81625-publimedia-octav-ganea

Dimensiune font:

Guvernul vrea să cumpere 29 de avioane pentru Tarom

| 10-02-2019 14:54

Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, susţine că, până la finalul anului viitor, Executivul intenţionează să achiziţioneze 29 de aeronave pentru Tarom.

 

 „Anul trecut s-au luat două avioane, acum doi ani s-au luat două. (...) În programul de guvernare, ne-am propus ca, până la sfârşitul anului 2020, să luăm 29 de avioane pentru Tarom. S-au contractat deja nouă - s-au luat patru, mai sunt cinci care urmează să vină”, a spus Darius Vâlcov, vineri seara, într-o emisiune la România TV.

Pe infrastructură, consilierul premierului a estimat că, în această toamnă, va fi finalizată Magistrala 5 de metrou, problema fiind automatizarea traseului.

Licitaţia a avut loc în noiembrie 2017, unul dintre cei care a pierdut a depus o contestaţie în noiembrie 2018, iar Curtea de Apel Bucureşti nu a anunţat încă un termen pentru răspunsul la această contestaţie, a mai susţinut reprezentantul Guvernului.

„Fac un apel şi pe această cale, atât la judecători, cât şi la ministrul Justiţiei să se uite la aceste programe extraordinar de importante. (...) Noi terminăm în septembrie tot - staţiile, tot, dar Curtea de Apel Bucureşti refuză să dea un termen. Măcar să se dea termen, pentru că altfel vom inaugura staţiile, vom inaugura liniile, dar nu vom avea metrou, pentru că nu va avea sistemul de automatizare. Este foarte important, pentru că sunt sute de mii de oameni în Drumul Taberei care nu vor putea în acest an să circule cu metroul, pentru că astăzi Curtea de Apel Bucureşti refuză sau nu poate să dea un termene în acest caz”, a subliniat Vâlcov.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

COMUNA ION NECULCE, cu sediul în strada Principală, nr. 1, localitatea Războieni, jud. Iaşi, cod poştal 705311, CUI 4541050, telefon/fax 0232/710880, 0232/710780, email: achizitii@primaria-ionneculce.ro, anunţă: Organizarea unei licitaţii deschise la sediul Comunei Ion Neculce din strada Principală, nr. 1, localitatea Războieni, jud. Iaşi, cod poştal 705311, în data de 15.03.2019. Obiectul licitaţiei îl constituie ÎNCHIRIEREA PĂŞUNII aflată în domeniul privat al comunei Ion Neculce în suprafaţă de 323,3466 ha. Închirierea se poate face pe tarla şi parcele, conform anexei. Durata minimă a închirierii este de 7 (şapte) ani. Documentaţia de atribuire, în vederea participării la licitaţie (aprobate prin H.C.L. nr. 19/28.02.2019), poate fi solicitată de la autoritatea contractantă Comuna Ion Neculce, prin înaintarea unei solicitări în acest sens, achitând suma de 50 lei de la caseria Primăriei Ion Neculce. Documentaţia de atribuire se pune la dispoziţie celor interesaţi pe suport hârtie/ suport magnetic, după achitarea taxei de 50 lei, de către compartimentul de achiziţii. Clarificări cu privire la documentaţia de atribuire vor fi solicitate cel mai târziu până la data de 05.04.2019. Persoanele interesate vor depune la sediul Comunei Ion Neculce actele doveditoare privind calităţile cerute ofertanţilor, în conformitate cu criteriile de eligibilitate prevăzute în documentaţia de atribuire. Garanţia de participare este de 150 lei şi se achită la casieria Primăriei Ion Neculce. Ofertele se vor primi într-un exemplar original, introdus într-un plic închis şi sigilat, până la data de 09.04.2019, ora 09.00 inclusiv, la sediul Comunei Ion Neculce. Plicurile conţinând ofertele se vor deschide la data de 09.04.2019, ora 10.00, la sediul Comunei Ion Neculce. Instanţa competentă în soluţionarea litigiilor apărute Tribunalul Iaşi, adresa Palatul de Justiţie din Iaşi: România, Iaşi, judeţul Iaşi, strada Elena Doamna, nr. 1A, cod poştal 700398, telefon 0232/260600, 0232/248000, 0332/403666. Informaţii suplimentare vor fi solicitate la sediul Comunei Ion Neculce sau la nr. de telefon 0232/710880. Prezentul anunţ cu privire la licitaţia publică pentru închirierea păşunii va fi transmis spre publicare la data de 01.04.2019. Primar, Valeanu Gheorghe
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, tel: 0232-243.864; fax: 0232-212.231, e-mail: iasi@insolventa.ro, în calitate de lichidator judiciar al Com-Beton S.A. Iași, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/15.03.2017, pronunţată de Tribunalul Iași, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 16.04.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mu. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ – Descrierea comercială – Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) – Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.) Activ 2 – Teren intravilan, situat în zona periferică a orașului Moineşti, str. Pct.„ Rampa Utilaje‟, jud. Bacău, lângă pădure, cu sonde de jur-împrejur, St teren de 8.928 mp, categoria „Curți construcții‟, neîmprejmuit, utilități, pretabil la construirea unei fabrici, hale. Identif. imobil: CF nr. 388/N a loc. cds. Moineşti, jud. Bacău (nr. CF nou nr. 60594/oraş Moineşti) cu nr. cds. 521. – 332.400,00 lei – 166.200,00 lei Activ 8 – Fostă autobază amplasată în mun. Dej, str. Bistriței nr. 44, jud. Cluj, în zona industriala a Dejului la iesire spre Bistrita Nasaud, la limita Combinatului de Celuloză și Hârtie Dej și a intreprinderii Mobexpert, ce include teren intravilan, categoria „curți construcții‟, St teren: 3.793 mp, St construită: 27,00 m.p., împrejmuit, betonat (aprox. 90%), utilități, deschidere la DN 17, pretabil pentru spatii depozitare sau productie. Identif. imobil: nr. cds. vechi 749 (top 3475/2/2/2), CF nr. 18837/N (nr. cds. nou 51984-C1 al C.F. nr. 51984) a loc. Dej, nr. cds. 837/2/3, CF. nr. 18837/N (nr. C.F. nou 51987) a loc. Dej, nr. cds. 749 (top 3475/2/2/2); nr. cds. vechi 837/2/2 (nr. cds. nou 51984 al C.F. 51984/Mun. Dej) – 686.800,00 lei – 240.380,00lei Activ 25 – Bunurile mobile situate în mun. Iași, B-dul Chimiei, nr. 14, jud. Iași, compuse din: Echipament tipografie (demontat): Echipament tipografie Korad (nr. inv. 20296), Echipament procesare tipografica (nr. inv. 20322), Echipament procesare tipografica (nr. inv. 20323), Roland VP 540 (nr. inv. 20337), Aparat automat indosariat (nr. inv. 20417), Laminator Roll Lam E 160c (nr. inv. 20338); – 42.700,00 lei – 21.350,00lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.04.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 15.04.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro și la numerele de telefon: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: E-mail: secretariat@insolventa.ro, fax: 0232/212231; tel.: 0232/243864, 0755132473, 0751083082
Ministrul Muncii: 30.000 de pensii recalculate au fost deja puse în plată/ Ce se întâmplă cu restul dosarelor de pensie
20/04/2019 16:31

 Ministrul a dezaprobat declaraţiile alarmiste ale celor care susţin că nu sunt bani de pensii şi a explicat care este situaţia la momentul actual privind livrarea, către pensionari, a pensiilor reca ...

Principala sursă de finanțare externă, banii celor plecați în străinătate
20/04/2019 10:43

 Sumele transferate de către locuitorii unei ţări bogate spre ţara lor de origine mai săracă ar urma să ajungă la 550 miliarde de dolari in acest an şi vor deveni principala sursă de finanţare e ...

Românii vor putea lucra în țara în care un poștaș câștigă 4.800 de euro pe lună
20/04/2019 10:39

 Romanii vor putea munci din luna mai si in Elvetia, după ce vor fi ridicate restrictiile de circulatie.   "Cand Romania s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a per ...

ANSVSA a dat 86 de amenzi comercianţilor de ouă. Sancţiunile, în valoare de sute de mii de lei
20/04/2019 10:23

 În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 2.220 de obiective: 535 de mijloace auto utilizate pentru transportul ouălor, 56 de centre de ambalare ouă, 108 unităţi de depozitare ouă, 7 unită ...

Carnea de porc şi de pasăre se scumpește din nou, cu 30-40% / În ultimele săptămâni, prețul cărnii a crescut cu 20%
19/04/2019 22:43

 Preţul cărnii de porc şi de pasăre a crescut cu 20% in ultimele două săptămani si va creste din nou, cu incă 30-40%, atingand cote alarmante pentru buzunarul romanului, avertizează Asociaţia Cre ...

Dragnea anunță o avalanșă de facilități fiscale pentru mediul rural în nordul Moldovei: 20.000 de lei pentru racordarea la apă
19/04/2019 17:17

 Liviu Dragnea a anuntat vineri, la Botosani, o avalansă de facilităti financiare pentru nordul Moldovei, de la o sumă de 20.000 de lei pentru gospodăriile care vor să-si izoleze casele sau să le rac ...

Preţul cărnii de porc şi de pasăre va atinge cote alarmante în perioada imediat următoare
19/04/2019 16:54

  Descriere foto: carne de porc   Preţul la carnea de porc şi de pasăre va creşte cu incă 30-40%, după scumpirile inregistrate in ultimele săptămani, susţine Asociaţia Crescătorilor ş ...

Amendă pentru produsele cu dublu standard
19/04/2019 16:21

 Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că prin iniţiativa privind dublul standard de calitate a produselor doreşte să introducă in legislaţia romanească prevederi preluate de la nivel ...

Ministerul Dezvoltării oferă finanţare nerambursabilă pentru microîntreprinderi în valoare de 200.000 de euro
19/04/2019 11:28

 Prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 - Prioritatea de investiţii 2.1.A, destinată microintreprinderilor, vor putea solicita finanţare societăţile comerciale şi cooperative care se in ...