000000  ULTIMA-ORA-pensii-m

Dimensiune font:

INS confirmă succesul Guvernării PSD: cu cât a crescut salariul mediu în România

| 13-01-2020 21:13

În luna noiembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.196 lei, cu 106 lei (+2,1%) mai mare decât în luna octombrie 2019, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.179 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 63 lei (+2,0%), potrivit datelor INS, conform Mediafax.

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%, mai arată datele Institutului Național de Statistică (INS).



În luna noiembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna octombrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.


Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

- între 11,0% şi 13,0% în activităţi de editare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor;

- între 6,5% şi 9,0% în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor din tutun;

- între 3,0% şi 5,0% în fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), colectarea şi epurarea apelor uzate, alte activităţi industriale n.c.a., depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii anexe extracţiei

Totodată, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

- între 3,5% şi 6,5% în industria metalurgică, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă;

- între 1,0% şi 2,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,0%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,5%). Câştigului salarial mediu net a scăzut uşor în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-0,2%).

Indicele câştigului salarial real a fost 109,8% pentru luna noiembrie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce indicele câştigului salarial real a fost 101,8% pentru luna noiembrie 2019 faţă de luna precedentă, respectiv 218,1% faţă de luna octombrie 1990, cu 3,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2019. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 04.02.2020, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ Denumire şi descriere activ Valoare de evaluare (preț fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitaţiei (preț fără T.V.A.) Activ 1 ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114; COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109; RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097. - 2.424.500,00 lei, - 1.939.600,00 lei; Activ 2 ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117. - 134.910,00 lei, - 107.928,00 lei; Activ 3 ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecvența 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112. - 63.600,00 lei, - 50.880,00 lei; Activ 4 APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR - Aalizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6; - Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008; - Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm; - Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96%; - Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia; - Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria; - Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricării 03/2011, fabricat în Korea; MOBILIER ȘI APARATURĂ BIROTICĂ - Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3; - Acvariu cu filtre TETRATEC și FLUVIAL FX5; - Aer condiționat- 3 buc; - Calculator Dualcore; - Casă marcat; - Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217; - Mobilier farmacie (demontat); - Sistem Dualcore + monitor 19 ''; - Sistem Intel; - Sistem supraveghere (aferent spațiului închiriat). Tâmplărie PVC (montata). - 52.470,00 lei, - 41.976,00 lei; Activ 5 MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINACU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAȚIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMAR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACȚIUNE FAȚĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică – turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart - 31.470,00 lei, - 25.176,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro ș la numerele de telefon: tel. 0232/43864, 0757544544, 0755132470 sau e-mail vanzari@insolventa.ro..
Cum a reușit Apple să amortizeze scăderea veniturilor din telefoane prin creșterea serviciilor
28/01/2020 18:47

  Apple Inc a anuntat că serviciul său Apple News a ajuns la 100 de milioane de utilizatori activi pe lună, ceea ce, comparabil cu cei 85 de milioane de acum un an, arată o crestere importantă a unui ...

Premierul Orban LINIȘTEȘTE populația: ”Pentru 2020 nu există niciun risc economic”
28/01/2020 11:37

Premierul Ludovic Orban contrazice raportul Consiliului Fiscal privind cresterea pensiilor, scrie Antena 3. Liderul de la Palatul Victoria precizează că sumele au fost deja prevăzute in buget cu un deficit s ...

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE  -  28  01 2020
28/01/2020 07:00

  Dacă reprezinţi o agenţie de recrutare, poţi obţine mai multe informaţii despre publicarea anunţurilor contactand Departamentul de Publicitate al Ziarului EVENIMENTUL REGIONAL ...

Curs valutar BNR luni, 27 ianuarie. Cu cât poate fi cumpărat un euro, în comparație cu dolarul și lira sterlină
27/01/2020 11:19

BNR va emite noul curs valutar luni, 27 ianuarie 2020, in jurul orei 13. Valorile principalelor valute internationale vor fi actualizate si afisate atat pe site-ul oficial al Băncii, cat si mai jos. Curs valu ...

Noi și Bulgarii, cei mai săraci! Iată ce salarii încasează europenii! Informații care vă pot afecta emoțional
25/01/2020 09:50

Între 2.000 şi 300 de euro sunt salariile minime in UE. Luxemburg are cel mai ridicat salariu minim, iar Albania, aspirantă la aderarea la clubul european, salariul cel mai mic Odată cu sosirea no ...

Salariul minim european: Cat ar fi in Romania dupa propunerea actuala. Comparatia cu alte state
22/01/2020 16:13

 Comisia Europeana a lansat de curand prima etapa a consultarii cu partenerii sociali (intreprinderile si sindicatele) cu privire la introducerea unui salariu minim garantat la nivelul intregii UE. Prin ur ...

Declaraţia unică de venit va fi modificată. Milioane de români trebuie să îşi declare şi aceste venituri în 2020
22/01/2020 15:07

Declaratia unică intră deja in al treilea an de "existentă fiscală" si este folosită, in principal, de persoanele fizice autorizate (PFA), de cei care obtin venituri din profesii liberale, chirii ...