Megastructuri comuniste din România care au ajuns faimoase în lume Citeste mai mult: adev.ro/qthmn8
În timpul regimului comunist s-a construit mult. Megalomania liderilor comunişti pe de o parte, dar şi necesitatea de modernizare a României, a condus la apariţia unor megastructuri care au ajuns faimoase în toată Europa, dar şi în lume. Ştiri pe aceeaşi temă Drama copiilor deportaţi în Bărăgan: Mâinile erau numai răni, trebuia ... Încă de la început regimul comunist şi-a propus schimbarea radicală a societăţii româneşti. La 1948, România era o ţară preponderent agrară cu o populaţie majoritar rurală.
Comuniştii au venit cu noi concepte împrumutate din Uniunea Sovietică. În primul rând a fost vorba de colectivizarea în agricultură, suprimarea proprietăţii private şi industrializarea masivă a României. Industrializarea era o necesitate în România acelor vremuri dar comuniştii au făcut-o brutal, forţat, prin dislocări de populaţii şi problemele sociale aferente care s-au prelungit până astăzi. În spiritul progresului socialist, proclamat de liderii comunişti, în România de dinainte de 1989 s-a construit mult. Nu întotdeauna şi bine sau necesar dar în orice caz mult. Cu ocazia industrializării masive dar şi a hei-rup-ului socialist alimentat de megalomania lui Ceauşescu au apărut în România comunistă mega-structuri care au ajuns faimoase în toată lumea.
Trei dintre acestea se află în top-uri europene şi mondiale. Uriaşul de beton şi fier care a îmblânzit Dunărea Unul dintre cele mai mari proiecte naţionale din perioada comunistă a fost construirea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I. Pe scurt, este vorba despre Hidrocentrala de la Porţile de Fier. Este un adevărat mastodont, una dintre cele mai impresionante amenajări de acest fel din întreaga lume. Este şi cea mai mare centrală hidroenergetică de pe Dunăre. Aceste sisteme au fost proiectate în anii 60 şi au fost realizate printr-o colaborare între România lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Serbia lui Tito. Amenajările au fost făcute pentru a îmbunătăţi navigaţia pe Dunăre dar mai ales pentru a produce energie electrică.
Construcţia hidrocentralei cu tot cu sistemul de ecluze a început pe 7 septembrie 1964. S-au folosit tehnologiile foarte moderne la aceea vreme. Prin amenajarea barajului, valea Dunării a fost transformată în lac de acumulare, comunităţi întregi fiind strămutate. A rezultat o suprafaţă uriaşă de apă cu un volum de peste 2 miliarde de metri cubi şi o lungime de 120 de kilometri cuprinzând tot Defileul Dunării. Lucrările au fost terminate în 1971 iar pe data de 16 mai 1972 a fost pus inaugurat oficial în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu şi Tito. Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier I avea două centrale hidroelectrice, dotate cu turbine Kaplan de capacitate mare, două ecluze uriaşe dar şi un baraj deversor cu 14 câmpuri. Este şi astăzi una dintre cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi transformă energia hidraulică în energie electrică. După retehnologizare, Porţile de Fier I, asigură 10% din producţia energetică a ţării cu peste 5.200.000 de Mwh pe an. Drumul dintre nori Una dintre cele mai spectaculoase artere rutiere din lume a fost construită în România comunistă.
Este vorba despre faimosul Transfăgărăşan sau mai precis, DN 7 C care începe de la Bascov, Argeş şi se opreşte la intersecţia cu DN 1 care face legătura dintre Braşov şi Sibiu. Este o şosea uriaşă care trece prin munţi sau printre nori cum spun cei care trăiesc această experienţă. Transfărăgăşanul are o lungime de 91 de kilometri şi străbate crestele montane la o altitudine de 2045 metri. Pe Transfăgărăşan a fost amenajat şi cel mai lung tunel rutier din România, Capra-Bâlea, pe o lungime de 887 de metri. Pentru construcţia Transfăgărăşanului au fost sparţi efectiv munţii Făgăraş fiind dislocate 3 milioane de tone de piatră, cu peste 20 de tone de dinamită. Totodată au avut loc amenajări impresionate cu 830 de transversări şi 290.000 de metri cubi de zidărie, zeci de tone de oţel beton, zeci de mii de acore, mii de metri cubi de nisip, pietriş şi cribluri. Construcţia Transfăgărăşanului a început în 1970 şi a fost ideea lui Ceauşescu.

Transfăgărăşanul FOTO playtech.ro
Deşi erau mai multe trecători prin Carpaţii Meridionali care făceau legătura între Muntenia şi Ardeal, Ceauşescu şi-a dorit ceva impresionant, măreţ, tipic noii sale orientări către cultul personalităţii în anii 70. Transfăgărăşanul a avut şi rol practic din punct de vedere rutier, celelalte căi fiind greu accesibile, dar şi din punct de vedere militar. Pentru construcţia acestei şosele uriaşe au fost folosiţi în mare parte tinerii români luaţi în armat, ţărani dar şi muncitori civili. S-a muncit într-un ritm alert fără prea multe condiţii de siguranţă. Din această cauză, deşi statisticile oficiale ridicau numărul celor morţi în timpul construcţiei la câteva zeci, în realitate au fost sute de oameni care au murit în timpul detonărilor sau construcţiei Transfăgărăşanului. Şi astăzi este considerat unul dintre cele mai impresionante drumuri montane din lume.
Barajele plătite în aur În România comunistă s-au construit şi cele mai impresonante şi scumpe baraje din istoria acestei ţări. Unul dintre acestea a fost Vidraru, în judeţul Argeş. Construcţia a început în 1960 odată cu hidrocentrala şi barajul care zăgăzuia Argeşul. Lacul de acumulare era situat între munţii Ghiţu şi Frunţii, la întâlnirea Argeşului cu râurile Capra şi Buga. Are o lungime de 14 kilometri , întins pe o suprafaţă de 870 de hectare, cu o adâncime de 155 de metri. Barajul este la rândul său impresionant, cu o înălţime de 166 de metri, fiind cel mai înalt din România, al cincilea ca dimensiuni în Europa şi pe locul nouă, la vremea aceea, în lume. Lucrările la Vidraru au fost finalizate în 1966 iar raţiunea acestei mega-structuri era prevenirea inundaţiilor dar şi producerea de curent electric.

Citeste mai mult: adev.ro/qthmn8
Citeste mai mult: adev.ro/qthmn8
Citeste mai mult: adev.ro/qthmn8
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
IPOCRIZIE MIZERABILĂ la libanezul ajuns parlamentar român! Mohammad MURAD propune ca angajaţii să primească procent din profitul companiei la care lucrează… în timp ce firma lui PHOENICIA EXPRESS a furat peste 13 milioane lei din banii angajaţilor (prin st
Cum să investești în aur fără să plătești taxe? Prețul atinge maxime istorice și continuă să crească
Patru companii sunt deja interesate să preia Liberty Galați.
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
Impozitele pe proprietate și mașini cresc puternic. Legea Guvernului Bolojan a trecut de CCR / Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie
Argintul a atins un nou maxim istoric, pe măsură ce speculatorii profită de trendul ascendent
Cum a reușit o firmă partener Uber și Bolt să fenteze statul de 300.000 de lei. Încasări de 170.000 de euro de la platformele de ride-sharing ascunse de ochii statului
Nu s-a găsit supervizor pentru lucrările de electrificare a liniei de cale ferată către Ucraina
Schimbare majoră pentru proprietarii de sobe, șeminee sau centrale pe lemn!
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est
Consumul în România s-a prăbușit | Radu Georgescu: În acest ritm, Guvernul Bolojan va lua modelul Venezuelei. Pentru 2026 trebuie să ne pregătim financiar și mental
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Cobza românească de la Scobinţi a primit diploma UNESCO
Iașul își face loc pe harta berii românești
Cum să împrospătezi aerul din casă, în timpul iernii, chiar și cu ferestrele închise
Legea șomajului, rescrisă masiv: tinerii NEET și românii din diaspora, marii beneficiari
IPOCRIZIE MIZERABILĂ la libanezul ajuns parlamentar român! Mohammad MURAD propune ca angajaţii să primească procent din profitul companiei la care lucrează… în timp ce firma lui PHOENICIA EXPRESS a furat peste 13 milioane lei din banii angajaţilor (prin st
Selymes: „Cu trei puncte câștigate la Șelimbăr putem salva, cât de cât, sezonul”
HotNews transmite cele mai importante declarații în format LIVETEXT din conferința de presă: .
Melodiile de Crăciun provoacă stres la animalele de companie din cauza ritmului prea alert
Cum ne pregătim corect căile respiratorii pentru sezonul rece
Probleme serioase de lot pentru FCSB înainte de meciul cu Feyenoord: "Suntem vreo 14"
MAE, atenționare de călătorie în Ungaria. Ce se întâmplă în țara vecină
Iași, oraș-spital -- când bunăstarea se măsoară în paturi ocupate
Șansa Angelei depinde de o interventie urgenta
Sute de fermieri ieșeni au primit ajutor pentru motorină
Mormântul lui Mircea cel Bătrân de la Mănăstirea Cozia a fost redeschis după aproape 100 de ani. Ce au urmărit arheologii
Profesorii din Iași avertizează asupra riscului pierderii plăcerii lecturii
Finalizarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Activității Institutului de Medicină Legală Iași”
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” ”Digitalizarea EXPERT ACTION MIND SRL”
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Moldova
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Cobza românească de la Scobinţi a primit diploma UNESCO
Iașul își face loc pe harta berii românești
Legea șomajului, rescrisă masiv: tinerii NEET și românii din diaspora, marii beneficiari
Iași, oraș-spital -- când bunăstarea se măsoară în paturi ocupate
Sute de fermieri ieșeni au primit ajutor pentru motorină
Politica
PSD anunţă că va solicita eliminarea impozitului pe solarii: „A fost strecurat în lege fără o consultare”
Guvernul va decide până la Crăciun dacă majorează salariul minim din 2026. Bolojan: Ar proteja puterea de cumpărare
CCR amână decizia privind tăierea pensiilor speciale pentru 28 decembrie. Hotărârea a fost luată după 5 ore de discuții
România și Luxemburg consolidează parteneriatul: securitate, investiții și sprijin pentru aderarea la OCDE
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, 10 decembrie, contestația Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva legii care prevede majorarea taxelor locale de la 1 ianuarie 2026.
Refugiații ucraineni schimbă harta. Iașul, nod umanitar în România
Ultima Ora
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Cobza românească de la Scobinţi a primit diploma UNESCO


