Iaşul, vizat de unul dintre cele mai importante concernuri din Turcia
Dimensiune font:
Reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) s-au întâlnit în cursul zilei de ieri cu o delegaţie a grupului Arçelik, unul dintre cele mai importante concernuri de industrie din Turcia, prezenţi în România prin comercializarea produselor sub marca Arctic. Aceştia vor să deschidă în România un birou de cercetare-dezvoltare, specializat la început pe software development şi IT, iar după ce au purtat discuţii în toate marile centre universitare din ţară, Iaşul a rămas, alături de Timişoara, pe lista scurtă.
La discuţia de la Iaşi au participat din partea TUIASI prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul universităţii, alături de reprezentanţii celor trei facultăţi cu specializări IT, prof. univ. dr. ing. Vasile Manta, decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, prof. univ. dr. ing. Marinel Temneanu, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, şi prof. univ. dr. ing. Dan Marius Dobrea, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Grupul Arçelik a fost reprezentat o delegaţie de patru persoane în care s-au aflat şi membri din conducerea Departamentului de cercetare-dezvoltare al concernului, Mehmet Burak Demitaş, project manager, şi Onur Dinçer, Research and Development group manager.
„Ne bucură faptul că Iaşul este pe lista scurtă a celor de la Arçelik pentru realizarea acestui birou de cercetare-dezvoltare. În discuţiile purtate cu reprezentanţii companiei ne-am exprimat deschiderea pentru o colaborare completă cu aceştia, pe toate palierele, de la începând cu cel local, prin resursa de absolvenţi pe care o oferă universitatea, până la accesarea împreună a diverselor finanţări europene cu proiecte comune sau realizarea de teze de doctorat în parteneriat pe domenii punctuale, de interes pentru aceştia”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.
Reprezentanţii Arçelik au precizat faptul că biroul de cercetare dezvoltare pe care vor să îl deschidă în România va fi al doilea cel mai mare al concernului după cel existent în Turcia şi că vor să profite de strânsa relaţie cu mediul universitar, cu cel al industriei locale şi să se folosească de resursa umană generată de învăţământul superior. Biroul va lucra pentru toate subsidiarele mondiale ale grupului Arçelik, va avea ca obiectiv principal dezvoltarea sistemelor operaţionale conectate pentru electrocasnice, software şi Internet of Things. Aceştia au precizat că în viitor compania lor vrea să dezvolte conceptul „smart” în viaţa de zi cu zi a oamenilor, dar nu prin a se limita la „smart home”, ci şi la un mediu înconjurător inteligent care să interacţioneze cu utilizatorii. „În afară de masă şi de mobilă, totul din casă ar trebui să poată fi controlat”, au precizat aceştia.
Până luna viitoare se va decide oraşul în care va fi creat acest birou de cercetare-dezvoltare, iar într-o primă fază, până în luna iunie, vor decide profilul de angajaţi pe care doresc să îl recruteze, urmând a finaliza procedurile de deschidere până la finalul anului 2019. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau