va incheia pe 8 iunie, atunci cand toti pescarii isi ...

SC PALESTRA SRL anunță finalizarea proiectului „CENTRU FITNESS - PALESTRA”, cod SMIS 110915
09/04/2021 12:55

Comunicat de presă privind finalizarea proiectului  „CENTRU FITNESS - PALESTRA” Cod SMIS 110915   Iasi, 09 aprilie 2021 SC PALESTRA SRL anuntă finalizarea proiectului & ...

Al doilea week-end în care magazinele se închid la ora 18.00 și intrăm în casă de la ora 20.00 / Regulile noi din magazine
09/04/2021 10:54

 Vineri si pe toată durata week-endului magazinele si toate "activităţile de comerţ/prestări de servicii in spaţii inchise şi/sau deschise, publice şi/sau private" se vor inchide la ora 1 ...

Anunț începere proiect finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru societatea S.C. EXCLUSIV S.R.L.
09/04/2021 10:00

 Anunt incepere proiect finantat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru societatea S.C. EXCLUSIV S.R.L.    

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL
09/04/2021 09:00

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei