default

Dimensiune font:

Nouă companii vor să cumpere Oltchim

| 08-07-2017 09:41

Într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Oltchim a primit oferte angajante de la nouă ofertanţi, pentru pachetele de active ale societăţii, acestea urmând să fie analizate în perioada următoare

Oficialii BVB au transmis că: „Oltchim, societate în reorganizare judiciară, anunţă încheierea în data de 6 iunie 2017 a etapei de depunere a ofertelor finale în procesul competitiv privind vânzarea pachetelor de active ale societăţii. Vă informăm că societatea a primit oferte angajante de la nouă ofertanţi. Acestea vor fi analizate în perioada următoare“.

Printre ofertanţi se află şi Chimcomplex Borzeşti, membră a grupului SCR, care doreşte preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru a crea un gigant românesc în industria chimică, conform unui comunicat de presă al companiei. În acest sens, Chimcomplex vizează pe mai departe crearea Companiei Române de Chimie — viitor jucător important din punct de vedere al relevanţei regionale în industria chimică, precizează compania.

Planul de afaceri al acestei noi entităţi este fundamentat pe relansarea chimiei româneşti, incluzând posibilitatea de creştere a producţiei industriale la peste 1 miliard de euro anual, în 7 ani de la preluare, precum şi crearea de locuri de muncă la peste 9.000 pe orizontală şi verticală, cât şi pe diversificarea operaţiunilor comerciale în întreagă regiune.

ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Subscrisul Cabinet Individual de Insolvenţă Opriş Irina, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. SALIX FARM IMPEX S.R.L, conform Încheiere nr. 137 din data de 16.10.2018, emisă de Secţia a II a Civilă a Tribunalului Iaşi-Faliment, anunţă, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în data de 09.03.2020, orele 14.00, a imobilului situat în localitatea Popeşti, parter, ap.1, judeţul Iaşi, la 9.037,50 euro fără TVA, reprezentand 75% din valoarea de piaţă stabilită prin Raportul de evaluare. Licitaţia se va desfăşura la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Pictor Octav Băncilă, nr.1, jud. Iaşi în conformitate cu regulamentul de vânzare, ce va fi afişat la loc vizibil, cu cel puţin 5 zile înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie. Preţul de la care începe licitaţia este echivalentul în Ron la cursul BNR din ziua licitaţiei a 75% din valoarea stabilită prin Raportul de evaluare a imobilului, la care se adaugă TVA. În cazul în care la licitaţia din data de 09.03.2020 nu se va reuşi valorificarea imobilului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.03.2020, respectiv 23.03.2020 orele 14,00. Toţi cei care posedă un drept real asupra imobilului scos la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, de a face lichitatorului dovada acestuia, până în preziua licitaţiei. Imobilul se va vinde liber de orice sarcini conform art. 91 alin. 1 din Legea 85/2014. Poate participa la licitatie orice persoană fizică sau juridică care depune cu cel puţin o zi înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie, până la ora 12.00, la sediul lichidatorului documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. Garanţiei de participare este în procent de 20% din preţul de pornire la licitaţiei. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0751103771.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Primăria Capitalei, executată silit pentru suma de 3,7 milioane de euro şi 500.000 de lei! Firea solicită Guvernului sistarea pe durata stării de urgență
30/03/2020 07:42

Primăria Capitalei a anunţat, duminică seară, că este executată silit pentru suma de 3,7 milioane de euro şi 500.000 de lei, in baza unei sentinţe din 2010, care vizează o expropriere. Gabriela Firea c ...

Piaţa valutară, inundată cu dolari
29/03/2020 22:49

Evolutia de săptămana trecută a leului a fost influentată de măsurile luate de Rezerva Federală americană, care, impreună cu BCE, Banca Angliei si Banca Japoniei, au inundat piata cu dolari, ceea ce a r ...

Guvernul plafoneaza preturile gazelor, electricitatii si combustibililor, printr-o noua ordonanta militara
29/03/2020 22:13

 Guvernul anunta plafonarea preturilor la energie electrica si termica, gaze naturale, apa si carburanti. Acestea nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat astazi, anunta ministrul de Interne, Marcel ...

Când alții își închid activitatea, un grup de investitori români se apucă de construit.
29/03/2020 13:30

 Cand statul roman se chinuie să inchidă si putinele companii ce au mai rămas functionale, un grup de investitori romani se apucă cu elan să construiască 40 de locuinte. Se intamplă acest lucru in ...

Veşti BUNE pentru pensionari. Ce măsuri a impus Violeta Alexandru
28/03/2020 20:24

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că pensionarii nu vor mai avea popriri pe pensii pe durata perioadei de criză. "Am suspendat procedurile de executare silită pentru pensionarii care ...

Strangere de fonduri pentru Suceava, unde situatia este critica: Mandachi isi doneaza autostrada!
28/03/2020 09:46

 Situatia este critica in Suceava, care risca sa se transforme intr-un Bergamo al Romaniei, si din cauza greselilor facute la spitalul judetean din localitate, unde 90 de medici si asistente s-au infectat ...

Câți bani primesc americanii de la stat în criza de COVID-19. Sume uriașe
28/03/2020 07:41

Camera Reprezentanţilor a aprobat ajutorul de urgenţă pentru economie in contextul pandemiei de coronavirus. Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat vineri seară, in forma definitivă, setu ...

Camera Reprezentanţilor a aprobat programul record de 2.200 de miliarde de dolari
27/03/2020 22:42

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat, vineri, un pachet de susţinere de 2.200 de miliarde de dolari, cel mai mare din istoria americană, pentru a ajuta populaţia şi companiile să facă faţ ...

România este cu un picior în GROAPĂ: Deficitul este aproape DUBLU față de cel de anul trecut, după numai două luni
27/03/2020 20:51

Execuţia bugetului general consolidat in primele două luni ale anului 2020 s-a incheiat cu un deficit de 8,3 miliarde lei, respectiv 0,73% din PIB, informează Ministerul Finanţelor Publice. Guvernul se laud ...

Firmele pierd, băncile câștigă din criza coronavirus
27/03/2020 16:10

  Prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul PSD Stefan Radu Oprea se alătură vocilor care critică ordonanta de urgentă privind amanarea ratelor la bănci. Acesta se arată dezamăgit de fa ...