Gazoductul Iaşi – Ungheni va fi finalizat!

1gazoduct

Dimensiune font:

| 12-07-2020 17:32

* gazoductul va transporta, în  primă etapă, o jumătate de miliard de metri cubi de gaze naturale din România către Republica Moldova

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat că până la sfârşitul lunii se va semna, la Iaşi, acordul privind finalizarea lucrărilor la gazoductul România - Republica Moldova.

Costel Alexe a spus că  documentul va fi semnat de reprezentanţi ai guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău. „Săptămâna viitoare ne vom întâlni cu Stelian Ioan, ministrul Infrastructurii şi Energiei din Republica Moldova, iar împreună cu primarul Mihai Chirica vom reuşi să semnăm inclusiv finalizarea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni. Demonstrăm că într-un timp foarte scurt, prin voinţă şi determinare, am reuşit să terminăm şi acest obiectiv. E o dovadă vie că ceea ce ne-am asumat în această perioadă am şi făcut”, a spus ministrul Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi.

Gazoductul Iaşi – Ungheni va transporta, în  primă etapă, o jumătate de miliard de metri cubi de gaze naturale din România către Republica Moldova. Valoarea investiţiei este de peste 130 de milioane de euro.

În judeţul Iaşi sunt 930.000 de locuinţe, din care 440.000 sunt racordate la reţeaua publică de gaze naturale, iar alte 290.000 familii folosesc butelia ca principal mijloc pentru prepararea hranei. „Avem în continuare în judeţul nostru 188.000 de familii care folosesc combustibilul solid pentru a încălzi sau a-şi procura hrana. Judeţul Iaşi va beneficia de o extindere a magistralelor de gaze dinspre Botoşani şi Vaslui pe tronsoane care să acopere zona de Nord –Est şi Sud –Est a judeţului. Bineînţeles, acest lucru se va întâmpla în perioada următoare”, a spus Costel Alexe.

Alexe a menţionat că unul dintre obiectivele actualului Guvern urmăreşte extinderea reţelelor de gaze naturale în România. „Cu siguranţă gazele naturale nu reprezintă soluţia pe termen lung în ceea ce priveşte încălzirea de locuinţe dar România astăzi are nevoie urgentă de această extindere a reţelei naţionale pentru ca populaţia să nu mai depindă şi, bineînţeles, să nu mai pună presiune pe alte resurse naturale cărora am putea să le aducem o cu totul altă plus valoare”, a spus Alexe.

În prezent, în România, una din ţările cu cele mai bogate resurse din Europa, sunt doar 36% din gospodării legate la reţelele de gaze, în timp ce la vecinii noştri, Ungaria, o ţară cu resurse ce tind spre zero, există un grad de conectare de aproape 90%. „Asta înseamnă că se pune o presiune uriaşă pe materialul lemnos, pentru că astăzi, conform INS, 3,5% milioane de familii îşi încălzesc locuinţele cu lemn de foc. Practic, astăzi, în ţara noastră, din doi arbori tăiaţi unul se face scrum. Obiectivul principal al guvernului Orban este ca până în 2027, 70% din gospodăriile din ţara noastră să fie racordate la reţeaua de gaze. E un obiectiv îndrăzneţ pe care cred că o să-l implementăm”, a spus ministrul Costel Alexe. Laura RADU 

„Se pune o presiune uriaşă pe materialul lemnos, pentru că, astăzi, conform INS, 3,5% milioane de familii îşi încălzesc locuinţele cu lemn de foc. Practic, în ţara noastră, din doi arbori tăiaţi unul se face scrum” – Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

„EuroBusiness LRJ” S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020, 10.09.2020, 24.09.2020, 08.10.2020, 22.10.2020, respectiv 05.11.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31, et. 1, cam. 25, Sector, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA). Proprietate imobiliară, teren, căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud.Vrancea, CF nr. 50048 a Com. Soveja, nr. cad.50048, Construcția C1-magazie, nr. cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr. cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr. cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr. cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr. cad.50048-C5, Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr. cad.50048-C6, Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr. cad.50048-C7, Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr. cad.50048-C8, Sc=15,00 mp, Construcția C9-casă de vacanță, nr. cad.50048-C9, Sc=14,00 mp, Construcția C10-club, nr. cad.50048-C10, Sc=64,00 mp, Construcția C11-casă de vacanță, nr. cad.50048-C11, Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr. cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr. cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr. cad.50048-C16, Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr. cad.50048-C17, Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr. cad.50048-C18, Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr. cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr. cad.50048-C20, Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr. cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr. cad.50048-C22, Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr. cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr. cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 65.110,50 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR + CUVA 7,27, MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 3.236,26, Masina cernut faina 46,49, CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 211,55, CUPTOR POLINI MOD.80100 211,55, CUPTOR POLINI MOD.8080190 211,55, CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 2.531,01, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, MASINA ROTATIVA ROTOFORM, 4.489,66, Moara ptr. Preg. Probelor, 767,59, Balanta analitica, 412,62, Echip. Ptr. Determ. Aciditatii, 570,56, Etuva, 215,59, Balanta tehnica 176,30, Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.761,19, Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras 2.563,97, Distilator apa 550,82, Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.605,07, Incinta termostatare probe 471,85, Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 21.265,94, Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 3.026,27, Malaxor spiral cuva rabatabil 4.821,88, Linie pentru obtinere covrigi 57.418,17, Camera racire semifabricat 3.446,86, Cuptor rotativ, 7.048,60 Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptoar rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Masina de glazurat si uscat turta dulce 8.830,77, DEDURIZATOR FD-25, 418,00, LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 105.250,22, LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 74.381,28, MALAXOR 7.023,99, Oala fierbere 233,69, DULAP FRIGORIFIC 381,22, AGENT FRIGORIFIC 77,01, ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 8.207,35, MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 12.311,02, Masina taiat foi nap -Doina 263,51, Masina taiat nuga 441,19, Cuptor rotativ 2.078,25, CUPTOR FOI 12.232,98. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892 RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465 RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail : vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, e-mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, e-mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, e-mail: paula.stoian@fanyon.ro.
„EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020 și 10.09.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31 ,et. 1, cam. 25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următorului bun imobil, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) ,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI”, proprietate compusă din teren și construcții cu destinație nerezidențială, împreună cu bunurile mobile integrate, mijloacele fixe, obiectele de inventar și activele necorporale, situată în Sat Baldovinești, Com. Vădeni, Jud. Brăila, CF nr. 70378 a Com. Vădeni, astfel: 962.727,20. 1. Teren și construcții cu destinație nerezidențială 727.711,20. a. Teren intravilan, în suprafață de 4.507,00 mp, amplasat în Sat Baldovinești, Com.Vădeni, Jud. Brăila, nr. cad.70378, CF nr. 70378 a Com. Vădeni 30.720,00. b. Construcția C1, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C1, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,30 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.613,60. c. Construcția C2, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C2, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,45 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.644,00. d. Construcția C3, cu destinație depozit ambalaje, nr. cad.70378-C3, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=501,10 mp, cu regim de înălțime P 17.497,60. e. Construcția C4, cu destinație pavilion administrativ, nr. cad.70378-C4, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=149,75 mp, cu regim de înălțime P+1E 39.305,60. f. Construcția C5, cu destinație depozit produse finite, cu nr. cad.70378-C5, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=130,75 mp, cu regim de înălțime P 5.312,80. g. Construcția C6, cu destinație anexă depozitare, nr. cad.70378-C6, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=294,00 mp, cu regim de înălțime P 5.279,20. h. Construcția C7, cu destinație de spații de producție și depozitare, nr. cad.70378-C7, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=449,00 mp, cu regim de înălțime P+1E 74.085,60. i. Construcția C11, cu destinație hală producție, nr. cad.70378-C11, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=530,00 mp și Sc desfășurată=2.120,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 359.211,20. j.Construcția C12, cu destinație anexă tehnologică, nr. cad.70378-C12, CF nr. 70378, Com. Vădeni, cu Sc la sol=155,00 mp și Sc desfășurată=620,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 111.041,60 2. Bunuri mobile integrate (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 102.312,00. 3. Bunuri mobile constând în mijloace fixe și obiecte de inventar (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 98.304,00. 4.Active necorporale: mărci, desene și modele 34.400,00. Activul imobil, ”Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI” se vinde doar în bloc, ca activ funcțional. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin.2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestuia efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail: vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activului se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702,e mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail: paula.stoian@fanyon.ro.
Documentele de la trei institutii renumite pentru birocratia excesiva vor putea fi obtinute cu
13/08/2020 10:33

 Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunta ca Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), Casa Nationala de Pensii si Agentia Nationala de Plati si Inspectie Sociala (ANPIS) sunt prga ...

 BNR stimulează scăderea ratelor la credite
12/08/2020 21:14

* in cazul celor care economisesc, scăderea dobanzilor nu este de bun augur, ele aflandu-se in teritoriu negativ, după ce preţurile de consum au crescut in iulie cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din ...

Cele trei tipuri de locuințe care pot fi cumpărate prin Noua casă
12/08/2020 20:26

 După ce săptămana trecută a fost publicat in Monitorul oficial programul Noua casă, astăzi au apărut in dezbatere publică si normele de aplicare. E de fapt vorba de o corelare a acestora. Asa cum ...

Dezastru imobiliar la Iaşi  - Suceava sfidează pandemia şi îşi salvează piaţa imobiliară
11/08/2020 00:00

  * luna trecută, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vanzare-cumpărare in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a fost cu 379 mai mic faţă de iulie 2019 ...

Un sfert din lemnul tăiat în România provine din judeţele Suceava, Bacău şi Neamţ!
10/08/2020 20:57

* răşinoasele reprezintă majoritatea masei lemnoase recoltate in regiunea de Nord-Est (39,3%) şi in suprafeţele de pe care s-a recoltat in totalitate lemnul au fost cele cu tăieri rase (4,7% din suprafaţ ...

Leul a făcut un pas înainte
10/08/2020 20:54

* leul s-a intărit ieri fată de euro, evolutie in linie cu cea a altor monede din regiune, semn că incă există apetit pentru risc * intreruperea evolutie depreciative a monedei americane a provocat scăder ...

Dan Armeanu (ASF): Informarea participanților prin mijloace electronice, un pas important pentru digitalizarea sistemului de pensii private din România
10/08/2020 11:25

   Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private - domnul Dan Armeanu, a declarat:   „Digitalizarea accentuată din ultimul deceniu si contextul actual generat de pand ...

S-a schimbat vârsta de pensionare pentru acești români! Legea a intrat deja în vigoare!
07/08/2020 17:52

Începand de ieri, 6 august, legea prin care locuitorii anumitor orase din Romania pot iesi mai devreme la pensie a intrat in vigoare. Iata pentru cine s-a schimbat varsta de pensionare si cine se poate pe ...

Pizza congelată, o afacere de peste 10 miliarde de dolari la nivel global
06/08/2020 19:45

 În martie anul acesta, odată cu aparitia pandemiei de coronavirus, americanii au cumpărat pizza congelată, pentru a-si face provizii, in valoare de 275 de milioane de dolari, ceea ce a ...

Vești bune pentru români cu rate la bănci: Indicele ROBOR, la cel mai mic nivel din ultimele șase luni
06/08/2020 11:47

 Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut la randul său de la 2,24% la 2,13%. Acesta este cel mai redus nivel al ROBOR la şase luni consemnat de la 1 ianuarie 2018.   Declinul are loc in urma deciziei d ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!