Portal româno-chinez de educaţie şi business

default

Dimensiune font:

| 11-04-2013 05:00

 

Colaborarea dintre Consiliul Judeţean Iaşi şi provincia Jilin din China s-ar putea concretiza în perioada următoare în realizarea unei platforme economice şi culturale. „Vrem să creştem împreună şi în domeniul cultural şi în educaţie. Sper, de asemenea, ca această colaborare cu Iaşul să se dezvolte pe mai multe domenii. Aş dori inclusiv realizarea unei legături online între Jilin şi Iaşi. Pe aceasta companiile din Iaşi şi din China îşi vor putea prezenta afacerile. Acest portal va putea fi accesat şi de universităţi”, a precizat Lu Lianda, Ministrul Educaţiei din Jilin.

 

În cadrul delegaţiei de la Iaşi a fost prezent şi directorul Jilin VIXO Animation, Comics&Games Technology, una dintre cele mai importante companii de animaţie din China, dar şi al Institutului de Animaţie Jilin. Acesta are deja legături de cooperare cu universităţi şi companii din peste 20 de state. Delegaţia chineză s-a întâlnit cu câţiva oameni de afaceri din Iaşi şi a primit informaţii despre firmele de IT din judeţ. (Dana Chiru)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:09

 Discuții pe tema cărnii vegane. Parlamentul European ar putea intezice producătorilor pe bază de plante să utilizeze termeni precum „friptură”, „cârnați” și „burger”
19/10/2020 18:17

  Discutiile privind inlocuirea termenilor burgeri si carnati cu „discuri” si „batoane” vegane se intensifică in UE inainte de votul la amendamentul privind etichetarea alimentelo ...

  Gata cu ANAF!
19/10/2020 17:40

  Ministerul Finanţelor Publice propune suspendarea sancţiunilor pentru firmele care nu au au conectat casele de marcat la sistemul informatic al ANAF, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţ ...

 România a dat mămăliga pe paste. Importurile de mălai și paste au crescut
19/10/2020 12:30

  Romania este campioana Europei la producţia de porumb şi grau. Cu toate acestea, in ultimii 18 ani a adunat un deficit de 10 miliarde de euro la produse agroalimentare, potrivit Mediafax. În p ...

 Compania Națională a Uraniului, la un pas de insolvență
19/10/2020 11:23

  Administratia Fondului pentru Mediu a cerut in urmă cu o lună insolventa Companiei Nationale a Uraniului (CNU), solicitand in acelasi timp si desemnarea in calitate de administrator judiciar un consor ...

 Taifunurile repetate au dus la o criză de varză murată în Coreea de Sud. Prețurile au crescut cu peste 60 la sută
19/10/2020 10:45

  O serie de taifunuri care au lovit Coreea de Sud in vara acestui an au adus aceasta ţară in pragul unei crize de varză murată, transmite Bloomberg citat de Agerpres. Campurile cultivate cu varză, ...

 Grevă japoneză la Ministerul Muncii. Oamenii se plâng de ministrul Violeta Alexandru
19/10/2020 10:40

  Sindicaliştii din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale declanşează o grevă japoneză luni. Pe langă problemele de ordin financiar şi lipsurile din sistem, oamenii mai critică şi at ...

Granturi de 350 milioane euro pentru IMM-uri și ONG-uri
19/10/2020 10:11

  S-a anuntat perioada in care firmele mici si mijlocii (IMM) si ONG-urile eligibile vor putea solicita ajutoarele de stat pentru capital de lucru de cate 2.000-150.000 de euro fiecare, din fonduri europe ...

19.10.2020. Anunţ finalizare proiect  „Sistem de monitorizare a consumurilor energetice din cadrul S.C. Industrializarea Cărnii KOSAROM S.A.”
19/10/2020 09:00

Anunţ finalizare proiect  „Sistem de monitorizare a consumurilor energetice din cadrul S.C. Industrializarea Cărnii KOSAROM S.A.”

Angajații din Olanda primesc bani pentru cafea și hârtie igienică. Este vorba despre cei care lucrează de acasă
18/10/2020 15:46

 Un număr mare de angajatori olandezi ofereau deja opţiunea unui program flexibil, iar angajaţii din sistemul public primesc un bonus de 2 euro pe zi pentru munca remote. Funcţionarii publici olan ...

Ce se intampla cu banii tai daca banca da faliment
17/10/2020 15:53

Pare o intrebare destul de dura si de panicarda, asa ca iti spunem, inca de la inceput, ca sunt slabe sanse ca bancile sa dea faliment, iar tu sa iti pierzi agoniseala de-o viata din aceasta cauza. Ziare.com i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei