Economia pe scurt

default

Dimensiune font:

| 06-08-2014 05:25

33,4 milioane de lei, restanţele la credite * Comerţul cu amănuntul, în creştere cu 10% * Majorare a capitalului social în firmele cu acţionari străini * Lukoil şi-a vândut o parte din reţeaua de benzinării * Sprijin pentru 9 zone ecoturistice

33,4 milioane de lei, restanţele la credite
Restanţele la creditele acordate de bănci au crescut, în iunie faţă de mai 2014, cu 232 de milioane de lei, şi au ajuns la 33,422 miliarde echivalent lei, potrivit datelor Centralei Riscului de Credit din cadrul BNR. Astfel, restanţele la creditele mai mari de 20.000 de lei, pe care le centralizează Centrala Riscului de Credit, reprezentau în iunie, 10,78% din totalul creditelor acordate, procent similar cu cel din luna anterioară.

Comerţul cu amănuntul, în creştere cu 10%
Volumul comerţului cu amănuntul în România a crescut cu 10% în luna iunie, comparativ cu perioada similară din 2013, aceasta fiind a doua mare creştere înregistrată de o ţară membră a Uniunii Europene după Luxemburg (12,9%), arată datele prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În zona euro, comerţul cu amănuntul a urcat cu 2,4%, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere de 2,5%. Comerţul cu amănuntul în UE a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 3,5%, iar vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 1,8%.

Majorare a capitalului social în firmele cu acţionari străini
Numărul societăţilor cu participare străină la capital a crescut la 195.539, la 30 iunie 2014, comparativ cu 192.416 astfel de unităţi la 31 decembrie 2013, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Valoarea capitalului social subscris s-a majorat, la sfârşitul primului semestru din 2014, cu 3,2%, până la 38,9 miliarde euro, comparativ cu 37,692 miliarde euro la 31 decembrie 2013.

Lukoil şi-a vândut o parte din reţeaua de benzinării
Cel mai mare producător privat de ţiţei din Rusia, Lukoil, şi-a vândut luni reţeaua de benzinării din trei ţări central europene în cadrul planului de optimizare care a provocat deja retragerea din Ucraina, transmit AFP şi Reuters. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii, compania rusă estimând că aceasta se va finaliza până la sfârşitul lui 2014.

Sprijin pentru 9 zone ecoturistice
Nouă zone din România vor fi sprijinite să-şi îmbunătăţească performanţele ecoturistice în cadrul unui proiect în valoare de 154.741 euro lansat de Asociaţia de Ecoturism din România (AER) şi Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT). Proiectul finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu o valoare de 154.741 euro, oferă susţinere tehnică acelor zone ce au dobândit sau doresc să dobândească statutul de destinaţie de ecoturism.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei