Mandate de aducere într-un dosar cu daune de 1,5 milioane de lei. Capii operațiunii ar fi falsificat documente pentru a obține ajutoare COVID

mascati-360x360

Dimensiune font:

| 25-02-2021 11:22

Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pune în aplicare, joi dimineaţa, 99 de mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Dâmboviţa, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada martie 2020 - prezent, 99 de persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând şi primind din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială indemnizaţii destinate sprijinirii salariaţilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2 în valoare de 4.500 lei pe lună.

Cuantumul prejudiciului este de 1.500.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
In vinerea de dinaintea Floriilor magazinele  vor avea program prelungit. Pana la ce ora putem face cumparaturi
10/04/2021 15:04

Magazinele din Bucuresti vor fi deschise pana la ora 20,00, in vinerea dinaintea Floriilor, prevede o hotarare adoptata sambata de Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta. ''Prin exceptie ( ...

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL
10/04/2021 09:00

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL

Cum a reusit un investitor de pe Wall Street sa-si piarda averea de 20 de miliarde de dolari in doar doua zile
09/04/2021 23:36

Atipic pentru un investitor de talie mondiala, Bill Hwang era unul dintre cei mai discreti traderi din jungla Wall Street-ului. Cu toate acestea, personajul a cunoscut in doar doua zile esecul vietii sale: si-a ...

Percheziții în magazinele din Iași: sute de articole vestimentare „de firmă”, confiscate
09/04/2021 21:03

Politistii ieseni au efectuat joi mai multe perchezitii domiciliare si la societăti comerciale suspectate de concurentă neloială si inselăciune. „La data de 8 aprilie 2021, poliţiştii din cadrul Se ...

Leonardo Badea (BNR):  România va avea o creștere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare
09/04/2021 13:46

  Romania va avea o creştere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare şi ajungem printre primii la imunizarea colectivă, iar acest lucru ne-ar putea aduce avantaje competitive in com ...

Pescuitul, interzis în România până pe 8 iunie
09/04/2021 13:16

Conform Ordinului Ministerului Mediului si cel al Agriculturii, de vineri este prohibitie generală in Romania in ceea ce priveste pescuitul. Prohibitia se va incheia pe 8 iunie, atunci cand toti pescarii isi ...

Al doilea week-end în care magazinele se închid la ora 18.00 și intrăm în casă de la ora 20.00 / Regulile noi din magazine
09/04/2021 10:54

 Vineri si pe toată durata week-endului magazinele si toate "activităţile de comerţ/prestări de servicii in spaţii inchise şi/sau deschise, publice şi/sau private" se vor inchide la ora 1 ...

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL
09/04/2021 09:00

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL

Cum să citești eticheta sticlelor de vin. Ce înseamnă DOC sau CMD
08/04/2021 17:35

Ai ales vinul preferat de pe raftul magazinului si esti gata să il pui in cos? Nu inainte de a-i citi eticheta. Este foarte important, dacă nu vrei să ajungi acasă cu un vin prost, departe de ce credeai că ...

Dispare un MONSTRU al birocrației. Dosarul cu șină va fi înlocuit treptat
08/04/2021 09:02

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, anunţă că in vara acestui an va fi implementat in Capitală un proiect-pilot in cadrul căruia vor fi interconectate bazele de date ale a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei