Lucian Croitoru: Economia românească nu-şi va reveni până în 2016

default

Dimensiune font:

| 28-11-2012 00:00

Lucian Croitoru: Economia românească nu-şi va reveni până în 2016

Deficitul de potenţial de creştere al economiei româneşti va dura până în 2016, a apreciat, joi, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, într-o analiză macroeconomică.

 


'Suntem sub potenţial cu 5 la sută, în trimestrul al treilea din 2012. Estimăm acum că acest GAP (deficit de creştere n.r.) nu se va închide mai devreme de 2016. România avea, în 2000, o rată a PIB potenţial în jur de doi la sută, a urcat apoi până la aproximativ opt la sută, iar acum este la doi la sută. Economia ar putea creşte şi cu acest ritm de doi la sută, dar nu înseamnă că îşi va atinge potenţialul cu efecte asupra inflaţiei şi ratei şomajului. Economia Europei operează mult sub potenţialul ei, economia americană operează şi ea mult sub potenţialul ei. Economia României nu are cum să reacţioneze astfel', a spus Croitoru la seminarul EU-COFILE, organizat la Sinaia de Alpha Bank, Banca Naţională şi Asociaţia Română a Băncilor.

Croitoru a precizat că, în România, 'pierderea anuală de PIB potenţial a fost de 1,1 miliarde euro, începând cu 2009'.

Consilierul guvernatorului Mugur Isărescu a apreciat, pe de altă parte, că este necesară o disciplină din punct de vedere fiscal, pentru a avea influxuri de capital.

'Trebuie să fii disciplinat acasă din punct de vedere fiscal. Aţi văzut câţi bani sunt în Europa, iar dacă eşti disciplinat fiscal, aceşti bani vor veni aici mai devreme sau mai târziu', a spus Croitoru.AGERPRES

 

 

http://www.agerpres.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Ai rate la bancă? Află ce trebuie să faci ca să le amâni
27/01/2021 20:45

Executivul a adoptat in şedinţa de guvern de astăzi propunerea Ministerului de Finanţe de a continua şi după 1 ianuarie 2021 măsurile de sprijin acordate celor aflaţi in dificultate din cauza pandemie ...

Apple a devenit cel mai valoros brand din lume. Amazon a trecut pe locul doi
27/01/2021 19:40

Apple depăşeşte Amazon, Google şi Microsoft, devenind cel mai valoros brand din lume, pentru prima dată din 2016, conform clasamentului din 2021 Brand Finance Global 500, realizat de compania de consulta ...

Elon Musk şi Jeff Bezos își dispută CERUL
27/01/2021 15:46

O dispută a izbucnit pe reţelele de socializare intre Elon Musk (CEO-ul SpaceX) şi Jeff Bezos (CEO-ul Amazon), aflaţi intr-o competiţie stransă pentru constelaţiile lor de sateliţi plasaţi pe orbite jo ...

Antibiotice a obţinut nota 10, în clasamentul celor 77 de firme, pentru comunicarea cu investitorii. Distincția a fost anunțată la Gala Vektor
27/01/2021 13:27

Pentru al doilea an consecutiv, compania Antibiotice a obţinut nota 10 in clasamentul celor 77 de companii incluse in indicatorul Vektor, prezentat in cadrul Galei Vektor 2021, de Asociaţia pentru Relaţii cu ...

Comunicat de presă. Proiectul “Cresterea competitivitatii firmei Bauliv 2000 SRL prin achizitia de utilaje pentru realizarea lucrarilor de constructii”, cod MySMIS 132367, finanțat prin Programul Oper
27/01/2021 10:04

Comunicat de presă. Proiectul “Cresterea competitivitatii firmei Bauliv 2000 SRL prin achizitia de utilaje pentru realizarea lucrarilor de constructii”, cod MySMIS 132367, finantat prin Programul ...

COMUNICAT DE PRESĂ -  T.U.R.I.S.T. (TERITORIU URBAN REVITALIZAT CU INFRASTRUCTURĂ PENTRU SPRIJINIREA TURISMULUI) GURA HUMORULUI Cod SMIS 119557
27/01/2021 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 27.01.2021 T.U.R.I.S.T. (TERITORIU URBAN REVITALIZAT CU INFRASTRUCTURĂ PENTRU SPRIJINIREA TURISMULUI) GURA HUMORULUI Cod SMIS 119557

Percheziții la hoții de lemne din 5 județe. Este vizată și Suceava
27/01/2021 08:49

În această dimineată, politistii efectuează 30 de perchezitii domiciliare, in 5 judete, la persoane bănuite de ilegalităti in domeniul silvic. Actiunea, organizată de politistii din Mures, sub coor ...

Șomaj la cote înalte în Marea Britanie
27/01/2021 07:30

Rata şomajului in Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape cinci ani in perioada septembrie - noiembrie 2020, iar concedierile au atins un record, după ce pandemia de coronavirus (C ...

Ministrul Muncii anunță recalcularea pensiilor
26/01/2021 13:45

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat că actualul guvern doreste să majoreze pensiile romanilor, dar nu cu 40%, iar ca solutie pentru perioada următoare spune că a fost identificată recalcularea tutu ...

Facebook news se lansează în Marea Britanie
26/01/2021 11:55

Facebook News se extinde, pentru prima oară, in afara Statelor Unite, fiind acum disponibil in Marea Britanie, unde promite bani şi trafic pentru publicaţii. Lansat anul trecut doar pe teritoriul Statelor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei