Leul, pensiile și ratingul, în pericol

2analiza

Dimensiune font:

| 09-09-2020 22:02

Fondurile speculative au continuat și miercuri să se retragă de pe piețele de la marginea zonei euro, provocând deprecierea monedelor. Presiunea pe leu este amplificată de mișcările electorale din Parlament, unde se forțează majorarea pensiilor cu 40%, în ciuda faptului că deficitul bugetar se ridică la 92 miliarde de lei, conform ultimei rectificări efectuate de Guvern, ceea ce ar arunca în aer finanțele publice. Aceasta ar provoca retrogradarea ratingului României, care ar fi trecut în categoria „junk”, și ar impune obținerea unui împrumut de la FMI și Banca Mondială.

Piețele externe au reacționat imediat la aceste perspective iar cotațiile euro cresc constant înainte de deschiderea celei locale.

Miercuri, euro a crescut dimineață la 4,864 lei, tranzacțiile locale realizându-se în culoarul 4,857 – 4,86 lei, astfel că media a urcat de la 4,8545 la 4,8590 lei, care reprezintă un nou maxim istoric.

Îngrijorările pe care le arată oficialii europeni față de aprecierea monedei unice, care nu va permite creșterea inflației și va reduce competitivitateai exporturilor din zona euro, se reflectă într-o scăderea scăderea a euro la 1,1758 – 1,1787 dolari, la o săptămână după creșterea la 1,2011 dolari.

Evoluția externă a făcut ca media dolarului să urce de la 4,1136 la 4,1265 lei.

După deprecierea la 1,082 – 1,085 moneda elvețiană recupera teren miercuri și urca la 1,079 – 1,082 franci/euro, cursul ei crescând de la 4,4765 la 4,4962 lei.

Ruperea de către Londra a angajamentelor asumate în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană şi periclitarea păcii în Irlanda de Nord pun în continuare presiune pe lira sterlină, care s-a depreciat față de euro și dolar la valori care se mai înregistrau în iunie, iar cursul ei a coborât de la 5,3754 la 5,3437 lei, minim al ultimei luni.

Uncia de aur fluctua  pe piețele specializate în culoarul 1.925 – 1.934 dolari, valori apropaite de cele de marți. Aprecierea monedei americane a produs creșterea prețului gramului de aur de la 253,9048 la 255,8891 lei.

Lichiditatea din piața monetară s-a echilibrat, ceea ce a făcut ca fluctuațiile indicilor ROBOR să fie reduse. Excepție a făcut miercuri indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a scăzut de la 2,08 la 2,07%, valoare care se mai înregistra la începutul lui ianuarie 2018.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,99% iar cel la 12 luni la 2,11%.

În regiune, media monedri poloneze se deprecia de la 4,4461 la 4,455 zloți/euro. Cea maghiară făcea notă separată și se aprecia de la 360,18 la 357,98 forinți/euro.

Bitcoin a scăzut la circa 9.900 dolari după care a urcat la 10.250 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:02

Topul național al aplicanților pentru minigranturile de câte 2.000 de euro pentru microîntreprinderi. Vezi ce loc ocupă Iașul
22/10/2020 15:45

 Municipiul Bucuresti si judetul Cluj conduc topul national la numărul de aplicanti pentru minicrogranturile de cate 2.000 de euro fiecare destinat microintreprinderilor, PFA, ONG si cabinetelor medicale ...

 The Economist: „România va reveni la nivelul precriză în 2022”
22/10/2020 14:30

  Romania suferă din cauza spatiului fiscal mic avand in vedere deficitul bugetar din ultimii ani si capacitatea institutională scăzută de a face fată crizei, a declarat Matthew Sherwood, senior Euro ...

Valentin Ionescu (ISF): Programele de formare profesională și educația financiară, piloni strategici în dezvoltarea piețelor financiare nebancare
22/10/2020 13:21

  Presedintele Institutului de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu, a declarat: “Programele de formare profesională pe care ISF le oferă pentru perioada următoare, cu desfăsurare in medi ...

 Transportatorii vor bloca Italia. Grevă generală în Peninsulă
22/10/2020 13:15

  Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii romani care se află, tranzitează sau doresc să călătorească in Italia că, in cursul zilei de vineri, mai multe organizaţii sindicale v ...

 Românii au început cumpărăturile de Crăciun. Cât vor cheltui pe daruri
22/10/2020 12:40

  Romanii işi vor creşte bugetul de cumpărături in acest sezon de iarnă cu 3%, iar 5% dintre ei au trecut deja la achiziţionarea de cadouri pentru sărbători incepand din luna octombrie, arată un ...

 Micii întreprinzători nu s-au înghesuit la bani gratis. Programul de microgranturi a eșuat. Peste 40 de milioane de eure au rămas necheltuite
22/10/2020 10:43

În plină criză economică generată de pandemia COVID a apărut una dintre cele mai ciudate situatii in ceea ce priveste programele cu fonduri europene destinate sustinerii micilor companii. Este vorb ...

A început sesiunea de aplicare la Măsura 2 - ajutoare de 2.000-150.000 Euro pentru firme și ONG. În 10 minute, 7.000 de firme au depus cereri
22/10/2020 10:18

 Firmele mici si mijlocii (IMM) si ONG-urile eligibile au inceput, joi, de la ora 10.00, să aplice la granturile de capital de lucru de cate 2.000-150.000 de euro din Măsura 2 a schemei de ajutor de stat ...

Documentatie Tehnico-economica pentru restaurarea si Consolidarea Palatului Mitropolitan
22/10/2020 09:59

Documentatie Tehnico-economica pentru restaurarea si Consolidarea Palatului Mitropolitan

Cu cat s-ar putea ieftini casele de la 1 ianuarie, dupa scaderea TVA la locuinte
21/10/2020 21:21

De la 1 ianuarie 2021, cota redusa de 5% la TVA se va aplica pentru toate casele care au o valoare de vanzare de maximum 140.000 de euro (682.000 de lei, daca luam in calcul un curs valutar de 4,87 de lei pentr ...

Cresc ratele la credite
21/10/2020 20:26

Cresterea cererii de lei din piata monetară s-a reflectat in majorarea indicilor ROBOR, după circa trei săptămani de stabilitate, iar valoarea lor a depăsit ier4i indicele de referintă pentru creditele co ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei