Leul se depreciază, dobânzile scad
Dimensiune font:
Cursul euro s-a menţinut şi ieri sub 4,66 lei, însă se manifestă o tendinţă de depreciere a leului, în timp ce indicii ROBOR au continuat să scadă.
Cursul euro a crescut de la 4,6585 la 4,6599 lei, fiind a patra şedinţă consecutivă cu media sub 4,66 lei. Tranzacţiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,658 – 4,662 lei, iar cotaţia de la ora 14:00 se plasa la 4,658 lei.
Media dolarului a urcat de la 4,1001 la 4,1154 lei, în timp ce cotaţiile din piaţă fluctuau între 4,108 şi 4,123 lei.
Moneda elveţiană se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,13 şi 1,133 franci/euro, iar cursul ei a crescut de la 4,1118 la 4,1203 lei.
Intervenţia de luni a băncii centrale, care a realizat o nouă operaţiune de tip repo, a redus presiunea din piaţa monetară, iar indicii ROBOR au scăzut la valori care se mai înregistrau la jumătatea lunii trecute.
A fost a treia apariţie din această lună, prin intermediul căreia a împrumutat instituţiile financiare cu 10,2 miliarde lei, la o dobândă de 2,50%, egală cu cea de politică monetară.
Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,20 la 3,16%, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,42 la 3,41%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât la 3,51 la 3,50% iar cel la 12 luni a de la 3,58 la 3,57%.
Monedele din regiune pierdeau, la rândul lor, teren faţă de cea unică. Moneda poloneză se deprecia la 4,289 la 4,299 zloţi iar cea maghiară continua mişcarea descendentă, la 323,3 – 324,5 forinţi.
Perechea euro/dolar fluctua între 1,1305, minimul ultimelor două săptămâni, şi 1,1344 dolari, investitorii fiind prudenţi din cauza diferenţelor de opinie din Marea Britanie în privinţa Brexitului.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la jumătatea zilei de marţi în jurul valorii de 3.660 dolari, un nou minim începând cu septembrie 2017.
Reamintim că unele analize indică scăderea bitcoin, până în ianuarie viitor, la un minim de 2.500 dolari, în condiţiile în care se aşteaptă o înăsprire a reglementărilor financiare de către autorităţile din mai multe ţări. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau