Hotelieri: Ne bazăm tot mai mult pe muncitorii străini, pentru că nu avem alternativă internă / Suntem în dialog cu Oficiul de Imigrări să creştem plafonul şi să simplificăm procedurile de aducere

HOTEL

Dimensiune font:

| 30-08-2021 17:06

Hotelierii din România se bazează tot mai mult pe muncitori din afara Uniunii Europene (UE), pentru că nu au multe alternative de angajare pe piaţa internă a muncii, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.r

 

„Ne bazăm tot mai mult pe muncitorii străini, pentru că nu avem alternativă internă. Trebuie să amintesc că industria face eforturi de a mări veniturile: aproape fiecare proprietar a mărit sau măreşte nivelul de salarii, evident în măsura în care îi permite activitatea, dar cu eforturi mari şi sperăm să devenim din ce în ce mai atractivi pentru alte sectoare, inclusiv pentru români care astăzi lucrează în diaspora şi care s-ar putea întoarce.

Eu am exemple de angajaţi din străinătate pe care i-am adus şi care vin să lucreze în România, şi cred că acest lucru se poate extinde”, a afirmat Ile.

Liderul organizaţiei patronale a hotelierilor, care a participat, recent, la un eveniment de lansare a unui nou hotel în Bucureşti, a menţionat că una dintre măsurile urmărite de către aceştia pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă este creşterea plafonului numărului de muncitori extra-comunitari acceptaţi la muncă în România.

„Şi hotelurile, ca şi restaurantele, au aceeaşi problemă a lipsei forţei de muncă. Noi lucrăm pe aspectul acesta în trei direcţii: suntem în dialog cu Oficiul de Imigrări să creştem plafonul şi să simplificăm procedurile de aducere a străinilor; investim în educaţie, în tineri şi în liceele de turism, de unde putem lua forţă de muncă, şi sperăm că vom reuşi să reglăm împreună cu autorităţile acea reducere de fiscalitate pentru sectorul nostru, fie că va fi prin proiectul susţinut de domnul Năsui (ministrul Economiei, Claudiu Năsui, n.r.) – zero taxe pentru HoReCa, pe care noi îl susţinem şi facem un studiu în acest sens, fie că vom legifera în sfârşit bacşişul, ca măsură de creştere a atractivităţii potenţialilor angajaţi să vină să lucreze la noi.



Deci, sperăm în facilităţi fiscale pentru atragerea forţei de muncă, stimularea educaţiei şi simplificarea procedurilor de aducere de muncitori străini”, a explicat reprezentantul FIHR.

Guvernul a aprobat, pe data de 11 august, suplimentarea la 50.000 a contingentului de lucrători din afara UE care pot solicita drept de muncă în acest an în România, dublând astfel numărul de 25.000 de muncitori non-comunitari aprobaţi la începutul anului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Dezastru în agricultură! Importurile de cereale din Ucraina falimentează fermierii vasluieni care făceau producție
31/05/2023 16:56

Importul cerealelor din Ucraina este pe cale să pună sectorul agricol din judetul Vaslui pe butuci. Multi fermieri au tinut pe stoc putinele cereale pe care le aveau in speranta unor preturi mai bune. Cum pre ...

Rami Ghaziri, „regele puilor
31/05/2023 13:33

Tribunalul Damboviţa a dispus miercuri incetarea procesului penal impotriva omului de afaceri libanez Rami Ghaziri, cunoscut ca "regele puilor", intr-un dosar in care acesta a fost judecat pentru fra ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul  Iasi, Județul Iasi
31/05/2023 09:30

INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidentiale multifamiliale din Municipiul Iasi, Judetul Iasi    

Legumele şi verdețuri sunt pline de pesticide
30/05/2023 12:25

Cele mai consumate legume şi verdeturi sunt şi cele care contin multe pesticide. Potrivit unui raport, se constată că sunt folosite cantităti tot mari de chimicale. Mai exact, aproape tot ceea ce cumpără ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetică: Camin situat în Bd. Tudor Vladimirescu nr. 79 A, camin situat în Str. Decebal nr. 1, camin situat în Str. Bularga nr. 14A, camin situat în Str. Canta nr. 60 B
30/05/2023 12:00

 INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetică: Camin situat in Bd. Tudor Vladimirescu nr. 79 A, camin situat in Str. Decebal nr. 1, camin situat in Str. Bularga nr. ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul  Iasi, Județul Iasi
30/05/2023 12:00

INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidentiale multifamiliale din Municipiul Iasi, Judetul Iasi

Magistrații și militarii vor ieși la pensie la 65 de ani
30/05/2023 10:14

Legea pensiilor speciale a ajuns la forma finală. Textul care va ajunge pe masa deputatilor prevede cresterea varstei de pensionare, de la 60 la 65 de ani pentru magistrati, militari si alte categorii. Î ...

Moldovenii au epuizat, în câteva minute, bugetul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”
30/05/2023 09:42

* pentru Regiunea Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), bugetul a fost de 279.480.000 de lei * pe platformă s-au inscris 13.974 de persoane fizice * finanţarea acordată f ...

Un celebru meteorolog a murit. În 1986, a prezentat, la TVR, primul buletin meteo după accidentul nuclear de la Cernobîl
26/05/2023 14:25

S-a stins din viată celebrul meteorolog Dumitru Baltă! Totul a survenit după probleme medicale pe care le-a avut in luna aprilie, atunci cand s-a infectat cu coronavirus si a suferit un AVC. În ur ...

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, va ajunge la pușcărie. El a primit o pedeapsă de 7 ani și 4 luni pentru dosarul de cale ferată  Bucureşti - Constanţa
26/05/2023 14:22

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 4 luni de inchisoare, in dosarul legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa Fostul mi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei