Ministrul Agriculturii cere vânarea cormoranilor: „Mănâncă mai mult pește decât românii”

1cormoran

Dimensiune font:

| 01-08-2022 15:30

 În ultimii ani s-a constatat o creștere îngrijorătoare a prădătorilor din zonele piscicole, în special a cormoranilor și a vidrelor 

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a cerut să fie pusă în aplicare legea care permite vânarea cormoranilor pentru că aceste păsări „mănâncă mai mult pește decât românii”.

„În România, cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii. De ce acest lucru? Pentru că măsuri de-acestea, de reglaj al ecosistemului, nu au fost tardive, măsurile acestea au fost lăsate la voia întâmplării. Nu cred că România trebuie privită ca o grădină zoologică, România trebuie privită într-un context general, economic, social şi de mediu, în aşa fel încât să putem realiza în ţară ce ne trebuie şi ca obiective statale pe care trebuie să le urmărim. Da, trebuie să se acţioneze. Ca soluţie privind reducerea efectivului, este una singură. Au sarcina să îi împuşte, la vânătoare, este lege prevăzută”, a spus Daea. Miniștrii Agriculturii din Uniunea Europeană, reuniți în cadrul AGRIFISH (formațiunea Agricultură și Pescuit a Consiliului UE), s-au declarat îngrijorați de creșterea în ultimii ani a prădătorilor din zonele piscicole, în special a cormoranilor și a vidrelor, specii ocrotite de lege, transmite publicația specializată LantulAlimentar.ro. Miniștrii europeni susțin că aceste specii reprezintă o provocare considerabilă pentru operatorii din acvacultură”.


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

UE trimite în România 2,76 miliarde de euro
29/09/2023 14:35

„Plata de astăzi de 2,76 miliarde de euro a fost posibilă prin indeplinirea de către Romania a 49 de tinte care acoperă reforme cheie in domeniile tranzitiei verzi si digitale”, au transmis auto ...

Autorizațiile pentru construcția de locuințe în scădere cu 25% după primele 8 luni
29/09/2023 11:25

 Constructia de locuinte a scăzut in primele 8 luni cu aproape 25%, arată datele transmise vineri de Institutul National de Statistică.   Eforturile constructorilor de a revigora ritmul const ...

PNRR: INCEPERE PROIECT - „INFIINTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA COSNA, JUDETUL SUCEAVA”
29/09/2023 10:20

 Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!” - ANUNT DE INCEPERE PROIECT - „INFIINTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA COSNA, JUDET ...

PNRR: „INFIINTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA RUGINOASA, JUDETUL NEAMT”
29/09/2023 10:15

“PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!” - ANUNT DE INCEPERE PROIECT - „INFIINTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA RUGINOASA, JUDETUL NEAMT”   ...

 Aproape 1,9 milioane de români vor primi salarii mai mari
28/09/2023 14:37

Guvernul a aprobat, joi, majorarea, de la 1 octombrie, cu 10% a salariului minim brut garantat in plată, de la 3.000 lei, la 3.300 lei, a anunţat purtătorul de cuvant al Executivului, Mihai Constantin.  ...

Vine frigul. Temperaturile vor scădea brusc
28/09/2023 14:10

Vremea se mentine frumoasă pană la finalul lunii septembrie. Ulterior insă, se va răci, mai ales in nordul si nord-estul tării. S-ar putea, de asemenea, să plouă trecător in jumătatea nordică a tării ...

Prețurile cresc din nou în construcții și în comerț
28/09/2023 14:03

Managerii se asteaptă ca, pană in noiembrie, preturile să crească in constructii si comertul cu amănuntul, arată Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, oamenii de afaceri estimează că a ...

 Se schimbă legea RCA!
28/09/2023 14:01

Preturile politelor RCA ar putea să rămană plafonate pană la sfarsitul anului, după ce propunerea va fi discutată de Guvernul Romaniei. Măsura care prevede prelungirea plafonării preturilor RCA a fost ...

S-a iefinit benzina
28/09/2023 13:51

  Petrom a ieftinit, ieri, benzina vandută in statiile proprii. Pretul motorinei a rămas nemodificat.  Un litri costa 7,28 lei/litru, in timp ce pretul motorinei standard este de 7,71 lei/litr ...

 Șapte din zece români își pierd o zi din concediu pe la ghișeele statului
27/09/2023 11:53

Şapte din zece romani petrec o zi din concediul anual la cozi la ghişeele statului, iar opt din aceşti zece oameni nu reuşesc să-şi rezolve problema pe care o au din prima, a declarat, miercuri, intr-o de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei