Efectele TVA la încasare
Dimensiune font:
Introducerea sistemului TVA la încasare a fost o măsură bună în principiu, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu. „Pe ansamblu, a avut un efect pozitiv. Cu toate acestea, a generat două categorii de efecte negative - în primul rând au intrat numai o parte din agenţii economici şi alţii n-au intrat, iar o parte din firmele mari au renunţat sau şi-au diminuat afacerile cu firmele mici, precum şi procedurile greoaie, problemele de creştere a birocraţiei la anumite firme şi intensificarea controalelor. Trebuie acţionat pe aceste două planuri şi pe ansamblu va fi un efect pozitiv“, a spus Nicolescu.
El a adăugat că, în cel mai rău caz, sistemul ar trebui să devină opţional. De la 1 ianuarie 2013, sistemul de TVA la încasare se aplică simultan cu sistemul de TVA clasic. Sistemul de plată a TVA la încasarea facturii este aplicat obligatoriu de firmele care au sediul în România şi o cifră de afaceri sub 2,25 milioane lei. (Dana Chiru)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau