Iaşul, în topul achiziţiilor de Black Friday
Dimensiune font:
Vânzări record au fost înregistrate de marii retaileri, ieri. Din topurile prezentate constant de Asociaţia Română a Magazinelor Online nu au lipsit localităţile din judeţul Iaşi.
Astfel, în jurul prânzului, printre localităţile aflate în topurile vânzărilor de pe emag.ro erau comuna Miroslava şi municipiul Iaşi. Potrivit datelor postate de Florinel Ioan Chiş, director Executiv ARMO - Asociaţia Română a Magazinelor Online, în top 10 localităţi cu produse vândute la mia de locuitori, pe locul 6 se afla comuna Miroslava, iar pe 10 era Iaşiul. În top trei cele mai vândute produse achiziţionate ieri se înscriu „televizoare“, „telefoane mobile“ şi „scutece şi chiloţei“. „Cel mai scump ceas, #Longines în valoare de 6.490 de lei, a fost cumpărat de un client din #Iaşi“, a postat ieri la prânz Florinel Ioan Chiş.
Una din trei tranzacţii a fost făcută cu cardul
În primele ore de reduceri, eMAG a raportat vânzări-record de 140 de milioane de lei. „Pe 17 noiembrie avem un record istoric de vizite şi vânzări pentru primele ore într-o ediţie de Black Friday. Clienţii eMAG au comandat în valoare de 140 de milioane de lei după primele două ore. Au prins foarte bine produsele-surpriză pe care le-am adus astăzi în oferta de Black Friday şi gamele tradiţionale de Black Friday, cum sunt produsele de casă, electrocasnice, televizoare şi telefoane. Avem lingouri de aur, autoturisme şi motociclete, ceasuri şi bijuterii de lux, abonamentele DigiMobil, biletele de avion Tarom, bilete la concerte şi alte evenimente, pachete turistice, servicii medicale şi antichităţi. Pe lângă acestea, clienţii au rezonat cu ofertele din categoriile de jucării”, a declarat Tudor Manea, director general eMAG. Acesta a mai menţionat că: „pentru prima dată în istoria Black Friday avem peste 30% pondere de vânzări cu cardul în total tranzacţii”.
* FOTO wall-street.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau