IMM-urile care vor digitalizare vor putea primi câte 100.000 de euro. Banii se vor aloca prin agențiile de dezvoltare

jpg.php

Dimensiune font:

| 15-10-2020 12:40


Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri, inclusiv microîntreprinderi) vor putea accesa curând fonduri nerambursabile pentru digitalizare, inclusiv dacă activează în alte domenii decât cel al tehnologiei informației și comunicațiilor (IT&C). finanțarea se va acorda local, în fiecare regiune a țării, astfel că vor exista sesiuni multiple de înscriere.

Programul național de digitalizare a IMM-urilor a fost oficializat în august 2020 prin Hotărârea Guvernului 677/2020. Acesta face parte din Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 și are alocată suma de 150 de milioane de euro, iar implementarea se va face până la data de 31 decembrie 2023.

Citește și ING lansează o estimare ŞOC: Guvernul ar urma să majoreze TVA după alegeri

În esență, programul va viza atât firmele care activează în domeniul IT&C, dar mai ales firmele care activează în alte domenii decât acesta. Pentru finanțările destinate IMM-urilor care activează în afara domeniului IT&C, Ministerul Fondurilor Europene a pus în dezbatere zilele trecute ghidul pentru accesarea banilor. Pentru a se aplica, acesta trebuie oficializat prin ordin al ministerului.

banii vor ajunge la IMM-uri prin intermediul agențiilor teritoriale pentru dezvoltare regională. Concret, vor exista sesiuni de înscriere pentru proiecte în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale țării. O întreprindere va putea obține astfel, în baza proiectului aprobat, o sumă între 30.000 și 100.000 de euro, reprezentând maximum 90% din totalul cheltuielilor eligibile.

IMM-urile care vor cere bani de la stat vor trebui să aibă sediul social și să implementeze proiectele în regiunea de dezvoltare în care aplică pentru finanțare. Acestea vor avea nouă luni la dispoziție pentru a implementa proiectele pentru care cer bani, iar plățile se vor face cel târziu până la finele anului 2023.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Cifra exacta a pensionarilor speciali din Romania. Suma colosala platita lunar de stat pentru acoperirea veniturilor uriase
20/04/2021 00:11

In Romania se platesc anual peste 183.000 de pensii speciale, care secatuiesc bugetul de stat, iar alti aproape 5 milioane de romani sunt pensionari obisnuiti, care isi duc traiul de la o luna la alta, in funct ...

Euro, un nou maxim - 19 aprilie
19/04/2021 23:02

Euro a inregistrat, luni, un nou maxim istoric, la 4,9261 lei, după cel atins la finele lunii martie, de 4,9251 lei. Fată de cursul de vineri, euro a crescut cu doar 0,04% La inceputul lunii martie, euro ...

Iluminatul cu LED poate genera economii de 75 de milioane de euro la bugetul statului roman. Studiul complex facut public
19/04/2021 21:04

Iluminatul cu LED poate genera economii de 75 de milioane de euro la bugetul statului. Din peste 2 milioane de becuri utilizate pentru iluminatul rutier si stradal din Romania, doar 25% au fost inlocuite cu teh ...

Știre bombă pentru românii cu credite bancare
19/04/2021 15:11

Economistul Cristian Socol anuntă vesti proaste pentru romani, in special pentru tineri. Acesta spune intr-o postare pe Facebook că trebuie să ne asteptăm la cresteri ale ratelor la bănci si facturi mai ma ...

OMNIA UNIVERS SRL – Anunț începere proiect finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”
19/04/2021 14:21

 Comunicat de presă 19.04.2021 Anunt incepere proiect finantat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru OMNIA UNIVERS SRL

CAFENEAUA NOASTRA SRL – Anunț începere proiect finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”
19/04/2021 13:59

 Comunicat de presă 19.04.2021 Anunt incepere proiect finantat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru CAFENEAUA NOASTRA SRL

Traficul de migranți, o afacere foarte profitabilă
19/04/2021 13:02

Dincolo de drama umanitară, afluxul neintrerupt de migranţi care traversează Mexicul pentru a ajunge in SUA scoate la iveală traficul de persoane care generează miliarde de dolari, comentează luni France ...

Dezastru în solariile din Matca. Producția este întârziată din cauza frigului
19/04/2021 11:43

Cercetătorii sustin că aceste oscilatii bruste de frig si cald vor afecta si calitatea produselor agricole, transmite Digi24.ro. Din cauza frigului, legumicultorii din Matca, judetul Galaţi, fac si acum fo ...

SC SER CONSTRUCT SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ” Sustinere activitate” proiect nr. RUE 4979, înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
19/04/2021 10:00

SC SER CONSTRUCT SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ” Sustinere activitate” proiect nr. RUE 4979, inscris in cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG ...

CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE ÎN CADRUL UBY MOB S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE UTILAJE ȘI ECHIPAMENTE –  ANUNȚ DE PRESA
19/04/2021 09:56

 ANUNT DE PRESA Data: 08.04.2021 LA LANSAREA PROIECTULUI ”CRESTEREA CAPACITĂTII  DE PRODUCTIE ÎN CADRUL UBY MOB S.R.L. PRINACHIZITIA DE UTILAJE SI ECHIPAMENTE”

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei