000000 ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

O nouă categorie de persoane ar putea fi scutită de plata impozitului pe venit

| 15-06-2019 19:03

Jurnaliştii ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit pe fondul unui proiect de lege pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, după ce Senatul a adoptat tacit propunerea – care s-ar putea oficializa după şedinţa de astăzi.

Astfel, potrivit propunerii, Codul Fiscal ar urma să fie completat cu un nou punct la articolul 7 – „48. Activitate de jurnalism – cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, amrine sau aeriene, care se desfăşoara în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”, în conformitate cu forma iniţiatorului.

Propunerea a fost trimisă spre Senat încă din luna februarie şi a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

„Mass-media reprezintă un fenomen valoros şi eficient în transmiterea informaţiilor, având, în acest context, receptivitate şi influenţe modelatoare şi educaţionale deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile, de toate convingerile. Jurnaliştii se ocupă atât cu informarea cetăţenilor cu privire la lucrurile relevante din societate, dar şi cu obţinerea de informaţii concrete şi corecte, deoarece nu orice informaţie are putere de a stârni curiozitatea publicului. Fiecare jurnalist intră în contact cu diferite informaţii şi le alege numai pe acelea pe care le consideră demne de interes, demne de a fi făcute publice, demne de a justifica efortul necesar verificării şi prelucrării lor pentru a deveni material de presă. Principala valoare la care ţin jurnaliştii şi la care trebuie să ţină societatea este libertatea presei, aceasta presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate”, se arată în expunerea de motive.


Astfel, jurnaliştii s-ar alătura celorlalte categorii de salariaţi scutite de la plata impozitului, precum programatorii, muncitorii din construcţii, sezonierii din turism, cercetătorii şi persoanele cu handicap.

Scutirea ar fi aplicată atât veniturilor obţinute dintr-un contract de muncă, cât şi celor din drepturi de autor.

Pentru ca proiectul să devină lege trebuie să primească şi aprobarea deputaţilor. 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului Agrofarm Serv S.R.L., CUI: 13639740; nr. de înregistrare la O.R.C. J07/8/2001, cu sediul social în sat Curteşti, comuna Curteşti, Extravilan comuna Curteşti, p. c. 388/9, jud. Botoşani, numită potrivit Hotărârii civile nr. 332/28.12.2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 2705/40/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 29.10.2019, ora 14.00, a activelor Agrofarm Serv S.R.L., astfel: Nr. crt. - Denumire şi descriere active - Valoare de evaluare (preţ fără T.V.A.) - Valoare pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.) Activ 1 - Sediu de birouri P+1E, depozit cu o suprafaţă de 521 mp cu rampă încărcare-descărcare, amplasate pe teren în suprafaţă de 10.000 mp, amplasate în exravilan sat Curteşti, jud. Botoşani, format din: - Teren extravilan, livadă cu suprafaţa de 10.000 MP (din acte şi real măsurată), înscris în C.F. 50562 UAT Curtesti, cu nr. cad. 245/1/1. - Corp C1 clădire sediu firmă cu regim înălţime P+1E, cu suprafaţa construită de 134,86 MP, înscris în C.F. 50562 UAT Curtesti, cu nr. cad. 245/1/1-C1. - Corp C2 clădire depozit de îngrăşăminte minerale cu suprafaţa construita de 521,24 MP înscris în C.F. 50562 UAT CURTESTI, CU NR. CAD. 245/1/1-C - Stoc de îngrăşăminte, pesticide, seminţe şi fertilizanţi - 1.034.735 lei - 1.034.735 lei Activ 2 - Autoutilitară Volkswagen, LT46, nr. înmatriculare BT-07-AGF, euro 3, 2006, mma 4600 kg, 2461 cmc, 80 kw/109 cp - 21.160 lei - 21.160 lei Activ 4 - Autoutilitară Volkswagen, Caddy, nr. înmatriculare BT-09-AGF, euro 5, 2013, mma 3645 kg, 1598 cmc, 75 kw / 102 cp - 19.930 lei - 19.930 lei Activ 6 - Autoutilitară Volkswagen, Caddy, nr. înmatriculare BT-05-AGF, euro 4, 2008, ma 2035 kg, 1896 cmc, 55 kw/75 cp - 5.400 lei - 5.400 lei Activ 7 - Autoutilitară Volkswagen, Caddy, nr. înmatriculare BT-06-AGF, euro 4, 2008, mma 2035 kg, 1896 cmc, 55 kw/75 cp - 6.010 lei - 6.010 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 28.10.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Publicaţia de vânzare în format extenso poate fi descărcată de pe site-ul www.insolventa.ro Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 28.10.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 28.10.2019, ora 14.00, în baza unei programări prealabile. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0758049901, 0749244377, 0757545545, 0232/243864 sau e-mail secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
A început plata subvenţiilor în agricultură!
16/10/2019 00:00

* in acest an, unii fermierii vor putea primi peste 240 euro/ha * spre deosebire de anii anteriori, guvernul dă asigurări că in 24 de ore de la demararea campanei banii vor fi viraţi efectiv in conturile ag ...

Leul se întăreşte la umbra crizei politice!
15/10/2019 23:03

Leul a avut ieri o şedinţă liniştită, chiar dacă situaţia politică rămane una incordată, după moţiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Dăncilă. Cursul euro a scăzut de la 4,753 l ...

AnsambluL rezidențial HIMSON
15/10/2019 11:32

  HIMSON- este un ansamblu rezidential unic, modern si minimalist cu dotări si finisaje de exceptie, pentru ca tu să te bucuri de un confort absolut. Apartamentele noi din cadrul HIMSON- sunt inteligent ...

Aproape 350 de firme ieșene clasate în Topul Național al Firmelor, realizat de Camera de Comerț
15/10/2019 09:32

 COMUNICAT DE PRESĂ   Aproape 350 de firme iesene clasate in Topul National al Firmelor, realizat de Camera de Comert   Camera de Comert si Industrie Iasi a publicat lista firmelor din I ...

O nouă apreciere a leului  - Piaţa valutară îşi pune speranţele în viitorul cabinet
14/10/2019 18:34

Moneda naţională a avut ieri o evoluţie apreciativă faţă de cea europeană şi americană, piaţa valutară punandu-şi speranţe in viitorul cabinet care se va forma după căderea celui PSD. Cursul eur ...

 Arhivarea electronică garantează securitatea documentelor
14/10/2019 17:18

Companiile sunt obligate să păstreze in arhive, conform legii, anumite documente. Însă „arhivarea fizică” se face cu costuri destul de mari, de bani si de spatiu. Firmele pot face economii ...

Voucherele de vacanţă nu vor mai putea fi folosite ca până acum. Noile reguli privind valoarea şi perioadele pentru care se vor acorda
14/10/2019 12:04

 Angajaţii pot primi o singură categorie de vouchere de vacanţă şi nu pot schimba alegerea făcută LISTA completă a sancţiunilor care se vor aplica dacă vor fi incălcate noile reguli p ...

Leul a rezistat la cutremurul politic
13/10/2019 18:53

Moneda naţională a avut o evoluţie calmă la sfarşitul săptămanii trecute, in ciuda votării moţiunii de cenzură care a adus căderea guvernului Dăncilă. Cursul euro s-a mişcat intr-un culoar ingust ...

Vântul şi insectele reglează preţurile!  Preţul de vânzare a lemnului a scăzut cu 25% faţă de anul trecut!
13/10/2019 18:51

* preţul final de achiziţie a scăzut de la 226 de lei/mc anul trecut, la 169 de lei/mc in acest an * scăderea are la bază volumul de masă lemnoasă in exces din Europa, provenit din rupturi şi doboraturi ...