Facturarea electronică devine obligatorie de la 1 iulie

0000000000000000   newsalert  s

Dimensiune font:

| 30-06-2022 16:36


Facturile electronice care se referă la vânzarea de produse şi prestarea de servicii în cadrul achiziţiilor publice - relaţia Business to Governement (B2G) – şi la vânzarea între firme de produse riscante din punct de vedere fiscal, respectiv relaţia Business to Business (B2B) devin obligatorii de la 1 iulie în România. Polonia şi Italia sunt printre statele care au implementat de mai mulţi ani un astfel de sistem. În timp ce România implementează sistemul “E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică”, demarat în 2020, de către Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în Polonia se foloseşte o platforma pusă la dispoziţia statului de o companie privată, sistemul fiind auditat anual de către autorităţile publice.



”Începând cu 1 iulie, în România, devin obligatorii facturile electronice aferente vânzării de produse şi prestării de servicii în cadrul achiziţiilor publice, adică relaţia B2G, dar şi cele care vizează vânzarea între firme de produse riscante din punct de vedere fiscal, respectiv relaţia B2B.

Proiectul intitulat “E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică”, a fost demarat în luna martie 2020, de către Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în vederea eficientizării colectării impozitelor şi taxelor, vizând în principal îmbunătăţirea şi consolidarea gradului de colectare a TVA şi prevenirea/combaterea evaziunii fiscale, pentru respectarea cerinţelor UE. „Ministerul Finanţelor a primit de la un grup de lucru special instituit o propunere de strategie pentru a adopta facturarea electronică, conform Directivei UE 55/2014, şi a decis ca platforma pentru facturarea electronică să fie făcută in-house de ANAF într-un timp foarte scurt. Decizia de dezvoltare a proiectului de facturare electronică ar fi trebuit să presupună etape de proces care să permită analizarea efectelor asupra mediului economic şi gestionarea eficientă a datelor recepţionate. Operatorii economici au testat sistemul e-Factura începând cu 1 aprilie, dar au constatat probleme de funcţionare şi diverse elemente de neclaritate”, se arată într-un comunica dat publicităţii de compania Infinite, care operează o platformă de e-facturare în Polonia.

Polonia şi Italia sunt state care au implementat, de mai mulţi ani, un sistem similar de facturare electronică.

Italia a început introducerea facturii electronice din 2014, aceasta devenind obligatorie la 1 ianuarie 2019. În Polonia, facturarea electronică a început în 2018, iar din 2020 sistemul a devenit obligatoriu pentru toate instituţiile şi pentru companiile private care desfăşoară afaceri B2G.

Guvernul de la Varşovia a ales doi furnizori oficiali pentru acest serviciu, unul dintre ei fiind compania Infinite, care are filială şi la Bucureşti şi care a implementat platforma de schimb electronic de documente pentru procesare, transfer, validare/matching, reporting şi la final stocare/arhivare electronică. Facturile pot fi: facturi de marfă, facturi de servicii, corecţii, storno, retur, etc.

Compania poloneză anunţă că „îşi pune la dispoziţie experienţa în domeniu, a dezvoltat deja formatul .xml al facturii electronice, conform specificaţiilor ANAF şi propune această soluţie companiilor care doresc o interconectare cu platforma ANAF e-Factura”. Compania precizează că se adaptează tehnic la cerinţele şi schimbările permanente pe care le presupune implementarea unui proiect de facturare electronică la nivel naţional.

„Soluţia de eInvoicing Infinite permite efectuarea procesului automat de primire a datelor/facturilor digitale de la furnizori (Accounts Payable – AP) şi trimiterea facturilor digitale direct către client (Accounts Receivable – AR). Fluxul automatizat se poate implementa prin mai multe soluţii posibile/tehnologii, care permit adaptarea la nevoile fiecărei companii sau instituţii indiferent de mărime sau capacitate tehnică. În plus, atât compania, cât şi platforma Infinite sunt acreditate Open PEPPOL, organismul internaţional care certifică furnizorii de servicii de facturare electronică şi responsabil cu implementarea acestor specificaţii la nivel european”, se arată în comunicatul dat publicităţii de companie. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
COMUNICAT DE PRESA ,,PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!” Anunț începere implementare proiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și  echipamente digitale a Scolii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Mirceşti, Iaşi”
22/09/2023 11:01

COMUNICAT DE PRESA ,,PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!” Anunt incepere implementare proiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a Scolii Gimnaziale & ...

Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD
22/09/2023 09:39

 Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD. SU ...

Sindicatele nu vor restructurări „cu pistolul la cap”
22/09/2023 08:34

Trebuie făcute analize serioase in zona de restructurări din sectorul public, nu cu pistolul la cap, ci cu maximă transparenţă şi deschidere, pentru a putea impiedica abuzurile, a declarat, joi, preşedin ...

Lucrările la A7, condiţionate de devierea reţelei de gaze
22/09/2023 08:24

Constructorul autostrăzii Moldova, Spedition UMB, nu putea efectua nicio lucrare in zonăa pană nu erau deviate conductele de gaze, pentru a fi evitată o tragedie precum explozia produsă joi dimineaŢă, po ...

Energie verde să fie, dar cu măsură - ANRE se plânge că pe românii 'prosumatori' i-a luat valul și trebuie limitați
21/09/2023 19:38

Romanii care işi pun panouri fotovoltaice pentru a-şi reduce factura de energie electrică vor avea o limită pentru capacitatea instalată, spune la TVR Info presedintele Autoritătii de Reglementare in dome ...

Accident grav la Argeșel. O conductă de gaz s-a fisurat
21/09/2023 15:49

Centrul Infotrafic al Poliţiei Romane informează joi că pe DN 73, la kilometrul 5+200 metri, in localitatea Argeşelu din judeţul Argeş, o conductă de gaze din curtea unei societăţi a fost lovită de un ...

Constructorul UMB nu putea efectua nicio lucrare la autostradă până nu erau deviate conductele de gaze - DOCUMENTE Transgaz
21/09/2023 14:48

 Constructorul autostrăzii Moldova nu putea efectua nicio lucrare in zona pană nu erau deviate conductele de gaze, potrivit unui document al Transgaz obtinut de HotNews.ro. "Lucrările de relocare s ...

 Creditele nu se vor scumpi
21/09/2023 13:52

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a dat asigurări că romanii nu vor avea credite mai scumpe după introducerea impozitului de 1% pe cifra de afaceri a băncilor. „Nicidecum. Sunt 41 de bănci şi 3 ...

Delgaz Grid angajează urgent
21/09/2023 13:20

 Delgaz Grid este o companie a grupului E.ON Romania, primul distribuitor integrat de energie electrică si gaze naturale din Romania. Operăm o reţea de gaze naturale cu lungimea de peste 25.000 km, resp ...

 Jumătate dintre angajați vor să vină la birou doar o dată pe săptămână
21/09/2023 12:12

Salarizarea este principala preocupare pentru 35% dintre angajaţi, in timp jumătate dintre salariaţi nu doresc să vină mai mult de o zi pe săptămană la birou, arată rezultatele unui studiu publicat, jo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei